Crăciunul în exod
În Gothenborg, ca la Glodeni
Pentru familia noastră, Crăciunul şi Anul Nou din acest an, sau trecerea cumpenei dintre nou şi vechi, s-au remarcat prin evenimente de neuitat şi schimbări îmbucurătoare. La Crăciun am avut în ospeţie familia prietenului meu din copilărie Sergiu. Am copilărit ambii la Glodeni, iar ulterior ne-am făcut studiile împreună la Universitatea din Bălţi. Acolo el a cunoscut-o pe prietena soţiei mele, s-au căsătorit şi au plecat în Franţa, iar eu cu Natalia, soţia mea, în Suedia.
Au trecut mai mult de 10 ani de când trăim în ţări diferite, dar nu am încetat comunicarea cu ei şi cu cei din Moldova. Ne auzim şi ne vizităm când e posibil. În acest an am hotărât să sărbătorim Crăciunul împreună, cu atât mai mult cu cât ne-am cumpărat casă nouă şi doream s-o avem plină la sărbători.
În seara de Crăciun am răscolit în sacul amintirilor năzbâtiile noastre de când eram mici, peripeţiile din anii de studenţie. Pe masă am avut mâncăruri franţuzeşti şi suedeze, dar în primul rând nelipsitele sărmăluţe, care ne amintesc mereu de Moldova noastră dragă, la fel ca şi prăjiturile noastre de acasă.
Ruslan Buzdugan, Gothenborg
Moşi emigranţi la Toronto
Moldovenii care, din diverse întâmplări, s-au pomenit de sărbători în oraşul canadian Toronto, au avut ocazia să-i vorbească româneşte lui Moşul. În special copiii moldoveni din Toronto au avut posibilitatea să stea împreună la sfat cu Moş Crăciun, care, pe lângă costumul său tradiţional nordic, purta la brâu un tricolor românesc, de parcă era basarabean. Copiii i-au spus moşului despre toate câte le-au învăţat pe parcursul anului şi au primit daruri.
În general, copiii din Canada, inclusiv cei ai moldovenilor, sunt destul de alintaţi de întâlnirile cu Moş Crăciun. Cu câteva săptămâni înainte de sărbătoarea propriu-zisă străzile şi localurile sunt împodobite, iar în mall-uri, pe lângă brazii imenşi, apar şi Moşi Crăciuni de serviciu. Aceştia îi primesc în braţe pe toţi copiii, le ascultă pe rând „spovedania” despre cât de cuminţi au fost tot anul, şi neapărat găseşte în sacul său ceva dulce pentru piciul care şi-a făcut confesiunea. Piciul pleacă bucuros acasă, cu povaţa să fie cuminte şi la anul, iar în dimineaţa de Crăciun găseşte neapărat sub brad un cadou sau mai multe cadouri de la Moşul.
Moş Crăciunii de serviciu din mall-uri ar putea fi şi moldoveni, căci sunt de regulă emigranţi, care acceptă pentru o plată oarecare să asculte zile în şir dorinţele şi cererile copiilor. În final, Crăciunul în Canada e destul de canadian pentru toţi emigranţii, inclusiv pentru cei din Moldova. Spun asta cu durere, pentru că odată stabiliţi, toţi acceptă condiţiile de aici, şi chiar viaţa relativ mai uşoară, dar mulţi stau cu gândul mereu la ce se mai întâmplă acasă. Tare mi-i dor şi mie de Moldova noastră nenorocită cum este şi îi doresc tot ce-i mai bun pe lume.
Doru Ciocanu, Toronto
Crăciunei la Brescia
În Italia e o tradiţie sacră să sărbătorim Crăciunul în familie. Îmi place mult modul în care sărbătoresc băştinaşii Naşterea Domnului, atât prin ritual cât şi prin felul de a ornamenta casele cu diverse luminiţe, iar încăperile cu „prezepii”, cu pomul de Crăciun şi alte obiecte care încălzesc atmosfera sărbătorii.
În seara de Ajun majoritatea participă la slujba religioasă. Biserica la care merg şi eu în ultimii cinci ani, de la marginea Bresciei, oferă imagini de neuitat după miezul nopţii, când se termină slujba de Crăciun. În curte sunt aprinse ruguri mari, se cântă cântece religioase, se serveşte „panetone” – cozonac tradiţional – şi se bea vin brolle, adică un izvar.
