Nu poţi construi o justiţie corectă pe un fundament corupt
Interviu cu avocata Natalia Moloşag
— Care este motivarea şi satisfacţia muncii într-un birou al avocaţilor publici? Pentru ce lupţi în fiecare zi?
— Probabil datoria de a presta aceste servicii de avocatură, o datorie pe care mi-am asumat-o chiar de la început. Or, avocaţii publici trebuie să fie conştienţi că nu există altă motivare, decât apărarea drepturilor unui client aflat în dificultate financiară, deoarece clienţii care au bani – îşi iau un avocat privat şi luptă, poate, şi pentru alte motivaţii.
— Eşti una dintre avocatele notorii care s-au implicat în apărarea victimelor din 7 aprilie 2009. Cu ce ai pornit la drum şi cu ce te-ai ales acum, la final de 2012?
— În 2009, atunci când în biroul meu au intrat surorile Radu şi Sergiu Creţu, după ce mi-au povestit prin ce grozăvii au trecut, singurul lucru cu care am pornit era dorinţa de a le face dreptate şi curajul de a păşi înainte. La ziua de azi ne-am ales cu: trei ani de luptă continuă, trei instanţe judiciare trecute, pe ambele cauze avem rejudecarea cauzelor în instanţa de apel. Pe parcursul acestor ani am insistat să mergem înainte, chiar dacă era foarte greu, nu vă închipuiţi câte cucuie mi-am făcut şi continui să-mi fac. Unii zic că e vorba de încăpăţânare, alţii zic că e curaj, dar de fapt ştiu că lucrurile trebuie duse la bun sfârşit, dacă ne gândim la consecinţe. În fond, am intervenit pentru victimele din 7 aprilie, deoarece am considerat că pot şi eu participa la restabilirea şi apărarea adevărului, anume prin prestarea acestui serviciu
— Reforma poliţiei, procuraturii şi sistemului judiciar au fost relansate din 2009. Crezi că sistemul s-a curăţat de poliţişti torţionari, de procurori corupţi, de judecători incompetenţi?
— Efectele reformei se simt, dar foarte-foarte puţin. Nu poţi ridica un edificiu trainic şi stabil pe un fundament putred. Nu cred că sistemul nostru s-a curăţat de torţionari, corupţie, incompetenţă şi imoralitate, la fel nu cred că în timpul apropiat ne vom descotorosi de toate acestea. Puţini sunt oamenii care îşi doresc cu adevărat schimbarea şi care cu adevărat, prin munca lor, încearcă a face simţită această schimbare. Cu părere de rău, anume aceşti oameni sunt nedreptăţiţi şi criticaţi, iar justificarea celor care şi-au pus masca de „reformatori ai justiţiei” şi care au puterea de a decide se limitează la fraza de serviciu: „Suntem cu toţii oameni şi trebuie să înţelegem”.
— Curajul este o problemă naţională, aş spune. Există parlamentari, miniştri, lideri politici, dar chiar şi funcţionari de rând, cărora le lipseşte curajul de a declara public că vor să militeze pentru adevăr, justiţie, transparenţă, şi chiar să o facă. De unde vine frica şi cum luptăm cu ea?
— În cazul lor, probabil, e vorba de frica de a pierde fotolii, funcţii, poate nişte avantaje materiale. Poate să mai fie vorba şi de frica de răfuieli, persecuţii, scandaluri. E important cum îţi construieşti scara valorilor. Dacă te gândeşti la cum va fi situaţia în ţara copiilor tăi, ce viitor va avea societatea în care vor creşte ei – atunci chiar vrei să faci ceva pentru acest viitor al următoarelor generaţii, şi chiar învingi frica de a suferi ceva acum, ştiind că lor le va fi mai bine atunci.
— Tu n-ai avut frică să lupţi cu un sistem torţionar, corupt?
— Mie mi-a fost frică întotdeauna. Uneori chiar mă descurajam când vedeam câte situaţii complicate, şi poate de nedezlegat, sunt. Eu sunt avocata care plânge în instanţe, uneori chiar în timpul proceselor. Dar asta nu înseamnă că renunţ, lupt până la capăt. Plâng, ca să îmi uşurez povara de pe suflet, sau pentru că îmi pasă. Îmi amintesc că atunci când am ieşit de la Curtea de Apel pe cazul lui Sergiu Creţu, am izbucnit în lacrimi pe holul judecătoriei. Nu mă condamn pentru asta, pentru că sunt un om viu, trăisem atâta frică, îmi făcusem atâtea griji şi aveam atâta responsabilitate pentru acest băiat, că mi se adunaseră prea multe pe suflet.
