Principală  —  Pamflet   —   Bradul roşu transmisibil

Bradul roşu transmisibil

Iacob Gumeniţă a avut ceva timp la dispoziţie pentru a-şi alege calea de acţiune în continuare.

El a decis să iasă la 1 Mai cu o iniţiativă intitulată „Caravela Bradului”. Gumeniţă urmează să preia scenariul de la Lenuţa Burghilă, pornind însă nu prin sate, ci prin toate sectoarele de poliţie şi prin penitenciarele din R. Moldova şi anunţând că cel care arestează o dată un brad ajunge el singur să suporte injustiţia cu mii de ghimpi.

Fostul comisar, actualmente pensionar al MAI, va propune ca, ulterior, să fie organizată campania „Bradul roşu transmisibil”, prin care un brad cu ţepi de fier, produs la fabrica lui Oleg Voronin „Metalmarket”, vopsit în roşu, să fie purtat pe rând prin penitenciarele republicii de către posibilii locatari ai acestor instituţii: Papuc, Botnari, Zubic, Corduneanu, Russu. De asemenea, bradul roşu transmisibil va fi postat pe câte o săptămână la uşile judecătorilor din iad şi ale procurorilor din iad.

Au apărut iniţiative de a organiza o linie tehnologică de producere a brăduţilor roşii transmisibili, cu portretul lui Voronin în vârf, care vor fi înmânaţi ca trofeu de birou purtătorilor ceasurilor elveţiene oferite de Vladimir Nikolaevici pentru servicii politice în slujba şefului statului.

De asemenea, brăduţi similari vor fi comercializaţi în buticuri speciale de pe lângă sectoarele de poliţie, unde se vor vinde la preţ redus şi portrete înrămate ale poliţiştilor torţionari, şi papuci de ministru, şi epoleţi murdari de sânge, şi bastoane rupte de spatele oamenilor, şi casete video cu Iordan la saună, şi torbiţe cu fasole cu inscripţia „Operaţia Heroina”.

La chioşcurile în cauză vor putea face cumpărături, preferenţial, posesorii legitimaţiilor de poliţist emise până la 1 mai 2009, precum şi foşti demnitari care au ştiut despre tot ce s-a programat să fie în aprilie 2009, dar au tăcut şi tac în continuare. Cei mai tăcuţi demnitari vor primi ca bonus şi câte o vizită în „coridorul morţii”, pentru a afla cum poate un om mut să urle în gura mare.

Anual, acţiunile desfăşurate în cadrul acestei campanii vor fi documentate şi introduse într-o serie de cărţi din colecţia „Carte de căpătâi pentru antipoliţişti”.

Brigita Veveriţă