Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Cu mâinile bătătorite, satele se…

Cu mâinile bătătorite, satele se pregătesc de alegeri

496-sat24Alegerile parlamentare din acest an provoacă discuţii în contradictoriu, inclusiv în satele R. Moldova. Sondajele de opinie din ultima vreme au arătat că circa o treime dintre alegători nu au decis deocamdată cu cine să voteze. Nu facilitează alegerea nici concurenţii electorali înscrişi în cursa electorală, datorită numărului mare al cărora alegătorii vor primi un buletin de vot de 63 cm lungime, în care au „încăput” 26 de participanţi la scrutin.

Cât de informaţi, decişi şi pregătiţi sunt oamenii pentru alegerile din 30 noiembrie 2014 am întrebat într-un sat din R. Moldova. Satul Roşcani, situat la doar 24 de kilometri de Chişinău, este locul unde oamenii se pregătesc de alegeri şi spun că votul este dreptul pe care nu vor să-l piardă sau să-l irosească prin nechibzuinţa de a nu alege singuri.

„Sunt atâtea partide, alegeţi…”

Am ajuns în satul Roşcani de Sf. Dumitru, ziua hramului. Deşi era sărbătoare, satul, la ora 10:00, era cât se poate de liniştit. Liniştea din jur lăsa impresia unui sat adormit şi învăluit de o ceaţă densă, care descoperea casele doar atunci când ne apropiam de ele. Impresia aceasta, însă, nu a ţinut mult. După ce am trecut pe lângă câteva case, pe lângă câteva autocare, l-am întâlnit pe Vasile, care, de la bun început, ne-a spus că ştie cu cine va vota şi că nu are de gând să-şi schimbe părerea. „Voi de la ce partid veniţi?”, ne întrebă el când înţelese că nu ne propunem să-i contrazicem opinia. „Eu sunt comunist, dar acum m-am mutat (şi-a schimbat părerea, n.r.). Am să-l votez pe Mişin. Puteţi să vă daţi seama ce partid a vizitat satul după afişele de pe stâlpi”, arată indignat pensionarul spre stâlpii pe care sunt lipite afişele unui concurent electoral. „Voi participa la alegeri, am să-mi folosesc dreptul. Am o supărare pe democraţi, dar asta e o altă poveste”, nu vrea să ne explice bărbatul, ascunzându-şi mâinile bătătorite în buzunarele hainei. Pensionarul ne întreabă de ce se înscriu atâtea partide politice în campania electorală. „Sunt atâtea partide, alegeţi, dar pentru ce atâtea? Sunt fără rost şi apar peste noapte”, e de părere el. „Oamenii de la noi au nevoie să le spună cineva ce să facă… Nu vor să gândească singuri, deşi o pot face, şi chiar mai bine decât consideră ei. De aceea, nici nu fac nimic în sat ca să poată lucra la ei în ţară, mai ales tinerii”, descrie bărbatul situaţia din satele Moldovei.

496-sat21„Ne-au dat doar câte un ziar şi un calendar”

Mai mergem pe drumul pavat şi îngrijit, urmărind cum satul prinde viaţă în faţa barului. Acolo stau mai mulţi tineri, care râd zgomotos, îşi dau ghionturi şi se uită la telefoanele mobile. Nu se arată interesaţi de alegeri, deşi spun că vor participa la vot. „De ce nu?”, strigă ei, refuzând să se îndepărteze de bar. De la ei aflăm că prin sat sunt oameni care împart ziarele unui partid. Nu trece mult şi întâlnim două femei care, îmbrăcate în salopete roşii, lasă câte un ziar la porţile oamenilor. „Prin sat au trecut vreo trei partide: stejarul, trandafirul şi iată, chiar acum se plimbă prin sat nişte oameni de la socialişti şi dau ziare. Ne-au dat şi nouă câte un ziar şi un calendar”, se arată dezamăgită o bătrână care ţine în mână ziarul primit. „Puteau să ne dea şi bani, pentru că trebuie şi casa s-o repar… De unde parale?”, se întreabă femeia. „Dar nu-mi dă nimeni nimic până nu o să muncesc, până nu mă apuc singură de treabă”, spune aceasta şi îşi continuă drumul, sprijinindu-se în cârjă.

„Pleacă din ţară pentru că le trebuie capikă”

Prin sat, simţim miros de copturi. La câteva case, prin hogeag iese un fum dens, câinii latră printre gratiile de la porţi, iar muzica răsună în boxe. Unii mătură în faţa caselor sau fac ultimele pregătiri pentru a întâlni musafirii care vor veni la ei de hram. În faţa unei săli de petreceri, ale cărei uşi sunt larg deschise, mătură Parascovia, o femeie plină de viaţă, zâmbitoare şi optimistă. „Va trebui să votăm, să mergem la alegeri. Şi aici, la sat, trebuie să votăm, să tindem spre dezvoltare, spre modernizare şi spre schimbări în bine. Este dreptul nostru să alegem. Dacă nu îl vom folosi noi, atunci cine? Trebuie să ne decidem singuri viitorul ”, spune Parascovia. „Mai avem timp să vedem pentru cine vom vota. Candidaturi sunt multe, aşa că…”, spune femeia, schimbându-şi mătura în altă mână. „Aşa mai câştig câţiva bani, şi apoi, e sărbătoare în sat şi trebuie să fie curat şi frumos”, ne spune ea timid, arătând spre mătura pe care nu o lasă din mâini. „Mulţi tineri pleacă din ţară pentru că le trebuie capikă (bani, n.r.), ca să reuşească să-şi construiască măcar ceva în satul în care s-au născut. Iar în sat, chiar dacă îşi găsesc ceva de lucru, atunci nu primesc salariul, sau el întârzie prea mult şi nu au din ce trăi”, spune Parascovia, măturând.