În acest an mi-a venit în ospeţie sora mea Ecaterina, care de asemenea e plecată din Moldova, fiind stabilită în îndepărtata Siberie. Ca să ne simţim şi mai bine, două zile am tot trebăluit pe la bucătărie de am umplut casa cu aroma bucatelor moldoveneşti. La prânz am invitat rudele soţului şi a trebuit să explicăm cum fac moldovencele învârtita cu mac, cacao şi miez de nucă, şi ce semnificaţie are Crăciunelul împletit, care se păstrează lângă icoană tot anul. Ca să ne amintim de casă, de părinţi, de rude, sora mea a copt şi doi colaci mari pentru urătorii imaginari. Fiind o familie mixtă, gătesc şi bucate italiene, dar de fiecare dată nu lipsesc sarmalele şi mâncărica.
De Revelion italienii nu stau acasă. Ne-am întâlnit şi noi cu alte basarabence la un restaurant din localitate. Ne-am amintit de Moldova, am mai stins dorul de casă în conversaţii, şi am lăudat şi Italia pentru toate câte ni le-a oferit, servind tradiţionalul fel de mâncare de la Brescia: linte şi salam fiert, după care se spune că ne aşteaptă prosperare şi bani în anul care a venit. La mulţi ani!
Lilia Bicec, Brescia
La Paris, dor de zăpada Moldovei
Am sărbătorit şi Craciunul, şi Revelionul în familie, acasă. Am colindat, apoi am stat lipiţi de TVR Internaţional şi, în paralel, ne-am întrecut la dat telefoane şi sms-uri.
De Crăciun a venit mama soţului de la Cluj. Desigur că ea s-a ocupat de bucatele româneşti: sarmale, răcituri (piftie) dintr-un cocoş adus de acasă, dar şi cârnăciori, tobă – şi toate bunătăţile de acasă. Râdeam cu soţul şi făceam glume: cum de nu au oprit-o vameşii francezi fiindcă nu avea certificat de provenienţă pentru carne? Bineînţeles că am avut pe masă şi bucate franţuzeşti, foie gras în primul rând, care se serveşte cu un sos special şi dulceaţă de curmale, la care se alătură un pahar de şampanie franţuzească.
La desert am servit tot bunătăţi franco-româneşti: cozonac, dar şi bûche de Noël şi Cidre. În general, începem să ne adaptăm tot mai mult la stilul sărbătorilor franţuzeşti. Dacă nu era soacra mea cu pachetul de bucate româneşti, am fi avut un Crăciun tipic franţuzesc.
De sărbători Parisul e gol, toţi parizienii pleacă pe la părinţi, bunici. Noi nu am plecat, pentru că Sonia, fiica noastră, e încă foarte micuţă. Am fost iarna trecută la mama, dar nu la Chişinău, ci la Roma, acolo unde munceşte. La Roma nu se prea simte spiritul iernii, chiar dacă vitrinele sunt sclipitoare şi pline cu tot felul de moşi crăciuni, cerbi, saniuţe, pitici. La Roma însă mă simt ca acasă, pentru că acolo sunt mama şi fratele meu.
Nu ştiu de ce, dar de sărbători te simţi înstrăinat şi te apucă o nostalgie cumplită şi un dor nebun de ţară, de tradiţii, iar amintirile din copilarie şi despre persoanele dragi din Moldova te copleşesc. Şi mi-e tare dor de zăpada de acasă. Mă uitam cu invidie la ştirile din Moldova despre ninsorile de la noi. De 3 ani nu am văzut iarna din Moldova.
Le-aş dori concetăţenilor mei răbdare, multă insistenţă şi deschidere, pentru că de asta e nevoie în următorii ani. Şi mi-aş mai dori ca spritul nostru mioritic să se mai amestece cu setea de cunoaştere şi spiritul de toleranţă al francezilor. Celor îmbogăţiţi (nu bogaţi, că nu prea au fost în Moldova, s-au imbogăţit peste noapte) le-aş dori să nu-i lase să cadă atât de jos pe cei în situaţii precare. Şi tuturor – să înveţe sentimentul solidarităţii.
Doina Munteanu, Paris
