Principală  —  Pamflet   —   Vila lui Lupu de la…

Vila lui Lupu de la Holercani

279-lupuDeşi, de aproape un an deja, Marian Lupu nu mai deţine funcţia de preşedinte al Parlamentului, vila de la Holercani, destinată şefilor de Legislativ, continuă să fie ocupată de acesta.

„Are lucruri personale, obiecte ale familiei sale, peste care, bineînţeles, nu poate intra altcineva. De la expirarea mandatului nu a mai trecut pe aici”, spune Pavel Efim, directorul Complexului de la Holercani. Efim nu a putut preciza ce fel de lucruri personale are Marian Lupu acolo.

Totodată, directorul nu are de unde cunoaşte că Marian Lupu nici de gând nu a avut să plece din acea vilă, deoarece intuiţia, dar şi stelele (inclusiv cele roşii) i-au şoptit că locul său rămâne aici, negreşit. Şi sondajele, comandate sau libere, îi dau speranţă să stea omul fără grijă, că nu poate fi om de stat mai înalt în Moldova, care ar merita această vilă de la Holercani.

Pe de altă parte, dacă are lucruri personale acolo, o fi având omul şi o cheie de la vilă, iar cu cheia poţi veni oricând, cu oricine acolo. E multă linişte, atmosferă feerică, degrabă înfloresc teii, iar salcâmii încă nu s-au trecut. Aici e poveste, nici nu poţi compara cu „miresmele” Chişinăului. Iar Marian Lupu, de mic copil cunoaşte unde şi cum e bine să-ţi trăieşti viaţa, ca ea să fie întotdeauna ca o vacanţă.

Gicu HOTEL