— Cazul Sergiu Creţu înseamnă lupta împotriva poliţiştilor torţionari. Sergiu a fost scos din Comisariatul de poliţie cu ambulanţa, cu oase fracturate, operat ore în şir, apoi ameninţat săptămâni în şir. Probabil că a fost un client pentru care a trebuit să lupţi dublu, să dai dovadă de curaj dublu?
— Sergiu însuşi e unul dintre cei mai curajoşi clienţi pe care i-am avut vreodată. Am câţiva clienţi pe care îi consider foarte curajoşi, printre ei sunt şi surorile Radu de la Cahul. Dar Sergiu este remarcabil pentru că a fost supus unor forme de tortură deschise, dar şi ascunse, unor maltratări fizice, dar şi psihologice. Iată că acest tânăr a depăşit toate aceste orori şi a am mers împreună pană la capăt. Bine, capătul încă nu se vede, căci acum iar suntem în drum spre Curtea de Apel, dar niciunul dintre noi nu a renunţat. Atât de mult am discutat împreună, că e nevoie să mergem până la capăt, încât acum ne înţelegem dintr-un semn.
Deseori sunt mândră că am avut ocazia să iau curaj inclusiv de la aceşti copii, cu care am mers alături la organele de urmarire penală şi am solicitat o anchetă corectă.
— Cititorii ZdG ne relatează multe cazuri în care avocaţii ar fi acuzaţi de implicare în coruperea judecătorilor sau de cooperare cu procurorii împotriva clientului sau a justiţiei, sau chiar de inacţiune. Ce crezi tu, ca o persoană din interiorul breslei, se ia atitudine faţă de cei care deteriorează bunul nume al avocaţilor corecţi?
— Desigur că nu există „pădure fără uscături”, avem mulţi „colegi de breaslă” care, într-adevăr, discreditează statutul avocatului, dar părerea mea este că nu sunt atât de mulţi. Sigur că pentru orice reuşită avem nevoie de o echipă care ar promova schimbarea, dar în primul rând această schimbare trebuie să fie acceptată şi promovată de fiecare dintre noi. Eu cred că noi am acumulat suficiente plângeri şi observaţii despre problemele cu care se confruntă avocaţii şi avocatura în general şi avem deja o masă critică de avocaţi care susţin şi vor schimbarea.
Avocatura din R. Moldova are nevoie de o reformă comprehensivă. Deşi au fost câteva tentative, nu au fost suficient de bune şi de clare. Tentativa de reformare a avocaturii din 2010 a fost binevenită, dar insuficientă. Sunt multe aspecte confuze, care împiedică dezvoltarea avocaturii ca instituţie indispensabilă unui stat de drept.
— Te rog să ne explici cum s-au desfăşurat alegerile la Baroul Avocaţilor circumscripţiei Chişinău, dat fiind faptul că ai fost prodecan, dar ai şi candidat şi cunoşti situaţia din prima sursă. Care au fost provocările, dificultăţile, succesele?
— Mandatele decanului şi prodecanului Baroului de avocaţi Chişinău au expirat la 30 octombrie 2012. Urma să fie organizate alegeri, în cadrul unei adunări generale a Baroului. La 3 noiembrie lucrările Adunării Generale au eşuat în legătură cu lipsa cvorumului necesar. A urmat o adunare repetată, la 10 noiembrie, când au fost prezenţi 484 de avocaţi, ceea ce a oferit posibilitatea de a o declara legal constituită. Pentru alegeri au fost perfectate 485 de buletine pentru funcţia de decan şi 485 de buletine pentru funcţia de prodecan.
Totuşi, numărul de voturi acumulate nu a fost suficient pentru validarea procedurii de vot. Conform procesului-verbal al Comisiei de numărare a voturilor, din numărul total de buletine perfectate, au fost eliberate doar 338 de buletine pentru funcţia de decan şi 319 pentru funcţia de prodecan, ceea ce indică faptul că alegerile nu puteau fi valide în legătură cu lipsa cvorumului. Cu toate acestea, alegerile au fost petrecute. În baza numărării voturilor, candidaţii Gheorghe Avornic şi Dorin Popescu au fost instituiţi în funcţiile de decan şi prodecan, acumulând câte 154 şi, respectiv, 133 de voturi. Părerea mea e că acest mod de a alege decanul şi prodecanul este în contradicţie cu prevederile art. 48 alin. (6) din Legea cu privire la avocatură şi ale art. 52 alin. (16) din Statutul profesiei de avocat. „În condiţiile Legii cu privire la avocatură şi Statutul profesiei de avocat, hotărârile adunării generale a baroului se adoptă prin votul majorităţii membrilor prezenţi.” În asemenea condiţii candidatul care urma a fi declarat învingător în alegerile derulate trebuia să acumuleze 50% + 1 din membrii prezenţi (484), adică 242+1 voturi.
