Monumentele: între ilegalităţi şi ruinare

Interviu cu Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din R. Moldova

 

— Ce semnificaţie are pentru R. Moldova Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor, marcată tradiţional la 18 aprilie?

— Este o zi importantă, deoarece R. Moldova declară aderarea la Uniunea Europeană drept direcţie prioritară de dezvoltare şi este deschisă spre colaborare cu instituţiile internaţionale de profil. Ţara noastră a ratificat 10 convenţii europene şi internaţionale prin care şi-a asumat responsabilitatea de a proteja patrimoniul său cultural-istoric. Încercăm să facem faţă lucrurilor privind implementarea convenţiilor ratificate. Tradiţional, către această zi, instituţia pe care o conduc organizează o expoziţie, un colocvium. În acest an, în cadrul evenimentelor respective am preconizat să prezentăm filmul “Al cui e Chişinăul?”, ce are ca subiect protejarea patrimoniului din centrul istoric al capitalei, realizat destul de reuşit de echipa ZdG.

— Care este valoarea acestui patrimoniu al R. Moldova?

— În general, avem peste 1500 de bunuri culturale – arheologice, istorice şi de artă, iar în Registrul naţional avem 5206 monumente. Dintre acestea, o mare parte o reprezintă siturile arheologice, iar peste 1300 sunt monumente de arhitectură. Patrimoniul cultural se împarte în monumente de arhitectură ecleziastică – biserici, mănăstiri. Monumentele din categoria arhitectură civilă includ conacele boiereşti, casele de zemstvă, şcolile primare, instituţiile administrative din Basarabia de altădată. De asemenea, avem arhitectură industrială, şi aici intră podurile, morile de vânt şi de apă.

— Cum sunt amplasate geografic aceste monumente?

— Cele mai multe se află în nordul R. Moldova şi în centru. La sud – mai puţine, conform Registrului. Situaţia patrimoniului ecleziastic este mai bună în nord, relativ bună în centru şi delăsată – în sudul republicii. Eu am fost foarte impresionat de situaţia bisericilor de lemn din raionul Ocniţa, unde avem cele mai multe monumente de acest fel din toată republica şi care constituie nişte bijuterii arhitecturale şi o atracţie turistică. Acestea datează din secolele 18—19. Sunt atrăgătoare, bine conservate şi observ că mai mulţi preoţi respectă toate normele de conservare pentru a pune în valoare aceste bunuri.

— Acest patrimoniu produce şi ceva bani?

— El nu produce bani. De fapt, abia am început să lucrăm în această direcţie. Acum, Agenţia vrea să sensibilizeze opinia publică asupra acestei probleme, să convingă administraţia publică locală să ia la control acest domeniu. Încercăm să iniţiem o colaborare şi cu Agenţia Turismului, cu alte instituţii, ca să punem în valoare acest patrimoniu, să servească drept atracţie turistică. Mulţi dintre noi, locuitorii R. Moldova, nici nu cunoaştem ce avem în ţară. Este foarte important ca cetăţenii să ştie că avem vestigii arheologice foarte valoroase, inclusiv din cultura bronzului, şi nu doar pentru patrimoniul local, ci şi internaţional.

— Care sunt acţiunile autorităţilor în ceea ce priveşte restaurarea acestui patrimoniu?

— Noi am iniţiat un dialog cu toţi factorii de decizie asupra conceptului de revitalizare a centrului istoric al capitalei. Cât priveşte întreg patrimoniul, este nevoie de un program naţional de salvgardare. În prezent, la Ministerul Culturii se lucrează asupra acestui program, care va identifica şi sursele de finanţare. Pentru Chişinău este foarte important să conlucrăm cu administraţia publică locală şi cea centrală şi să realizăm acest concept de revitalizare a centrului istoric cartier cu cartier. Ne propunem să punem în valoare acest patrimoniu pe parcursul unei perioade de 20 de ani.

— Dar nu e în mare parte privat?

— Chiar dacă este privat. Am văzut un exemplu în capitala Belgiei, unde restaurarea se face cu finanţare privată, adică din partea proprietarului. Acesta beneficiază de finanţare de până la 70 la sută din partea statului, iar cu restul vine el, posesorul monumentului, şi astfel devine posibilă realizarea proiectului de restaurare. Cam aşa se pune în valoare un cartier şi întregul patrimoniu.

