Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Când dragostea omoară

Când dragostea omoară

La sfârșitul anului 2014, cazul unei tinere care a fost stropită cu acid când ieșea din clădirea în care locuia a șocat opinia publică de la noi. Mai târziu, s-a constatat că în tragedie e implicat fostul iubit al fetei, care a plătit un prieten pentru a comite infracțiunea. Aceasta este versiunea oficială, cazul însă nu este încheiat. Dosarul rămâne pe masa oamenilor legii de mai mult de un an de zile. Între timp, familia victimei se teme că „iubitul” tinerei ar putea scăpa nepedepsit.

558-taisiaTaisia Brânză avea 29 de ani, reușise să se angajeze peste hotare la un post de muncă și tot ce își dorea era să continue să muncească ca să-și poată asigura un trai decent. În decembrie 2014, tânăra se întorcea acasă din oraș, revenită fiind, pentru puțin timp, de peste hotare. Mama Taisiei, Eugenia, pregătise masa și își aștepta fiica, tatăl – se ocupa de reparație și nimic nu părea să prevestească tragedia ce urma să se întâmple.

Mamă, am văzut un individ cu mască pe scări

„A studiat la UTM, avea diplomă de tehnolog pentru produse alimentare. Cunoștea 5 limbi moderne. Era foarte deșteaptă. Judeca ca un om matur încă din copilărie și uneori ea mă sfătuia: mămică, e mai bine așa, așa e corect, asta e bine pentru organism, asta nu, fiindcă știa foarte bine și chimia”, spune mama Taisiei.

„În specialitatea ei, nu și-a găsit de lucru, a lucrat ca simplă chelneriță. Apoi, a decis să meargă în Dubai”, adaugă Eugenia Brânză. Pe atunci, ea și acuzatul, Andrei Zlobin, erau deja despărțiți. Până la plecare, un an de zile, tânăra a stat acasă, neavând un loc de muncă. Acesta o suna insistent, ea refuzând să răspundă.

S-a întâlnit cu el un an, dar mai mult au fost în certuri, povestește mama Taisiei. „Ea îl respingea. I-a dat mai multe șanse, dar, până la urmă, a spus că nu-i om de viață. „Mai bine nu mă mărit, îmi fac un copilaș și-l cresc singură, dar cu un om ca el nu vreau să-mi leg viața”, așa îmi zicea fetița”, își amintește Eugenia Brânză.

„În 2014, au fost alegerile primarului. Am fost și eu, a fost și fiica mea, doar că pe drumuri diferite și nu ne-am intersectat. Atunci venise acasă schimbată la față. „Am văzut un individ cu mască pe scări”, zice. I-am spus: „Mămică, poate îs din ăștia care umblă cu furatul. Nu m-am gândit că ar putea fi altceva la mijloc. Asta a fost după ce revenise din Dubai”, relevă Eugenia.

Nu-i, nu-i, nu-i fata mea…

Eugenia Brânză își amintește că, pe 28 noiembrie 2014, fata ei a fost la o nuntă la niște prieteni, iar în următoarele zile trebuia să perfecteze niște documente și să plece înapoi în Dubai pe data de 6 decembrie: „Lucra pe post de manager, era 99% primită la muncă, i-au dat echipament, i-au dat cameră, i-au dat tot, numai că, în Dubai, ai noștri nu pot să-și deschidă viză și trebuia să vină aici, pe loc, să o ia și să se întoarcă.

În acea zi a ieșit cu niște probleme în oraș. M-a sunat pe la ora 3, înainte de întâmplare. N-am reușit să iau receptorul, așa că am contactat-o din nou. Întreb: „Ce-i, mămică? (Era așa de fericită că și-a găsit de lucru, în sfârșit, că poate face un ban, ca să-și aranjeze viața). Zice, mămică, sunt pe-aici, pe-aproape, acuși vin acasă. Da’ mi-i o foame… Am zis: „Bine, mămică”. Eu făcusem niște sarmale și le-am pus la încălzit. Și văd – pentru că eu am așa un obicei, mă uit pe fereastră: toată vremea o petreceam, o întâlneam – văd un individ care stă lângă clădire…

Au pândit-o mai multe luni la rând. La judecată, am văzut persoanele interogate și mi-am amintit că le observasem anterior înaintea casei mele. Chiar lângă casă!”

