Principală  —  IMPORTANTE   —    VIDEO/ „O închisoare în aer…

 VIDEO „O închisoare în aer liber”. Răpiri de persoane, tortură și închisoare pentru critica regimului de la Tiraspol. Despre drepturile omului în stânga Nistrului, cu avocatul Pavel Cazacu, la Podcast ZdCe

În regiunea transnistreană rata de încarcerare este de patru ori mai mare decât media europeană și aproape de două ori mai mare decât în dreapta Nistrului, iar încălcarea dreptului la libertatea și siguranța persoanei în este una sistemică, arată datele Promo-LEX.

Este un indicator care nu face față nimănui și arată, probabil, adevărata față a acestui regim din stânga Nistrului, care este un regim represiv, autocrat, căruia nu-i pasă și care nu pune valoare pe drepturile omului sau pe om, în general”, a declarat avocatul Pavel Cazacu, de la Asociația Promo-LEX, invitat în cadrul Podcast ZdCe.

Avocatul Pavel Cazacu a vorbit despre situația lui Vladimir Dudnic, răpit de miliția transnistreană în aprilie 2022 din Varnița, aflat până în prezent în detenție ilegală în stânga Nistrului, despre Victor Pleșcanov, prima persoană condamnată în regiunea transnistreană pentru arborarea drapelului Ucrainei și pentru că a condamnat public invazia ruse în Ucraina, despre omorul lui Oleg Horjan, cunoscut oponent al regimului de la Tiraspol, precum și despre reținerea unui minor din Hagimus, raionul Căușeni, de miliția din Tighina.

Una dintre cele mai mari probleme de drepturile omului din regiunea transnistreană este impunitatea, ceea ce înseamnă că nimeni din persoanele care sunt implicate în aceste abuzuri nu este sancționat sau responsabilizat pentru abuzurile pe care le-a făcut”, a mai subliniat Pavel Cazacu.