Averile foștilor deportați și deținuți politici: corvoada recuperării

Trei istorii despre recuperarea averilor

La 78 de ani de la primul val de deportări din anul 1941, la 13 iunie, victimele și membrii familiilor acestora își vor da întâlnire la monumentul comemorării victimelor deportărilor staliniste din fața Gării Feroviare din Chișinău. În aceste zile, ei își amintesc de rudele lor, dar și de teroarea prin care au trecut pe parcursul anilor în care au fost forțați să plece departe de casă. Din cele 54338 de persoane trimise în Siberia în primele două valuri de deportări, astăzi au mai rămas în viață 7600 persoane.

I-am întrebat pe unii dintre aceștia ce își amintesc despre acei ani și despre cum au parcurs calea de recuperare a averilor pe care au străbătut-o în anii de independență a R. Moldova.

Oficial, recuperarea averii începe de la o cerere pe care persoana o depune la consiliul raional. Aceasta e însoțită de un impunător set de acte: copia buletinului de identitate a persoanei sau a urmașilor ei, certificatul de reabilitare, actele de confiscare a averii, eliberate de arhivă și evaluările bunurilor imobile, efectuate de oficiul cadastral și de instituțiile specializate în expertiza bunurilor mobile. După șase luni, consiliul emite o decizie prin care se aprobă sau se respinge cererea privind recuperarea averii, ne-a spus Raisa Delimarschi, secretara comisiei speciale din cadrul Consiliului Raional Strășeni.

Valentina Sturza, președinta Asociației foștilor deportați și deținuți politici din R. Moldova, ne-a explicat că, pentru a solicita recuperarea averii, foștii deportați sau rudele lor întâmpină dificultăți atunci când li se cere să prezinte certificatul despre averea deportatului. „Deseori, în arhivă, aceste documente lipsesc și oamenii sunt nevoiți să se adreseze în instanța de judecată și să aducă martori în ședință. La fel, mulți martori nu mai sunt în viață, ca să demonstreze ce averi au avut deportații”, spune președinta. Aceste procese durează mult timp. Judecata le refuză, iar oamenii trebuie să se adreseze la Curtea de Apel și la Curtea Supremă de Justiție, care, deseori, restituie dosarele la rejudecare în prima instanță. „Epopeea aceasta durează ani la rând, iar persoanele rămân nemulțumite”, concretizează Valentina Sturza.

Nicolae Niță

S-a născut în 1940 și a fost deportat împreună cu familia din satul Ciuciulea, raionul Glodeni. În 2011, împreună cu cei trei frați ai săi a depus actele solicitând recuperarea averii părinților deportați. Pentru că nu a putut să probeze care a fost averea părinților, s-a adresat în instanța de judecată. „Noi am avut cinci martori. Judecățile au durat vreo trei ani. Dintr-un milion și cinci sute de mii de lei, sumă la care a fost evaluată averea, instanța ne-a admis suma de 37 000 lei pe care am împărțit-o între patru frați și pe care am primit-o în câteva tranșe”, spune Nicolae Niță. Zice că mulți oameni nu au dat în judecată, deoarece procedura este una anevoioasă.

Maria Pelin

Anul nașterii – 1954. Părinții și buneii săi au fost deportați din satul Cojușna, raionul Strășeni. Din averea părinților a reușit să recupereze prin intermediul instanței de judecată 110 000 de lei. Își amintește că atunci când a încercat să recupereze averea bunelului, consiliul raional i-a refuzat, deoarece ar fi existat niște notițe, potrivit cărora tatăl său ar fi primit 185 de lei pentru averea confiscată. Chiar dacă bunelul le-a transmis prin testament toată averea nepoților, instanța de judecată nu a luat în considerare acest lucru. Procesul a durat trei ani și a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție, care i-a respins toate contestările. „Mă doare sufletul”, spune Maria Pelin, atunci când își amintește că, în casa buneilor, astăzi locuiește altcineva, iar pe cele 30 de hectare de pământ, care au aparținut familiei sale, își are afacerea o companie privată.

Georgeta Timofti

S-a născut în Siberia, pe când părinții și buneii săi fuseseră deportați. A încercat să recupereze averea buneilor, care au trăit în satul Cucoara, raionul Cahul. Până a fi deportați, familia sa era una înstărită. Au avut trei case, 500 de oi, trei vaci, cinci hectare de pământ, doi boi și un cal. A acumulat setul de acte de la toate instituțiile, dar pentru că bunelul său fusese născut în România, nu a putut prezenta certificatul de naștere al acestuia. „M-am adresat și în România, însă nici de acolo nu am primit răspuns. Iată așa, stau cu setul de acte în mapă, și nu pot recupera averea”, spune Georgeta Timofti.

Corina Șeremet, ȘSAJ