— Care este, în acest sens, tabloul general de la noi?

— Agenţia a făcut o cerere de informare la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, pentru a cunoaşte cine sunt proprietarii unor bunuri imobile chiar dacă se află în locaţiune. Am primit refuz, pentru că se solicită plată pentru această informaţie. Am încercat să obţinem informaţii pe linia preşedintelui republicii, ca să fim scutiţi de această taxă. Avem un buget foarte mic şi nu mai facem faţă şi unor cheltuieli suplimentare. Totuşi, atunci când mergem în teritoriu împreună cu specialiştii din secţiile cultură încercăm să identificăm şi proprietarul acestor bunuri. De cele mai dese ori, când vorbim de conace, acestea sunt la balanţa administraţiei publice locale. Multe sunt date în arendă, iar arenda înseamnă ruinarea lor, pentru a construi altceva în loc.

— Ce ne puteţi spune despre arhitectura industrială?

— Acel pod vechi de lângă Călărăşeuca este inundat de gunoaie. Din Moara de la Putineşti, Şoldăneşti, au mai rămas doar pereţii laterali, în rest, totul e ruinat. Dacă e să vorbim despre Moara de apă din Naslavcea, raionul Ocniţa, este o moară funcţională, dar multe detalii s-au pierdut. De asemenea, din Moara de vânt din Cernoleuca, Donduşeni, a rămas întreg doar mecanismul de măcinare a făinii din interior, în rest, este degradare. La fel şi morile de vânt din Congaz, UTA Găgăuzia. Unele mai există, dar sunt în proces de degradare.

— În aceste condiţii ar fi posibilă conservarea şi restaurarea acestui patrimoniu?

— Eu analizez experienţa altor state. Am fost în Ucraina, Azerbaidjan. Acolo, această activitate se face la nivel de preşedinte, de prim-ministru şi sunt implementate mai multe proiecte-şantier de restaurare. Există şi un buget pe măsură pentru aceasta. În R. Moldova avem doar un buget de 11 mln de lei pentru investiţii capitale, gestionat de Ministerul Culturii, iar această sumă nu este suficientă pentru a salva patrimoniul arhitectural. Aceşti bani merg în patru şantiere – la Muzeul Naţional de Arte, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Sala cu Orgă şi Conacul Lazo din satul Piatra, Orhei. În rest, întreg patrimoniul rămâne în afara finanţării. Eu înţeleg, avem probleme în educaţie, medicină, dar şi patrimoniul arhitectural este un domeniu foarte important. Ţine de imaginea ţării. Dacă nu se va investi în imagine, Moldova nu va putea atrage investiţii. Cum poţi fi atrăgător dacă eşti înconjurat numai de ruine?! Turismul în R. Moldova nu înseamnă doar Cricova şi Mileştii Mici. Turismul va începe atunci când vom investi în arhitectura ecleziastică, biserici, conace, care trebuie supuse unor proiecte, programe de salvgardare, ce vor identifica şi o finanţare concretă.

— Investiţiile se fac pentru a produce bani, dar care este abordarea în cazul monumentelor?

— Noi încercăm să motivăm şi agenţii economici să investească, să dezvolte afaceri. De exemplu, am încercat să punem în valoare conacul familiei Gonata din Zberoaia. Am mers la faţa locului cu doi agenţi economici gata să investească, dar mă uit că se tărăgănează. Administraţia publică locală nu se grăbeşte să-l dea în arendă pe o perioadă de circa 49 de ani. Este foarte important ca autorităţile să conştientizeze că investiţiile înseamnă locuri de muncă pentru localnici, impozite în bugetul local şi o atracţie pentru această localitate. Există şi o problemă de mentalitate. Nu se conştientizează valoarea monumentului. Agenţii economici nu se grăbesc să investească. Chiar dacă se elaborează proiectul de execuţie, la momentul realizării lucrărilor de restaurare apar anumite probleme, interese, şi agenţii economici se tem că vor investi şi vor fi în pierdere.

— Există în momentul de faţă un cadru normativ şi legislativ clar, realist şi echitabil?

