Neagu Djuvara, omul care a trecut prin tot

Neagu Djuvara, omul care a trecut prin tot

de
vizualizări
23 august 2012 | 10:00

A apărut, în preajma zilei de naştere a reputatului istoric Neagu Djuvara, a zecea ediţie a bestsellerului Amintiri din pribegie, un volum aniversar publicat într-o formă grafică deosebită şi cuprinzând de două ori mai multe fotografii din albumul de familie al autorului.

“Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un «noroc» salutar.

A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente”, scrie Andrei Pleşu.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul sec. al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odesa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm, la 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau Externele. Implicat în procesele politice din toamna 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti. În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi.

Principalele publicaţii: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940; “Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974; Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (premiată de Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; “Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Les Aroumains (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, Aromânii – istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; “Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a născut poporul român, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Însemnările lui Gheorghe Milescu, roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; Există istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008.

www.humanitas.ro

DOC/ Explicația autorităților după ce o porțiune din trotuarul recent reparat, de pe o stradă din capitală, s-a surpat

O porțiune de câțiva metri din trotuarul de pe strada Nicolae Testemiţanu, reabilitat acum 2 săptămâni, s-a surpat. Responsabilii din cadrul Regiei Exploatarea Drumurilor și Podurilor „Exdrupo” susțin că asfalt…
DOC/ Explicația autorităților după ce o porțiune din trotuarul recent reparat, de pe o stradă din capitală, s-a surpat

Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 305

Încă șapte decese au fost confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale(MSMPS), astăzi, 1 iunie, ducând bilanțul morților la nivel național la 305. Potrivit MSMPS, este vorba de: Deces 299: F…
Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 305

Curse charter aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 5 – 10 iunie. Compania care va efectua zborurile

Autoritatea Aeronautică Civilă a publicat luni, 1 iunie, lista cu noile curse charter aprobate pentru perioada 5 – 10 iunie. Potrivit ACC, cursele vor fi operate de compania „Air Moldova” S.R.L. Astfel, în peri…
Curse charter aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 5 – 10 iunie. Compania care va efectua zborurile

Punctul de trecere Pervomaisc-Cuciurgan își reia activitatea

Punctul de trecere a frontierei comun „Pervomaisc-Cuciurgan”, situat pe segmentul central al frontierei moldo-ucrainene, își va relua activitatea începând de marți, 2 iunie, ora 08:00. Astfel, începând cu ziua…
Punctul de trecere Pervomaisc-Cuciurgan își reia activitatea

COVID-19: Au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 10 decese, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost confirmate alte 109 cazuri de infectare, în total fiind 8 360 de cazuri. Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la moment…
COVID-19: Au fost confirmate 109 cazuri de infectare cu noul coronavirus și 10 decese, în ultimele 24 de ore

La Spitalul din Strășeni, persoanele cu COVID-19 pot merge la magazin? Șefa instituției vine cu precizări

Ruda unui pacient care a fost internat în Spitalul Raional Strășeni, fiind depistat pozitiv la COVID 19, precizează că, în cadrul instituției, unele persoane internate au fost surprinse în timp ce ies din saloa…
La Spitalul din Strășeni, persoanele cu COVID-19 pot merge la magazin? Șefa instituției vine cu precizări