— A contestat cineva rezultatele acestei proceduri de votare?
— Deoarece am considerat că alegerile din 10 noiembrie au fost efectuate cu încălcări şi ilegalităţi, le-am contestat în termen legal de 15 zile la Consiliul Uniunii Avocaţilor. La 30 noiembrie, Consiliul mi-a respins contestarea, cu votul a 6 membri. Din păcate, nu cunosc până în momentul de faţă care sunt temeiurile şi motivele respingerii acesteia, deoarece nu am luat cunoştinţă de partea motivantă a hotărârii. Ceea ce ştiu sigur este că şi această hotărâre a fost luată cu încălcarea prevederilor legale. Mă refer la prevederile Legii cu privire la avocatură, în care scrie: “Consiliul adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi”, adică hotărârea de respingere a acestei contestări putea fi adoptată doar dacă acumula 8 voturi împotrivă. Urmează să atac această hotărâre a Consiliului în instanţa de judecată în procedura contenciosului administrativ.
— Lupta ta pentru justiţie în interesul victimelor torturii a coincis cu o ipostază personală specială – mergeai prin instanţe fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil. Cât de tolerant a fost sistemul cu tine?
— Anul 2010 a fost pentru mine “unul rău şi unul bun”. Rău, deoarece mi-a luat cel mai scump om din viaţa mea – pe mama. Copilul pe care l-am adus pe lume în acelaşi an l-am considerat ca pe o ultimă binecuvântare a mamei. Fetiţa mea s-a născut de Sfântul Ioan Botezătorul, la ora la care aveam numit un proces, şi clienta mea amâna examinarea cauzei la Curtea de Apel Chişinău pentru că nu puteam fi prezentă. Am lucrat până în ziua naşterii inclusiv. Această sarcină m-a făcut mai puternică, mai încrezută în sine, chiar dacă unii reprezentanţi ai sistemului judiciar şi nu numai priveau sceptic sau cu mirare aflarea mea în postură de avocată pe cauze penale în aceste circumstanţe. Ţin minte că atunci când am intrat în biroul Procurorului General, pentru a cere pedepsirea procurorilor care nu-şi făceau bine lucrul pe cauzele din „7 aprilie”, care tergiversau anchetarea cazurilor sau creau impedimente, am întâlnit priviri mirate îndreptate spre mine – eram într-a opta lună de sarcină, dar nu aveam timp de concediu, căci victimele torturii suferiseră prea mult.
De fapt, motivul curajului meu a şi fost acea sarcină. Fiind mamă, aşteptând cel de-al doilea copil, vroiam pentru copiii mei un alt viitor, o ţară care să funcţioneze altfel. Da, mi-a fost greu de multe ori, dar această sarcină m-a făcut mai puternică, căci ştiam pentru cine şi pentru ce risc.
— Se vorbeşte mult despre egalitatea de gen în R. Moldova. Există situaţii în avocatură în care femeile nu ar face faţă?
— În luna aprilie 2012, decanul Baroului, Ion Păduraru, a fost învestit în funcţia de secretar al aparatului preşedintelui R. Moldova. Eu, fiind prodecană în acel moment, am intervenit în temei legal în calitate de decan interimar. În cadrul exercitării acestei funcţii, am fost inclusă din oficiu în cadrul Consiliului Uniunii Avocaţilor din R. Moldova, pe lângă alţi 13 avocaţi. Pe parcursul a 6 luni de zile am depus eforturi pentru a face faţă obligaţiilor funcţiei deţinute, fiind singura femeie în Consiliul Uniunii. Iniţiativele şi chestiunile propuse Consiliului spre examinare de către mine au fost discutate şi acceptate, nu cred că s-a făcut vreo deosebire între mine şi ceilalţi membri. Am avut un oarecare disconfort psihologic, dar numai la prima şedinţă. Nu cred că femeile din avocatura noastră nu ar face faţă în anumite situaţii. Circa 30% din numărul total de avocaţi sunt femei, pur şi simplu încă nu am învăţat să ne susţinem reciproc, sau să susţinem şi să promovăm şi avocatele în organele de conducere şi autoadministrare. Mi s-a reproşat la şedinţa Consiliului din 30 noiembrie, în cadrul prezentării contestării privind alegerea decanului, că cei care au fost învestiţi ar avea mai multă autoritate, stimă şi respect în rândul avocaţilor. Vreau să se înţeleagă – nu râvnesc anumite funcţii, am doar dorinţa ca lucrurile în avocatură să se desfăşoare fără încălcări şi conform legii, iar faptul că am acumulat la alegeri 126 de voturi, plasându-mă pe locul doi, mi-a fortificat încrederea şi perseverenţa în ceea ce fac.