Din sala de festivităţi iese Igor, angajat al unei companii din Chişinău. El se arată indignat şi dezamăgit de politică. „Nu voi participa la alegeri, nu sunt buni de nimic concurenţii electorali”, spune indignat acesta.

496-sat22„Dacă nu vom vota noi, o vor face alţii pentru noi”

„Numaidecât ne vom duce la alegeri. Dacă nu vom vota noi, atunci o vor face alţii pentru noi”, spune Iurie, în timp ce discută cu doi prieteni. „Unele partide au mai trecut şi prin sat şi ne-au adus nişte gazete. Ar fi fost bine dacă ar fi adus vreo 100 kg de zahăr, dar ei – nimic”, spune bărbatul. „Indiferent ce ne-ar aduce, oamenii nu trebuie să se lase influenţaţi şi să voteze cu capul, nu cu buzunarul”, explică el. „E mare sărăcie în sat”, adaugă Iurie. „Nu avem nicio întreprindere. Lucrăm în oraşe: la Străşeni sau la Chişinău, iar aici doar trăim… Doar nu o să stăm acasă să murim de foame. Ne-am duce şi peste hotare, dar pentru asta avem nevoie de paşapoarte biometrice”, explică Anatol, prietenul lui Iurie, sprijinindu-se de geamul furgonetei în care stă.

Lângă gardul cimitirului din sat i-am observat pe Vadim şi Daniel, de 11 ani, plimbându-se cu bicicleta. Vadim, care trăieşte în Roşcani, spune că îi place aici, unde are mulţi prieteni, rude, se poate distra, poate alerga pe dealuri. Daniel ne povesteşte că el trăieşte la oraş cu mătuşa sa, în timp ce ambii părinţi lucrează peste hotare. „Mama lucrează în Japonia, iar tata în Spania. Mult mi-ar plăcea să trăiesc alături de ei, dar nu e posibil”, spune băiatul. Daniel povesteşte că a fost de trei ori la mama sa, în Japonia, şi a rămas impresionat de satele şi de oamenii de acolo. „Oamenii sunt mai răbdători, nu-şi ies din fire, chiar dacă nu înţelegi ce ţi se spune şi ai nevoie să-ţi repete de mai multe ori. Ei o fac şi încă te întreabă dacă te pot ajuta”, povesteşte Daniel.

496-sat23„De unde acest bine?”

Deşi satul Roşcani este unul modernizat, cu drumuri bune, pământ mult şi case mari, totuşi acolo nu există nicio întreprindere, iar oamenii nu-şi fac afaceri. Aceştia preferă să lucreze în oraşele din apropiere sau peste hotare.

„Nu avem nicio întreprindere în sat, nici afaceri nu prea sunt… Ne ducem în oraş la muncă”, spune Lilia, mergând spre casă cu două pungi grele şi ţinându-şi băieţelul, care îndoaie ziarul pe care l-a primit.

„De unde să ştim noi ce o să se schimbe, dacă totul e rău? Vrem să fie mai bine, dar de unde acest bine? L-am aşteptat şi de la acele alegeri, dar tot a fost rău, şi nici acum nu se vor schimba multe. Aşteptăm să fie mai bine, însă ne temem să nu fie ca în Ucraina, unde copiii mor, oamenii rămân fără case…”, spune o femeie care intră într-un magazin. „Oamenii trăiesc ca să nu moară, dar oricum mor, pentru că trăiesc degeaba. Ce avem noi bun? Nimic. Şi copiii noştri tot nu au nimic, se duc, sărmanii, să câştige câţiva bani, muncind din greu. I-am născut, iar acum plângem că se chinuie pe faţa pământului”, adaugă prietena femeii. „De ce autorităţile nu au deschis vreo fabrică aici, ca să muncească copiii noştri la ei acasă? Nevoile îi fac pe tineri să fure, să bea şi să se bată…”, îşi spune oful femeia.

Nu am ezitat şi am intrat în magazin. Rafturile erau încărcate, câţiva cumpărători analizau ce să-şi cumpere, iar vânzătoarea deschidea o cutie nouă cu biscuiţi. „Oamenii vin în fiecare zi şi cumpără câte ceva. Fiecare după posibilităţi şi buzunar: pâine, salam, peşte…”, începe să enumere ea. „Se întâmplă să dăm produse şi pe datorie, deoarece lumea nu are mereu bani… Înţeleg şi eu, şi stăpânul magazinului acest lucru”, explică vânzătoarea, grăbindu-se să deservească toţi cumpărătorii şi să se ducă acasă. „E hramul satului şi vreau şi eu să mă pregătesc”, spune ea.

Satul Roşcani, r. Străşeni, a fost fondat în anul 1697. Potrivit recensământului din 2004, în sat locuiau circa 1650 de oameni. În registrul de stat al alegătorilor figurează puţin peste trei milioane de alegători cu drept de vot, dintre care 252 de mii sunt domiciliaţi în stânga Nistrului. Alţi 89 de mii de cetăţeni sunt plecaţi definitiv peste hotare, iar 84 de mii de alegători din ţară nu au viză de reşedinţă.

Tatiana Beghiu