Făceau reparație pe atunci, povestește mama Taisiei. „Soțul fusese pe scări la fumat cu fratele și a intrat în casă. I-am spus să nu încuie, că vine fetița. În momentul când m-am dus să pun pe masă – dacă ea mi-a spus că e aproape de casă – se vede că atunci a trecut și a intrat în clădire. N-am văzut cum a intrat, dar pe individ l-am văzut. Nu-i, nu-i, nu-i fata mea…

Pe bâjbâite, a dat sunetul și a intrat în casă. Eu eram în bucătărie, soțul pe coridor, făcea reparație. A dat sunetul și a intrat în casă: era total desfigurată! A făcut un pas și a strigat „Apă!”. Soțul a prins-o repede în brațe. Eu, cum am pus apă în ceaunul de la sarmale, am luat și i l-am turnat pe cap. Îmi părea că nu reușesc cu apa. Mi s-a luat aerul. Nu avea păr pe cap, un ochi nu era. Se vede că a fost lovită, în jurul gurii era negru, înseamnă că era sânge care a ars. Am chemat imediat Poliția, Salvarea”, spune, tremurând, mama Taisiei.

Tânăra a fost transportată la Centrul Republican de Leziuni Termice, cu arsuri grave în regiunea feţei şi a gâtului, dar medicii nu au putut să-i salveze viața. Medicii au estimat că acidul sulfuric a nimerit și în căile respiratorii, precum și în stomac.

Dacă nu-i a mea, nu va fi a nimănui

Ulterior, acuzații au dat mărturii pentru organele competente: „Am văzut cum vine (victima – n.r.), el a ieșit (coautorul infracțiunii). Eu am rămas în mașină, iar el s-a dus după ea la parter. A luat cu sine borcanul cu acid”, spune organizatorul crimei.

„Ea s-a întors cu fața spre mine, s-a acoperit, am turnat acid peste ea. M-am coborât la etajul doi. Am apăsat pe butonul pentru etajul doi, de fapt. Aici a început a ieși fum, pentru că era amestec”, explică făptașul.

Eugenia Brânză povesteşte că fiica ei, când se afla la Dubai, o ruga să nu spună nimănui unde este, când vine, ce face. „Întrebam de ce. Ei, mămică, nu trebuie să știi tot, zicea. Eu vreau să am mămică sănătoasă. Zic, ei bine, cum zici, eu nu spun nimănui.

Pe urmă mi-a spus că Andrei a pus la cale să o urmărească. „Să vadă unde-s, ce fac”. A aflat telefonul unei colege de la muncă, o suna pe ea și întreba ce face Taisia. Fiica nu mai voia să răspundă la telefon, el îi scria mesaje și o speria. I-a scris: „Dacă nu-i a mea, nu va fi a nimănui”. Când eram la anchetator, am realizat că numai el putea să facă asta, pentru că ea nu avea dușmani, se împăca bine cu toți.

Cât am fost la judecată și i-au interogat – l-au găsit pe cel care a cumpărat acidul, pe cel care i-a dat garajul în chirie pentru a face experimente. Din telefon s-au depistat mesajele și complicii”, spune Eugenia.

Așa mi-a ucis fiica

„Judecata merge de un an și două luni. Atunci când l-au luat, deodată a spus că recunoaște, acuma nu. Motivul, spune, ar fi că poliția l-a bătut, l-a forţat să recunoască. El e băiat cu bani. Anterior, cumpăra mașini, le repara și le vindea la un preț mai mare, banii îi dădea tatălui său”, conchide Eugenia, cu teama ca acesta să nu scape nepedepsit.

„Fata zicea că a vorbit cu el și au convenit să meargă fiecare pe drumul său, și parcă el a înțeles. Dar, iată până unde a ajuns înțelegerea lui. Și iată așa mi-a ucis fata… Inițial spuneau că procesul durează pentru că nu sunt gata analizele fetei, expertiza. Pe urmă, acuzatul a cerut o analiză la psiholog. În certificat, însă, i-au scris că era în cunoştinţă de cauză, că știa ce face și realiza ce se întâmplă. Acum, în martie, au fost două procese, băiatul nu m-a luat, zicea că merge el: mămică, te distrugi. Dacă, ca și aici, stătea scaunul și el era în fața mea… Acuma zic că în martie trebuie să fie sentința. Niciunul nu și-a cerut scuze, nici părinții lor, care erau de față la judecată. Măcar să zică: scuză-mă, iartă-mă că am crescut așa copil. Iată toată istoria mea. A fost un copil foarte bun, dar să fi fost și rea, nu avea dreptul să-i ia viața”, încheie Eugenia cu lacrimi împânzindu-i obrajii.

Ancheta a stabilit că fostul iubit a recurs la acest gest din gelozie. Bănuiții au declarat poliției că și-au planificat acțiunile timp de mai multe zile, preparând substanța chimică în condiții casnice. Totodată, fostul iubit al tinerei a convenit cu prietenul său ca acesta să execute atacul contra sumei de 1000 USD. Conform legii, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Procurorul Aliona Burlacu a declarat pentru ZdG că ședințele de judecată decurg în mod normal, acesta este un caz fără precedent în experiența sa.