— Serviciile unui avocat costă. Cum pot oamenii demonstra că nu deţin mijloace suficiente pentru a putea beneficia de un avocat public? Sunt multe sau puţine asemenea solicitări?
— De când mă ştiu, vin în apărarea celor nedreptăţiţi. Colegii de la Birou mi-au pus şi o poreclă, “mama răniţilor”. Vreau să menţionez că sistemul asistenţei juridice garantate de stat are o cu totul altă înfăţişare decât acum 4 ani. Este un mecanism bine pus la punct şi se regăseşte cu anumite acţiuni şi subacţiuni concrete în atingerea obiectivelor de reformare a justiţiei incluse în Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2012—2015.
Persoanele vulnerabile pot beneficia de asistenţă juridică garantată de stat pe cauze penale şi non-penale. În comparaţie cu anii precedenţi, solicitările pentru asistenţă juridică garantată de stat pe cauze penale au crescut considerabil, iar începând cu ianuarie 2012, este în permanentă creştere şi numărul solicitărilor pe cauze non-penale. Pentru a beneficia de Asistenţă Juridică Gratuită de Stat (SJGS), persoanele trebuie să prezinte câteva acte care confirmă: venitul lunar, componenţa familiei, informaţia de la CNAS, pentru pensionari – legitimaţia. Conform legii, beneficiar al asistenţei garantate este cel care are un venit lunar nu mai mare de 1500 de lei pentru fiecare membru al familiei.
— Cum ai ajuns de la pedagogie la avocat pe cauze penale?
— Atunci când am studiat la Facultatea de Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii “Ion Creangă”, mentorii îmi spuneau că am “darul de a fi pedagog”, dar nu am mai ajuns să profesez pedagogia. Diploma de licenţă a Facultăţii de Drept a USM am primit-o în 2004, şi atunci aproape că nu am crezut că voi deveni avocată. Totuşi, după ce mi-am făcut stagiul în cadrul unui Birou de Avocaţi specializat pe cauze civile şi economice, am ajuns să fiu nu doar avocată, ci chiar specializată pe cauze penale. Sunt de părerea că deja de 6 ani mă aflu la locul potrivit, deoarece simt un confort psihologic şi sunt împăcată sufleteşte.
— Înţeleg că deseori comunici cu clienţii tăi şi după procese, de ce ţii aceste relaţii?
— Da, comunicăm, inclusiv pe reţelele de socializare. Mai ales cu cei care ne asemănăm în modul de gândire şi apreciere a situaţiei. Simt că ei mă susţin psihologic în diverse situaţii. Dosarele complicate ne leagă pe mult timp. Mai comunicăm şi pe Facebook. E o posibilitate de a spune comunităţii de prieteni ce mă frământă. Sunt prietenii mei, am necesitatea de a spune ce simt. Mă ajută să îmi expun gândurile, să mă consolez în unele situaţii.
— Ai doi copii încă mici, ai familie, care ar dori, probabil, să te aibă alături mai mult timp. Cum împaci munca şi dragostea de ei?
— Ai mei ştiu că pentru mine avocatura e sensul vieţii. Ei ştiu că am avut diferite oferte şi sugestii, dar nu vreau să renunţ. Acasă le lipsesc foarte mult. Aceste dosare complicate mă consumă uneori enorm, astfel încât ajung acasă şi nu am chef să discut şi să comunic cu ei, să mă mai joc cu aia mică. Dar încerc, cu tot greul, să le ţin paralel, serviciul şi familia. Îmi spun mie, dar şi lor, că chiar dacă acum dedic mai mult timp serviciului, îl dedic de fapt unei cauze şi luptei pentru justiţie. Le spun că, probabil, cândva, cineva va face la fel pentru copiii mei în viitor. Sper că ei vor creşte şi vor trăi într-o ţară mai bună, cu un sistem mai just.
— Vă mulţumim.
Pentru conformitate, Alina RADU
