Plâng şi miniştrii
Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, s-a plâns săptămâna trecută în public. Nu ştiu dacă a vărsat şi lacrimi, pentru că nu s-a văzut, nu era la TV, era într-un program la Radio Moldova. Ministrul s-a jeluit, aşa ca să-l audă toată lumea, inclusiv premierul şi toţi deputaţii din toate partidele, că nu-l mai duce mintea şi capul cum să mai lupte cu judecătorii.
Şi nu că ar avea, cumva, el, personal, probleme cu dânşii, problemele vin din cauza construcţiilor neautorizate, pe care judecătorii fac în fel şi chip ca să le «legalizeze prin decizii de judecată», s-a plâns Răducan. Ministerul e ca şi cu mâinile legate. Are ochi, are urechi, le vede şi le aude pe toate, dar de făcut nu poate face nimic… Inspectorii sunt neputincioşi în faţa instanţelor de judecată, care, în majoritatea cazurilor de conflict, declară construcţiile neautorizate ca şi legale, – susţine ministrul. «Este o schemă destul de bine pusă la punct. Cel care începe o construcţie neautorizată se adresează judecăţii, iar judecata emite o hotărâre, prin care aceste construcţii devin legitime», spune Răducan. Ce-i drept, ministrul nu a spus că, de obicei, aceste «decizii» sunt bine plătite. Şi că, de multe ori, cei care merg în judecată o fac după ce nu le-a reuşit «tocmeala» cu cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Că şi aici există «taxe». Nu de stat, nu, «taxe de buzunar», exact ca şi la judecată.
Lupta pentru «autorizarea» (legalizarea) construcţiilor neautorizate a devenit o mare afacere. Dezmăţul în construcţii, reconstrucţii şi ilegalităţi în R. Moldova te «impresionează» la tot pasul. Centrul Istoric al Chişinăului ar putea servi, în acest sens, drept «carte de vizită» pentru R. Moldova, inclusiv Primărie, Consiliul municipal şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Ministrul, însă, se mângâie cu faptul că «construcţiile neautorizate reprezintă o problemă pentru toată lumea». Însă, tot el zice că «în comparaţie cu Republica Moldova legile în ţările europene sunt mai aspre şi fiecare este conştient că odată ce a demarat o construcţie neautorizată va fi tras la răspundere pentru asta şi chiar sancţionat». Şi atunci, domnule ministru, de ce pierdeţi timpul cu «plânsul pe la microfoane», pentru că sunteţi în funcţie, slavă domnului, de 3 ani. Luaţi exemplu de la europeni – dacă acolo e altfel, faceţi recomandări în Guvern, propuneţi schimbări în legi sau scoateţi legi noi, care să dea efect. Dacă nu puteţi învăţa de la europeni, îvăţaţi-vă de la ţăran. Că dacă bietul ţăran ar umbla aşa cum umblă miniştrii, numai cu plânsul pe la ecrane şi microfoane, ar muri toată lumea de foame. Plânsul e bun şi el, nu zic. Dar în batistă. De la micirofon, şi mai ales pentru un ministru, e, cel puţin, neserios. E ca şi la teatrul de satiră şi umor.
Să vă fie de bine,
Ion Câmpumare