Victoria Dunford: „Spitalele R. Moldova arată mai rău decât spitalele din Marea Britanie din timpul Războiului Mondial”

Victoria Dunford: „Spitalele R. Moldova arată mai rău decât spitalele din Marea Britanie din timpul Războiului Mondial”

vizualizări
11 octombrie 2014 | 12:32

490-dunfordA plecat din R. Moldova acum opt ani, însă rămâne cu gândul la baştină. Trăieşte în Marea Britanie, dar ajută persoanele cu dizabilităţi de la noi. După toată birocraţia cu care s-a confruntat pentru a  face aceste eforturi, spune că anume zâmbetele şi „mulţumesc”-ul beneficiarilor o motivează să meargă înainte.

A plecat în Marea Britanie pentru un schimb de experienţă. Şi-a întâlnit, însă, jumătatea şi a decis să rămână. După ce a luat cunoştinţă de sistemul medical britanic, s-a gândit că trebuie să aducă anumite schimbări şi acasă.

„I-am zis că este un englez alintat…”

Victoria Dunford s-a născut la Mihăileni, Râşcani. De mai mulţi ani, este stabilită cu traiul în Marea Britanie. După ce şi-a încheiat studiile la baştină, absolvind Facultatea de Chimie la Universitatea de Stat, în 2006, a plecat, printr-un program de schimb de experienţă, în Marea Britanie. În perioada studiilor, a cunoscut dragostea vieţii sale şi a rămas acolo. S-a stabilit pe Insula Wight, care este situată la sudul Britaniei.

În 2009, a revenit în ţară. Mama sa suferise o intervenţie chirurgicală şi fiica a revenit să-i ofere tot suportul şi îngrijirea necesară. „Am mers cu soţul la spitalul din Bălţi, care, pentru mine, era cât de cât bun, spre deosebire de cel din Râşcani sau din alte localităţi din ţară. Însă pentru soţ a fost un adevărat şoc”, relatează Victoria Dunford. Bărbatul a stat câteva minute, după care a ieşit şi a refuzat să mai intre în instituţia dată. „Mi-a spus atunci că spitalele din R. Moldova arată mai rău decât spitalele din Marea Britanie din timpul Războiului Mondial”, îşi aminteşte Victoria. „L-am privit sceptic. I-am zis că este un englez alintat, că spitalul din Bălţi nu este aşa de rău”, relatează tânăra.

Echipamente britanice în R. Moldova

La un an după aceea, în 2010, Victoria a decis să se încadreze în câmpul muncii. A început să activeze în calitate de asistentă a surorilor medicale la St. Marys Hospital de pe Isle of Wight. A fost prima dată când a luat cunoştinţă de sistemul medical britanic. Atunci a înţeles şocul soţului de acum un an. „Mi-am dat seama că are dreptate. Spitalele din Marea Britanie sunt mult mai avansate, sunt ca şi hotelurile pentru R. Moldova”, relatează Victoria. Acolo, în Marea Britanie, diferă nu doar utilajele medicale, care sunt performante, ci şi atitudinea personalului faţă de pacienţi, cărora li se oferă toată stima şi suportul necesar. Ulterior, a urmat cursuri de specializare pentru surori medicale, activând şi astăzi în sistemul dat.

Ideea creării unui ONG îi aparţine soţului său. „Stând în una din seri în faţa televizorului, John a zis că trebuie să facem ceva. În Marea Britanie, echipamentele se reînnoiesc frecvent, însă multe dintre utilajele medicale retrase sunt încă bune de folosit în continuare şi ne-am gândit să le aducem în R. Moldova”, explică Victoria. Astfel, în acelaşi an, 2010, au început să-şi realizeze ideile. Au pus bazele organizaţiei MAD-Aid, care se descifrează „Make A Difference” (Fă diferenţa, n.r.), şi „Medical Aid Deliver” (Livrarea ajutorului medical, n.r.). Timp de doi ani, au adus opt tiruri cu utilaje medicale. „Unele le-am adus direct, unele prin alte asociaţii. În prezent, însă, suntem în proces de reconstrucţie a unui centru pentru copiii cu dizabilităţi, în Râşcani”, povesteşte directoarea MAD-Aid.

Răsplata – zâmbetul unui copil

Recunoaşte că nu i-a fost uşor. „R. Moldova este un popor tânăr care se dezvoltă cu paşi foarte rapizi. De fiecare dată când mă întorc acasă văd ceva nou, dar sunt proceduri care pot fi simplificate, cum ar fi ştampilele acestea, care nu se mai folosesc în ţările din Vest. În R. Moldova, însă, în sistemul public, practic nu se foloseşte internetul, e-mailul, datorită căruia nu ar mai trebui să mergem din instituţie în instituţie pentru a colecta semnături şi ştampile. Pentru a aduce un tir cu echipament medical, înainte de a-l încărca din Marea Britanie, e nevoie de 30-40 de hârtii aici, care trebuie să fie colectate în diferite ministere”, enumeră fondatoarea MAD-Aid. „Este o procedură necesară, care asigură fondatorii şi sponsorii că echipamentul va ajunge la locaţia stabilită, că nu va fi vândut etc. Pe de altă parte, este foarte birocratic. De ce nu s-ar putea să mergi la un ghişeu unic ca să perfectezi toate aceste acte?”, se întreabă Victoria Dunford.

Dificultăţile cu care se confruntă în Marea Britanie ţin doar de adunarea de fonduri, dar şi aceasta din cauza că „mai am un serviciu şi sunt limitată în timp, însă oamenii sunt foarte receptivi. Cred că este cea mai importantă ţară din Europa după donaţiile făcute”, declară Victoria. Susţine că răsplata cea mai mare este „zâmbetul unui copil care nu a avut un cărucior şi abia acum are posibilitatea să iasă şi el afară, să vadă copacii şi să-şi cunoască semenii. Din păcate, există o limită în ceea ce poţi să faci, şi asta doare. Ne-am dori să facem mai multe decât ne permite timpul şi resursele. Zâmbetele şi acel „mulţumesc” al beneficiarilor te motivează să mergi înainte”, susţine Victoria Dunford, fondatoarea şi directoarea organizaţiei MAD-Aid.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19. Unele țări mențin, în continuare, R. Moldova în zona roșie de risc, astfel încât cetățenii vor sta în carantină timp de 14 zile, în ti…
DOC/ Au fost actualizate alertele de călătorie, în contextul pandemiei COVID-19

Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a respins pentru proba interviului două candidaturi din cele înscrise la concurs. Est…
Un avocat, stabilit de câțiva ani în SUA, și un fost judecător sunt candidații neadmiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

Comisia pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea R. Moldova a admis la proba interviului 11 din cei 13 candidați care au depus dosarele. Proba i…
11 candidați, admiși la proba interviului pentru funcția de judecător la CtEDO

Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

O nouă ședință de judecată în dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul a fost amânată. Se întâmplă după ce acum 4 zile examinarea dosarului a fost reluată, după ce la mijlocul lunii decembrie 2020 judecă…
Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată după 4 zile de la reluarea examinării dosarului

CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis o Decizie pe cauza nr.23655/14 L.A. vs Republica Moldova, prin care a aprobat Acordul de reglementare amiabilă a cauzei, semnat între reprezentanții reclaman…
CtEDO a soluționat investigarea ineficientă a unui caz de viol din R. Moldova