— Există Agenţia Proprietăţii Publice, care organizează aceste licitaţii. Aşa cum s-a propus, bunăoară, cu Circul din Chişinău. S-a adus la cunoştinţa agenţilor economici că pot să investească în acest obiect. Avem o listă întreagă cu obiecte care aşteaptă investiţii şi putem organiza licitaţii în mod transparent, şi oricine poate să investească şi să-şi creeze o afacere. Agentul economic e liber să facă ce vrea în sensul funcţionalităţii obiectului respectiv, dar să întrunească elementele de restaurare, să nu transforme, bunăoară, conacul în “euroreparaţie” şi acesta să-şi piardă autenticitatea. Cu toate acestea, poate face o pensiune, un restaurant, o cafenea, un hotel.

— Cum se soluţionau aceste probleme în perioada sovietică?

— În perioada sovietică, aceste obiecte funcţionau fie ca spital, fie ca grădiniţă sau şcoală. Acum ele sunt abandonate. Bunăoară, Şcoala primară din Fântâna Albă, care a fost abandonată şi degradează. Există foarte multă arhitectură care a avut cândva o funcţionalitate şi acum nu o mai are. Acum, ca funcţionalitate eu văd crearea unei pensiuni, a unui restaurant, ceva de genul acesta. Încercăm să facem regulă în acest domeniu, dar, în general, atunci când exodul populaţiei este mare, aceste pensiuni se pot crea pentru cei care ne vizitează. Şi vor servi ca loc de refugiu, unde se vor caza, vor servi o masă, făcând un tur al vinului sau al mănăstirilor. Localnicii vor putea să lucreze în aceste pensiuni.

— Care sunt schemele folosite de cei care vor să demoleze sau să mutileze monumentele de arhitectură?

— Legal, ar fi radierea monumentului din Registru, dar trebuie să ai argumente ca să faci acest lucru. Un monument poate fi supus doar unui proiect de restaurare, nu şi de demolare sau mutilare. În practică, cel mai des se recurge la fracţionare. De exemplu, avem complexul de clădiri ale Şcolii de Viticultură şi Vinificaţie din strada Sarmisegetuza, 48. Aşa figurează în registru. Agentul economic a avut interesul să demoleze complexul de clădiri ca să construiască un bloc locativ. Acesta a fracţionat Sarmisegetuza 48/12 şi, respectiv, actele permisive au fost eliberate pentru această adresă. În momentul în care noi am constatat demolarea, decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost în favoarea celui care a distrus monumentul, pentru că Sarmisegetuza 48/12 nu are statut protejat. Asta e şmecheria. La poştă, care a fost demolată pe 22 iunie 2011, actele permisive au fost eliberate pe anexa clădirii din strada Varlaam nr. 77, care nu avea statut protejat (în Registru, avea statut protejat Vlaicu Pârcălab, 71). Demolările s-au făct însă şi pe această adresă. Cel mai recent caz de demolare a avut loc pe 7 aprilie 2012 pe Şciusev nr. 67, unde se afla Casa familiei Pahomici. Autorizaţia viza într-adevăr strada Şciusev nr. 67, dar cuprindea mai multe imobile din curte, şi a fost demolat inclusiv cel cu statut protejat ce dădea în stradă.

— Cum se procedează în cazul mutilărilor?

— Mutilările se fac în general fără acte, absolut ilegal. Inspecţia de Stat în Construcţii a anunţat peste 800 de cazuri de construcţii ilegale. Aceleaşi construcţii ilegale se fac şi în cazul monumentelor.

— Şi atunci se face act şi se legalizează post-factum?

— Da, avem cazuri de legalizare a acestor construcţii. Cât de multe sunt acestea, trebuie să ne spună administraţia publică locală.

— Care este temeiul legal pentru aceste scheme?

— În momentul în care Agenţia a început să funcţioneze, restanţa cea mai mare pe care o avea R. Moldova era nepublicarea în Monitorul Oficial a Registrului monumentelor. În decembrie 2010, când am făcut noi primele sesizări la procuratură, primeam răspunsuri: “Publicaţi Registrul în Monitorul Oficial”, lucru care s-a făcut în două luni. Pe 2 februarie 2010, a fost publicat Registrul şi, de la această dată, Legea cu privire la ocrotirea monumentelor, cu anexa sa – Registrul monumentelor, a devenit lege. Deci, începând cu această dată, organele de drept nu mai au dreptul să spună că nu există componenţa de infracţiune.

— Are această lege şi putere retroactivă?

