Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Suicid de teama poliţiei: nevinovat…

Suicid de teama poliţiei: nevinovat de omor, post-mortem

A fost luat de poliţie. Timp de o lună a fost închis, după care, eliberat în arest la domiciliu. Era suspectat de omor. Deşi susţinea că este nevinovat, familia sa spune că a fost ameninţat să-şi recunoască presupusa vină. După ce ZdG a publicat istoria lui Mihail M. din Budeşti, procuratura s-a autosesizat şi a intervenit în ancheta dosarului. În urma acestui „moment de colaborare cu presa”, cum l-a descris procurorul antitortură, s-a stabilit că tânărul nu are legătură cu omorul, dar era prea târziu — îşi pusese capăt zilelor.

La sfârşitul lunii noiembrie 2010, ZdG a publicat investigaţia „Suicid de teama poliţiei”, în care era relatat cazul unui tânăr de 22 de ani, din Budeşti, care s-a sinucis sărind de pe podul din localitate. Băiatul, care era de scurt timp căsătorit şi avea un copil mic, era suspectat de omor în cadrul unui dosar penal.

A fost arestat chiar în seara crimei. Atunci, Mihail fusese sunat de un vecin, Gheorghe, care îl  chemase în ajutor pentru că în curtea sa apăruse o persoană necunoscută. „Când a ajuns, prin întuneric, Mihail a desluşit un bărbat care se spijinea de perete. Avea pe el doar maiou şi era încălţat cu un papuc. Într-o mână ţinea un ciorap. Era beat şi nu prea reacţiona la vorbele celor doi. I-au zis să plece. Mihail i-a dat o palmă peste faţă, ca să-l convingă. Atunci, vecinii nu s-au gândit la alt motiv din care ar putea o persoană să intre în gospodărie străină în toiul nopţii decât cel de furt. Când ajunsese lângă poartă, străinul parcă vroia ceva. Gheorghe nici acum nu ştie ce a fost, fie că acela a vrut să-l lovească pe Mihail, fie că a vrut să se sprijine de el. Atunci, Mihail l-a lovit cu piciorul, iar necunoscutul a căzut după poartă”, scriam în articolul din noiembrie în ZdG.

Verificarea cazului după mediatizarea lui

Mihail s-a sinucis la o săptămână după eliberarea din arest. Familia tânărului era şi continuă să fie  convinsă că între suicid şi dosarul penal există o legătură cauzală. Într-o seară, fusese vizitat de  inspectorul de sector împreună cu câţiva lucrători operativi de la poliţie. Aceştia veniseră să verifice dacă sunt respectate condiţiile arestului la domiciliu. Familia lui Mihail spune, însă, că poliţiştii ceruseră bani de la el. Printr-un apel la ZdG, familia băiatului a solicitat ajutorul presei în elucidarea adevărului.

„După selectarea informaţiei din ZdG, am solicitat de la Procuratura Ciocana informaţia despre cauza respectivă (omorul în care Mihail era suspect, n.r.). După intervenţia Procuraturii Generale (PG), am stabilit că, de fapt, sunt implicate mai multe persoane şi decedatul a suportat un şir de traume în două episoade. Au fost date indicaţii la Procuratura Ciocana, care a stabilit că, anterior, victima fusese bătută în centrul satului de către un grup de 3 persoane, care i-au provocat leziuni grave şi i-au sustras telefonul mobil. Acţiunile primelor persoane au fost calificate drept tâlhărie şi cauzare de vătămări corporale care au provocat decesul victimei”, a declarat procurorul Ion Caracuian, şeful secţiei Combatere Tortură din cadrul PG.

„L-au recunoscut vinovat fără ca el să fie în viaţă”

„Ulterior s-a stabilit şi al doilea episod de violenţă, în care Mihail i-a aplicat victimei o palmă peste faţă şi o lovitură cu piciorul în regiunea toracelui. Expertul legist a calificat aceste lovituri drept leziuni medii cu fractura coastei a şasea, care nu sunt în legătură cauzală cu decesul victimei. Respectiv, acţiunile lui Mihail M. au fost calificate în baza art. 152 CP, al.1, iar urmărirea penală pe faptul cauzării leziunilor medii a fost încetată deoarece a intervenit decesul făptuitorului”, a mai adăugat Caracuian. Dacă băiatul ar fi fost în viaţă şi s-ar fi demonstrat că se face vinovat de ultimele acuzaţii aduse, ar fi riscat o pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunităţii sau cu închisoare de până la 3 ani.

Avocatul lui Mihail, Tudor Suveică, s-a arătat nedumerit de decizia procurorilor. „Au încetat urmărirea din motiv că a decedat. Practic, l-au recunoscut vinovat fără ca el să fie în viaţă, dar asta poate fi făcut doar cu acordul rudelor apropiate. Noi o să insistăm să ne trimită în instanţă, să se judece după toate regulile, să-i demonstreze vinovăţia”, susţine Suveică. Nici el şi nici familia lui Mihail nu cunosc nimic despre clasarea dosarului.

Suicid provocat vs probleme în familie

Cât despre suicid, procurorul Caracuian a anunţat că s-a emis ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale pe faptul decesului, iar familia nu a depus niciun recurs. „Cum puteau să depună recurs dacă nu au primit nicio informaţie, nu ştiau nimic?”, se întreabă avocatul, care susţine că va ataca şi această decizie.

„În cazul suicidului lui Mihail M., nu au fost stabilite obiecţii, motive pentru a interveni în ordinea controlului ierarhic superior”, a mai adăugat procurorul. Deşi familia este convinsă că baiatul a făcut acest gest fiind speriat că va fi iarăşi închis şi că nu se va mai afla adevărul, oficial, acesta şi-a luat zilele din cauza problemelor din familie. „Neînţelegeri erau. Trăiau împreună cu părinţii. La cine nu-s astfel de probleme?”, spune sora băiatului, Alexandra, care este mai mult decât sigură că doar ameninţările că, oricum, va fi închis l-au adus la disperare.

„Din punct de vedere legal, este foarte dificil de a demonstra că o persoană a fost determinată la suicid, explică Caracuian. Cât despre vizita poliţiştilor la domiciliul băiatului şi discuţiile avute, inclusiv despre recompense băneşti, cum spun rudele, în lipsa unor plângeri în legătură cu vreo presupusă hărţuire sau solicitare de bani şi în lipsa martorilor care să fi asistat la discuţii, este practic imposibil de verificat”. Procurorul a admis că s-ar putea să fie stresantă situaţia când mai mulţi lucrători din poliţie tot vin şi te verifică dacă nu ai încălcat condiţiile de arest la domiciliu, dar nu este stabilit nicăieri numărul persoanelor şi al vizitelor.