Angajarea persoanelor cu dizabilităţi: „O şansă dintr-o mie”

Angajarea în câmpul muncii este un lucru aproape irealizabil pentru majoritatea persoanelor cu dizabilităţi din R. Moldova, mai ales că legislaţia naţională actuală stabileşte că acestea sunt inapte de muncă. Chiar dacă are câteva meserii sau mai multe diplome de studii superioare, atâta timp cât se deplasează cu ajutorul unui cărucior sau are vederea slabă, o persoană este considerată invalidă şi va fi primită la muncă conform prevederilor medicale, dar nu a capacităţii de muncă, lucru care nu favorizează acest tip de incluziune.

Urmărește ZdG în Google News Adaugă ZdG ca sursă preferată

Datele oficiale arată că în R. Moldova locuiesc aproximativ 176 de mii de persoane cu dizabilităţi. Se consideră că  30% dintre acestea sunt social active. Adică, mai bine de 50 de mii de persoane cu nevoi speciale ar putea şi ar dori să lucreze, susţine Mihai Mărginean, preşedintele Societăţii Invalizilor. În Uniunea Europeană, rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţi este de aproape 50%, în timp ce în România media e de doar 12,7%, astfel aceasta plasându-se pe ultimele locuri în rândul statelor europene. În R. Moldova, nimeni nu cunoaşte care ar fi cifra. Mărginean este convins că, la acest capitol,  situaţia de la noi este mai proastă decât la vecini.

În 2010, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă s-au înregistrat 535 de persoane cu dizabilităţi şi doar mai puţin de 15 % dintre acestea au fost angajate. Norocoşii care au fost ajutaţi de stat să-şi găsească o sursă suplimentară de venit au fost cei cu gradul 3 de invaliditate. Ceilalţi, în categoria cărora se regăsesc inclusiv persoanele cu dizabilităţi locomotorii şi de vedere, nu sunt consideraţi buni de muncă. Ei sunt puşi în dependenţă de capacitatea statului de a le oferi supravieţuirea financiară, care este o pensie medie de 600 de lei.

„O şansă dintr-o mie”

Ion Balan are 25 de ani, suferă de paralizie cerebrală infantilă, este invalid de gradul 2 pe viaţă, se deplasează într-un scaun cu rotile, dar se consideră o persoană foarte norocoasă.

Zi de zi, acest tânăr din Ştefăneşti, raionul Făleşti, demonstrează că este un cetăţean activ şi că prevederile legale conform cărora el este considerat inapt de muncă sunt greşite. De la vârsta de 19 ani, Ion lucrează în calitate de laborant în cabinetul de informatică al liceului din localitatea sa şi de operator calculatoare la Centrul Comunitar din sat. În paralel cu această muncă, a studiat  la Universitatea “Ion Creangă” şi la Institutul de Formare Continuă. Cu o diplomă de licenţă în ştiinţe istorice şi cu o alta de coordonator în tehnologii informaţionale, tânărul profesor distruge stereotipurile cu privire la incapacitatea şi pasivitatea persoanelor cu dizabilităţi.

„Am avut o şansă dintr-o mie. Dacă nu era aşa, nu ştiu ce făceam”, spune băiatul despre norocul său de a fi angajat şi despre creditul de încredere pe care i l-a oferit administraţia liceului, atunci când l-a primit la muncă. Nu se simte discriminat din cauza dizabilităţii, dar recunoaşte că o persoană cu nevoi speciale trebuie să facă eforturi mult mai mari ca să demonstreze de ce este capabilă.

Acceptarea unui angajat cu nevoi speciale nu este convenabilă

“Orice persoană, indiferent de vârsta şi de gradul de dizabilitate, mai devreme sau mai târziu, îşi doreşte să fie integrată în societate, să aibă un loc de muncă. Tinerii cu dizabilităţi au abilităţi şi aptitudini care le-ar permite să profeseze o meserie, doar că este nevoie de surse financiare, timp, dorinţă şi de un loc vacant”, susţine Mariana Matfei, coordonator în cadrul Asociaţiei Motivaţie din Moldova, instituţie care îşi propune misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi locomotorii prin crearea serviciilor alternative de calitate, implicarea beneficiarilor în prestarea de servicii şi promovarea drepturilor acestora.

