R. Moldova în drum spre UE, cu focare vechi şi precedente noi
Preşedintele Nicolae Timofti s-a întâlnit la Iaşi cu omologul său Traian Băsescu. În cadrul întrevederilor cei doi oficiali au vorbit despre mai multe subiecte, în special despre situaţia din regiunea transnistreană şi evenimentele de ultimă oră din Crimeea. Dacă preşedinţii celor două state situate pe ambele maluri de Prut au demonstrat o comunicare bună şi o viziune comună pro-europeană, pe cele două maluri ale râului Nistru îngrijorările sunt la fel de mari, doar că părerile sunt împărţite.
„Anexarea Crimeii la Federaţia Rusă nu poate decât să creeze îngrijorare pentru ţările din regiune, indiferent dacă sunt sau nu membre ale UE sau NATO. Concluzia pe care eu am promovat-o în discuţiile pe care le-am avut cu domnul Timofti este că dincolo de îngrijorare trebuie să luăm şi atitudine”, a declarat Trăian Băsescu
Timofti şi Băsescu: perspectiva europeană e singura opţiune
În aceeaşi ordine de idei, Nicolae Timofti a spus că speră că şi liderii europeni, nu doar Traian Băsescu, să susţină R. Moldova în vederea semnării Acordului de Asociere. „Punctual, am vorbit despre importanţa semnării, cât mai curând, de către R. Moldova, a Acordului de Asociere cu UE. R. Moldova solicită UE să i se ofere o perspectivă clară de aderare la spaţiul comunitar. L-am rugat pe Traian Băsescu să susţină, la nivelul Uniunii Europene, această dorinţă firească, această voinţă a R. Moldova. Ne-am împărtăşit cu domnul preşedinte punctele de vedere asupra conflictului transnistrean. Interesul ambelor părţi, ca şi al întregii comunităţi internaţionale, este ca atmosfera în această zonă să rămână calmă, iar abordările să fie constructive”, a menţionat Timofti.
Preşedintele Băsescu pare să fi acceptat solicitarea lui Nicolae Timofti. „Nu există o soluţie mai bună pentru R. Moldova decât integrarea în UE. Ca reprezentant al unui stat care se află în UE, înţeleg foarte bine neajunsul faptului că R. Moldova a fost invitată să semneze un acord de asociere, dar nu i s-a dat un orizont în care ar putea să devină membră a UE. Ţinând cont de faptul că ne-a luat prin surprindere episodul Georgia 2008 şi Crimeea 2014, UE trebuie să înţeleagă că nimic nu trebuie să ne mai surprindă. Federaţia Rusă nu se va opri aici. Crimeea este doar un episod după Georgia”, a spus Băsescu.
Comrat, taraclia, Tiraspol – puncte de îngrijorare
El a mai adugat că „România trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de securitate la adresa R. Moldova, plecând de la referendumul din Găgăuzia, atmosfera din Bălţi şi din satele din Taraclia, precum şi situaţia din Transnistria. Guvernul R. Moldova, preşedintele vor găsi soluţii să gestioneze cu calm toate aceste lucruri”, a spus preşedintele român Traian Băsescu, în cadrul conferinţei de presă susţinută la Iaşi, alături de omologul său Nicolae Timofti.
La Chişinău, dar şi la Tiraspol sau Dubăsari, oamenii de rând de asemenea comentează rezultatele acţiunilor Rusiei din Crimeea şi posibilele scenarii ulterioare. Provocările Tiraspolului de a solicita Dumei de Stat a Rusiei să examineze posibilitatea de anexare a Transnistriei la Federaţia Rusă au pus în gardă atât cetăţenii din stânga şi dreapta Nistrului, cât şi organismele internaţionale.
Astfel, zilele trecute, preşedintele Sovietului Suprem autoproclamat de la Tiraspol, Mihail Burla, a făcut un demers către Duma de Stat a Rusiei, prin care a solicitat ca Moscova să examineze şi posibilitatea de anexare a Transnistriei la Federaţia Rusă. În acest sens, preşedintele Nicolae Timofti a declarat că acest organ neconstituţional din punctul de vedere al R. Moldova nu a luat, oficial, o astfel de decizie. „Astfel de acţiuni sunt contraproductive, nu aduc nimic R. Moldova şi cred că nici Federaţiei Ruse. Dacă Rusia va accepta un astfel de demers, cred că va fi un pas greşit. Aceste acţiuni nu duc la păstrarea acelei imagini internaţionale pe care o avea până acum Rusia”, susţine Nicolae Timofti.
Leancă: Ba vor independenţă, ba în componenţa Rusiei
La rândul său, premierul Iurie Leancă a afirmat că ce se întâmplă în Crimeea s-a întâmplat şi cu R. Moldova acum 23 de ani, chiar în primele zile ale independenţei R. Moldova. „Din păcate, nu am putut găsi o soluţie pentru ieşirea din criză… Ceea ce s-a produs acum în Ucraina nu ne-a surprins”. Prim-ministrul a mai menţionat că trebuie să fie găsită o soluţie nu doar pentru etnicii ruşi din partea stângă a râului Nistru, ci şi pentru cei care trăiesc pe malul drept al acestuia.