— Noi nu am făcut sesizări şi pentru ceea ce am înregistrat până la publicare. Cele 32 de sesizări, anunţate zilele trecute, vizează acţiuni produse din momentul publicării Registrului. Deja nu mai facem trimitere la cele 80 de demolări făcute înainte de 2010. Eu întreb procurorul de ce ne expediază astfel de răspunsuri neargumentate, iar el face trimitere la indicaţiile de sus ce trebuie executate.

— De ce totuşi nu s-a publicat Registrul odată cu Legea?

— A existat un interes ca să nu fie publicat. Interesul agenţilor economici, în primul rând. În condiţii de haos, de vid legislativ, putem face tot ce dorim. După ce a fost publicat Registrul, a devenit puţin mai complicat, dar oricum se încearcă – prin fracţionarea adreselor, prin anexe, alte adrese etc.

— Şi în noile condiţii situaţia ar putea să se schimbe?

— Este foarte complicat să schimbi lucrurile în acest domeniu, pentru că sunt implicate toate structurile de stat, începând de la administraţia publică locală. M-am convins încă o dată. De ce totuşi se încalcă cel mai elementar Moratoriu al Primarului General din 21 februarie 2011?! Iată, s-a pus moratoriu. În centrul istoric al municipiului Chişinău nu se mai eliberează nicio autorizaţie de construcţie. De ce viceprimarul a semnat deja două autorizaţii de construcţie? Mă refer în primul caz la Bănulescu-Bodoni nr. 4, unde, la 1 mai 2011, s-au început lucrările de multilare a acestui monument. Autorizaţia de construcţie a fost eliberată pe 13 martie, deci, după moratoriu. De ce a fost eliberată autorizaţia de construcţie pentru strada Şciusev, 67 pe data de 11 mai 2011? Ori să înţeleg că stânga nu ştie ce face dreapta?! Personal soluţii pentru acest domeniu am auzit doar în campaniile electorale. În campania din mai-iunie 2011 am văzut toate partidele în calitate de apărători ai monumentelor. Toate partidele au organizat câte o conferinţă de presă în faţa unui monument care a fost demolat. După alegeri, toţi au uitat de acest domeniu.

— Care e atitudinea oamenilor obişnuiţi faţă de monumente?

— Oamenii de rând nu prea conştientizează valoarea monumentelor. Mulţi se întreabă: cui trebuie aceste cocioabe? Noi le-am adus în stare de cocioabe. Această arhitectură ar fi arătat foarte bine, dacă am fi investit în ea. Dacă ar îndeplini toate normele de conservare preventivă, centrul istoric al capitalei ar arăta ca o bijuterie, dar, din păcate, l-am adus la această situaţie de degradare avansată şi el arată într-adevăr strigător la cer. În Egipt există oraşe construite din paie şi glod, dar sunt clasate ca patrimoniu al UNESCO şi reprezintă o atracţie. Prin Laos şi ţările asiatice sunt foarte multe situri clasate. Am rămas foarte mirat când am citit despre un caz în care locuitorii unui oraş din Germania s-au opus demolării Gării Centrale din localitate. Au ieşit organizat în apărarea acelei gări, s-au opus demolării şi au salvat-o. Acea gară a devenit un simbol al oraşului lor. Eu aş vrea să mergem pe trezirea acestui interes şi la noi, pe educarea cetăţeanului ca să conştientizeze valoarea unui monument. Cel care îl deţine în proprietate să ştie cum să-l păstreze şi să-l valorifice la maximum.

— Care sunt practicile, normele europene în domeniu?

— Norma europeană, internaţională spune că toate oraşele istorice evoluează, progresează, dar acest progres economic trebuie să fie în armonie cu cultura, cu arhitectura. Nu trebuie să se piardă spiritul locului. Arhitectura autentică trebuie să rămână, să fie pusă în valoare, ca să devină o atracţie pentru publicul local şi internaţional. Noi trebuie să realizăm ceea ce am ratificat. Trebuie să avem şi un institut care să ne ajute să facem paşaportizarea monumentelor. Fiecare monument trebuie să dispună de un paşaport al său, ca să-i putem cunoaşte istoricul, valoarea, ceea ce încercăm noi deja să realizăm începând cu aprilie 2012. Această bază de date a lipsit timp de 20 de ani. Nimic din ceea ce s-a creat în perioada sovietică şi exista la Societatea pentru ocrotirea monumentelor de pe lângă Ministerul Culturii de atunci nu s-a mai păstrat. Paşaportizarea pe care o facem acum va fi în variantă electronică şi pe hârtie, cu imagine şi descriere, cu schemă, zonă de protecţie.