Matfei spune că, din cauza mentalităţii societăţii noastre, angajarea unei persoane cu dizabilităţi este privită de către angajatori din perspectiva rentabilităţii, şi pentru că aceştia trebuie să îndeplinească şi nişte condiţii speciale – cum ar fi transportul spre locul de muncă, rampa de acces, loc de muncă adaptat, norma de şase ore pe zi, acceptarea unui angajat cu nevoi speciale nu este convenabilă.

Lege veche şi nefuncţională

Legea privind protecţia socială a invalizilor, din 1991, stabileşte că fiecare întreprindere, instituţie şi organizaţie este obligată să rezerve cel puţin 5% din numărul total de locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi. Angajatorii care nu respectă această prevedere trebuie să facă în fondul de şomaj defalcări în valoare de un salariu mediu anual pentru fiecare loc de muncă neasigurat. Această prevedere nu a funcţionat niciodată. Deşi legea prevede un mecanism de asigurare cu locuri de muncă a persoanelor cu dizabilităţi şi delimitează responsabilitatea diferitelor instituţii la implementarea acestuia, până în prezent lipseşte o politică socială coerentă de incluziune a acestor persoane pe piaţa forţei de muncă, se arată în Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2010–2013.

Spre deosebire de experienţa pozitivă europeană, în R. Moldova nici un angajator nu este motivat de către stat să ia la muncă persoane cu dizabilităţi, cum nici unul nu primeşte înlesniri pentru acceptarea acestor persoane. La momentul de faţă, de la bugetul de stat sunt subvenţionate doar instituţiile în cadrul cărora minimum jumătate dintre angajaţi sunt cu dizabilităţi. Societăţile Invalizilor, Surzilor şi Orbilor au în subordinea lor astfel de întreprinderi. Preşedintele Societăţii Invalizilor spune că în cadrul celor aproximativ 20 de întreprinderi specializate, dacă acum câţiva ani activau vreo 5000 de persoane, acum au rămas cam 1500.

Ajustarea legislaţiei naţionale la cea internaţională

În vara anului trecut, Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, şi odată cu aceasta, şi-a asumat responsabilitatea să ajusteze legislaţia naţională la cea internaţională. Problema incluziunii în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi ar putea fi oarecum soluţionată odată cu adoptarea unei noi legislaţii în acest domeniu.

Viitoarea lege privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi se află la nivel de proiect. Vasile Cuşca, şef al Direcţiei politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, spune că acest act legislativ va îmbunătăţi unele aspecte, inclusiv privind angajarea în câmpul muncii. “În noua lege vom vedea cum să-i cointeresăm, poate chiar să le dăm indicaţii agenţilor economici, la angajarea persoanelor cu dizabilităţi”, a mai menţionat funcţionarul.

Una dintre noutăţile viitoarei legi este că persoanelor cu dizabilităţi le vor fi evaluate capacităţile de muncă, indiferent de gradul de invaliditate. De asemenea, acestea vor putea lucra atât în unităţile protejate, cât şi la domiciliu. Vor fi aprobate liste de funcţii şi profesii care urmează a fi ocupate preferenţial de către persoanele cu dizabilităţi. Şi în proiectul de lege se regăseşte prevederea conform căreia instituţiile care au mai mult de 50 de angajaţi sunt obligate să rezerve 5% din numărul locurilor de muncă persoanelor cu nevoi speciale. Un detaliu foarte important este mecanismul funcţional al viitoarei legi, care oricum nu va da rezultate în lipsa voinţei politice, admite preşedintele Societăţii Invalizilor din Moldova.

Tatiana EŢCO