„Sunt convins că este în interesul tuturor, nu doar al R. Moldova, să găsim o soluţie pentru reglementarea acestui conflict. Experienţa noastră ne demonstrează că, dacă nu reuşim să o facem în mod rapid, această problemă poate deveni contagioasă”. Totodată, Leancă a declarat pentru un post de radio de la Chişinău că cei de la Tiraspol tot timpul au avut acţiuni neclare. „Ba vor independenţă, ba în componenţa Federaţiei Ruse. Acţiunile şi declaraţiile lor nu trebuie să provoace reacţii din partea noastră. Scrisoarea trimisă de preşedintele Sovietului Suprem la Moscova nu merită atenţia noastră. Nu e nimic nou sub soare în acest sens”, a mai declarat premierul.
Tăriceanu: Solicitarea lui Burla a rămas fără obiect
Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că demersul făcut de Mihail Burla către Duma de Stat a Rusiei privind examinarea posibilităţii de anexare a Transnistriei la Federaţia Rusă „pare un demers pripit, nu unul oficial din partea regiunii transnistrene. Solicitarea venită din partea domnului Burla a rămas fără obiect. Chestiunea recunoaşterii independenţei şi suveranităţii R. Moldova şi a integrităţii sale teritoriale nu a fost pusă în discuţie, cel puţin până în acest moment. România rămâne ancorată, ferm, câtorva principii. Considerăm un lucru esenţial, din partea tuturor jucătorilor politici, recunoaşterea independenţei şi suveranităţii Moldovei şi a conturului ei teritorial”, a spus preşedintele Senatului.
Vecinii vor în state diferite
În acest context, ZdG a discutat cu mai mulţi cetăţeni din regiunea transnistreană, dar şi cu unii politicieni din stânga Nistrului. Oamenii au păreri diferite referitoare la anunţul lui Mihail Burla. Unii s-au arătat îngrijoraţi pentru soarta lor, spunând că nu au nici cea mai mică idee cum vor proceda dacă s-ar produce o eventuală alipire la Rusia. „Nu ştiu ce vom face. Noi suntem români, nu e vina noastră că trăim în această regiune. Dintotdeauna ne-am dorit să fim cu România. Vrem libertate. Acum situaţia e foarte rea. Am impresia că după Crimeea următorii vom fi noi”, ne-a spus Elena T. din Dubăsari.
Pe de altă parte, Raisa Ş. din Tiraspol este de părere că R. Moldova nu este ţara ei, deşi s-a născut în r-nul Cimişlia. Femeia spune că viitorul Transnistriei este asigurat de Rusia şi, cu siguranţă, trebuie să se facă alipirea. „Sigur că vreau să ne alipim la Rusia. Bărbatul meu lucrează acolo, ce ne poate oferi Moldova, care este în criză?” se întreabă ea. „Rusia ne-a ajutat mereu. Avem gaz şi energie electrică la un preţ mai mic decât cei din Moldova. La fel şi preţul produselor alimentare este mai mic. Acum Rusia ne-a oferit un ajutor material pentru a construi 7 obiecte în toată regiunea transnistreană. Se construiesc grădiniţe, şcoli internat, un liceu. Când R. Moldova a oferit Transnistriei aşa ajutor?”, a adăugat Raisa Ş.
„Soldaţii ruşi ne-au violat femeile…”
Anatol Croitoru, combatant în războiul de la Nistru, este de părere că oamenii sunt naivi, sau au uitat că ceea ce a făcut Federaţia Rusă acum în Crimeea a făcut în 1992 cu Transnistria. „Îmi dau lacrimile când îmi amintesc cum soldaţii ruşi au violat femeile noastre, cum au împuşcat în noi, în copiii noştri, şi acum cum pot unii să spună că vor cu Rusia? Ce se întâmplă acum în Crimeea îi încurajează pe etnicii ruşi din regiunea găgăuză şi pe acei din Bălţi să facă tot felul de provocări. În Coşniţa sunt vreo 2 mii de oameni care şi-au făcut cetăţenie transnistreană, ca ulterior să obţină cetăţenia Rusiei. Noi, acei care am fost cu arma în mână, ne temem acum de ce se poate întâmpla aici. Mai puţin se tem acei care n-au luptat în ‘92 şi au fugit să se ascundă prin hoteluri, ca astăzi să strige „noi vrem cu Rusia”, ne-a spus Anatol Croitoru.
Grigore Mărăcuţă, fost preşedinte al parlamentului autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene, susţine că „În urmă cu vreo 7 ani a fost un referendum în Transnistria care se aseamănă cu acel din Crimeea. Întrebarea era „Cum vreţi să trăiţi, în componenţa R. Moldova sau să fiţi un stat independent?”. Noi am decis atunci să fim un stat suveran şi aşa trebuie să rămânem. În continuare, soarta republicii nistrene depinde nu de politicieni, dar de poziţia poporului. Nu am auzit ca la Tiraspol să se discute de un alt referendum. Nu am auzit să se facă careva paşi… Noi nu avem nimic împotrivă dacă poporul moldovenesc vrea să se unească cu România sau UE. Noi vă dorim succes şi să fiţi fericiţi, dar să ne înţelegeţi şi pe noi, dacă o să intenţionăm să aderăm la Uniunea Vamală”, a spus Mărăcuţă.
I.S.