Circ în TramVai! face salubrizare publică

Interviu cu Veronique North-Minca, diplomată, Ambasada Franţei la Sofia, Bulgaria. Véronique  activeaza in serviciul diplomatic francez de peste 30 de ani. vorbeste 5 limbi si jumatate, cea ce i-a permis sa se familiarizeze cu umorul sub cele mai diferite forme, inclusiv  cu cel moldovenesc, timp de 4 ani !

— Exact cu un an în urmă, ZdG a lansat un supliment de Satiră politică şi Umor negru, având conceptul şi denumirea inspirate după o întâlnire cu dvs. în redacţia noastră. Ce părere aveţi, cât de curativ este jurnalismul de satiră, fie la Chişinău, fie la Paris sau la Sofia?

— Da, îmi aduc aminte foarte bine cum s-a născut „bebeluşul”. Dintr-o constatare: pentru omul de rând, situaţia politică deseori arată ca un fel de «Circ în Tramvai»: clowni cu costume colorate, toate diferite, unele imbracate pe faţă, altele – pe dos, trompete, surle şi tobe, strigăte şi urlete, unii cu fundul în sus, alţii – cu capul în jos, unii cu cravate verzi, care îi bat pe cei cu nasul roşu. Tot acolo Lupul e îmbrăcat în piele de miel, iar mielul e mâncat de o haită de câini turbaţi cu care nu luptă nimeni… Dar mai toţi sunt ca Serafică fără frică, atunci când s-au urcat în tramvaiul politic!

Azi, „bebeluşul” vesel al ZdG are un an, este sănătos şi voinic, şi mă bucur să văd că i-au crescut toţi dinţii. Pentru mine, jurnalismul de satiră este o operă de salubrizare publică: se poate face curăţenie în curţile politice şi prin tratament ironic, comic, politicienii pot fi traşi la răspundere şi prin biciuială satirică. Şi pentru societate e un cockteil sănătos, să râzi de viciile celor de sus, căci societatea are nevoie de o astfel de supapă, să mai dea drumul la aburi.

— Care sunt cele mai hazlii trăsături de caracter ale politicienilor contemporani? De ce?

— Contorsionismul? Dacă actorii de circ îşi contorsionează corpul în diverse figuri de ne las cu gura căscată, în timp ce ei nu dau nici semn de durere, atunci politicienii operează uneori cu contorsionismul limbii, al retoricii, al ideilor. Sunt uimită iarăşi şi iarăşi atunci când văd cum unii au reuşit să ridice arta retorică la un asemenea nivel încât sunt în stare să vândă frigidere pentru eschimoşi şi pastă de dinţi pentru ştirbi.

— Ce situaţii recente v-au provocat râsul?

— Nu mai râd de când am plecat din Moldova. Sunt 7 luni …

— Cât de des trebuie să râdă omul? Ce efecte au aceste stări asupra noastră?

— Râsul este cel mai bun medicament împotriva depresiei, aşa zic doctorii. Şi fiecare a simţit că o porţie bună de râs scutură, pentru moment, toate grijile de pe tine, toate gândurile şi frământările. Câteva hohote de râs te fac să scapi de tensiuni. E un medicament sută la sută natural, firesc, uman, fără efecte adverse. Chiar simt că am nevoie urgent de o pastilă…

— Cine trebuie să râdă la urmă (dacă e să parafrazăm proverbul românesc)?

— Care proverb românesc? ”Rira bien, qui rira le dernier” – este atestat ca un proverb francez din secolul XVII, zice Enciclopedia (vedeţi că putem să devenim prea serioşi atunci când împărţim proverbele despre râs). După mine, este cel mai potrivit proverb pentru scena politică: viaţa este plină de surprize şi, la urma urmei, favoritul de pe linia de plecare nu devine neaparat învingătorul la sosire. E un proverb despre râs care trebuie luat în serios. Asta-i culmea!

— Aţi avut situaţii în viaţă când aţi rezolvat problemele prin glume?

— În majoritatea ţărilor unde am trăit, am rezolvat probleme prin glume. După mine, umorul este o chiestiune profund culturală. Dacă vorbeşti limba şi întelegi cultura locală ajungi la un nivel de complicitate cu oamenii care îţi permite să rezolvi foarte multe. Totodată, nimic nu este mai greu de tradus dintr-o limbă în alta decât o glumă, cred că nu mă va contrazice niciunul dintre traducătorii distinşi pe care i-am întâlnit în cei 4 ani petrecuţi la Chişinău. Deci, gluma rezolvă problemele până în momentul în care nu o „îngroşăm”.

— Sunteţi acuma la Sofia, în Bulgaria, ţară vestită pentru tradiţiile umoristice de la Gabrovo. Aveţi vreun banc îndrăgit?

— Unul dintre simbolurile oraşului Gabrovo este o pisică neagră cu coada tăiată. Se zice că gabroveanul, dorind să facă economie la căldură, ar fi închis uşa prea devreme… Din câte am observat până acum, se pare că nu s-a mutat nici un Gabrovean la Sofia. În capitala Bulgariei se face o risipă de agent termic peste tot, de parcă gazul se plăteşte cu nimic. Cred că iarna viitoare o să încep să-mi gătesc ciorbele mele favorite pe caloriferul din sala de protocol a Ministerului Justiţiei, ca să fac cel puţin eu economii, ca o adevărată gabroveancă!

PS Pentru cei interesaţi, există la Gabrovo un fel de Muzeu al Umorului, „Casa Umorului şi a Satirei” (http://www.humorhouse.bg/engl/info.html )

Interviu realizat de echipa Circ în TramVai!