— Ce rezultate majore a înregistrat Agenţia de la venirea Dvs. la conducerea acesteia?

— Pe parcursul celor 28 de luni, Agenţia a sesizat organele de drept pe 32 de cazuri de demolare a monumentelor. Am primit 16 răspunsuri privind emiterea ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, 10 sesizări au rămas fără răspuns, iar restul cauzelor s-au judecat în instanţă până la Curtea Supremă de Justiţie şi doar într-un singur caz ni s-a dat câştig de cauză. Sper că în continuare organele de drept vor fi mai responsabile faţă de examinarea acestor cazuri şi vor deveni apărători ai monumentelor, nu avocaţi ai celor care demolează.

— Care e viziunea autorităţilor faţă de monumentele sovietice?

— În corespundere cu o hotărâre de Guvern din 1992, aceste monumente trebuie demontate. Eu pledez pentru crearea unui muzeu în aer liber, ca toţi nostalgicii din R. Moldova şi din străinătate să poată veni să le admire.

— Ce părere aveţi despre crearea străzilor pietonale?

— Chişinăul are nevoie de străzi pietonale. Trebuie de gândit şi de amenajat corespunzător acest spaţiu. Cineva spunea că strada Veronica  Micle e cea mai potrivită ca stradă pietonală. Eu aş spune că şi Varlaam. În acel perimetru se află şi Teatrul Satiricus, şi Filarmonica, iar infrastructura în general este potrivită pentru turism. Totuşi, conceptul acestora trebuie bine gândit de către experţi, ca să nu ne trezim cu o Piaţă Centrală extinsă.

— Ce monumente sunt create după proclamarea independenţei?

— Cel mai des au fost construite monumente ale lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, iar mai nou, şi ale lui Grigore Vieru, precum şi anumite sculpturi de artă.

— Ce dosare mai există în justiţie, inclusiv pe demolarea monumentului ce se afla în faţa Ministerului Agriculturii?

— Conactul Teodosiu?! Agenţia a făcut o adresare către Direcţia Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare prin care a solicitat informaţii privind vinovatul pentru demolarea Conacului Teodosiu din strada Ştefan cel Mare nr. 160. Răspunsul a fost că nu s-a semnat în scris niciun act. Totul s-a făcut verbal. Deci, demolarea Conacului Teodosiu, din 11 august 2005, a avut loc la indicaţia verbală a ex-preşedintelui de atunci. Dacă nu avem niciun act, respectiv, nu putem trage pe nimeni la răspundere. Eu am investigat acest caz. Lasă de bănuit de ce Guvernul şi ministrul culturii de atunci, Artur Cozma, a semnat, pe 18 august 2005, un document de excludere a acestui monument din Registru.

— Şi cele 80 de monumente demolate până acum au fost scoase din Registru?

— Nu. Registrul încă nu a fost ajustat. De cele mai dese ori, Curtea Supremă de Justiţie le dă câştig de cauză celor care au demolat. Iată aceasta este situaţia cea mai gravă. La noi instanţele de judecată îi apără pe cei care demolează, iar deciziile sunt definitive şi irevocabile.

— Care este valoarea mitei pentru aceste scheme?

— Ea poate să oscileze… Eu nu am luat mită. Nu ştiu cât de mare este mita, dar intuiesc că este foarte mare. În construcţii se operează cu milioane. Eu sunt persoana care pe parcursul activităţii mele în cadrul Agenţiei m-am condus de principiul: sărac şi curat.

— Şi chiar nu vi s-a propus mită niciodată?

— Eu nu am spus că nu se propune. De fiecare dată se propune mită. Am spus că nu iau mită. De la început, când cerem actele la control, se încearcă: da’ poate ne înţelegem… Eu vreau doar să-mi fac meseria şi să-i conving şi pe ceilalţi actori, colegi din alte instituţii, să avem acest scop comun şi să schimbăm lucrurile în domeniu. Dacă vom lucra în comun, constructiv, vom da jos şi publicitatea, şi gheretele, şi arhitectura va fi pusă în valoare, şi spaţiul public urban va fi atractiv şi mai agreabil – atât pentru locuitori, cât şi pentru cei care ne vizitează capitala.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Cristian BUNESCU