„Cum faci ca ținta să se autodistrugă?” — strategia de influență a Kremlinului. Lecțiile R. Moldova și noi fronturi ale războiului informațional
Într-un moment geopolitic marcat de incertitudine, instabilitate și conflicte hibride, R. Moldova se regăsește în prima linie a războiului informațional. Cu o importanță strategică tot mai evidentă, Moldova a devenit, în ultimii ani, un teren de testare pentru noile forme de influență și dezinformare orchestrate de Kremlin. Campaniile de manipulare informațională care au însoțit recentele alegeri parlamentare și prezidențiale nu sunt doar un fenomen izolat, ci parte dintr-o strategie sistemică, sofisticată, adaptată rapid de la o țară la alta și alimentată de progresele accelerate ale tehnologiei, inclusiv ale inteligenței artificiale.
În acest context, am discutat cu profesorul Martin Innes, expert internațional în securitate, criminologie și operațiuni de influență informațională, director al Institutului pentru Securitate, Criminalitate și Inovare în Domeniul Informațiilor de la Universitatea din Cardiff (Marea Britanie). Cu o vastă experiență în analiza campaniilor de dezinformare și a operațiunilor de influență, profesorul Innes coordonează un amplu program internațional dedicat înțelegerii impactului pe termen lung al comunicărilor distorsionate și manipulatoare asupra societăților democratice.
În acest interviu, profesorul Innes explică cum a evoluat fenomenul dezinformării în ultimele decenii, care sunt actorii principali implicați, și ce lecții valoroase oferă cazul Republicii Moldova – o societate care, în pofida vulnerabilităților, a dat dovadă de o remarcabilă reziliență. De asemenea, discutăm despre rădăcinile sovietice ale acestor practici, rolul noilor tehnologii, precum și despre echilibrul fragil dintre libertatea de exprimare și securitatea informațională, într-o epocă în care granițele dintre adevăr și manipulare devin tot mai greu de trasat.
— Profesore Innes, aș vrea să începem cu o întrebare fundamentală. Cum ați defini operațiunile de influență informațională?
— În ceea ce privește definițiile și fundamentele, există o serie de termeni care se suprapun în acest domeniu. Unii vorbesc despre dezinformare, alții despre manipulare și interferență informațională străină, unii despre operațiuni informaționale, iar alții despre operațiuni de influență. În linii mari, toți vorbim despre lucruri destul de asemănătoare, adică despre utilizarea și manipularea informațiilor pentru a încerca să influențeze procesul decizional, atitudinile sau percepțiile unei alte persoane, ale unui alt grup sau ale unui alt stat. Aceste lucruri pot fi realizate de o mare varietate de grupuri și indivizi, motivați de scopuri diferite. În munca mea, și în contextul Republicii Moldova, suntem în mod special interesați de felul în care statele-națiune și intermediarii lor, care acționează în numele acestor state, folosesc astfel de tehnici de influență pentru a încerca să modeleze agenda geopolitică a celor care orchestrează sau execută campania. În general, ceea ce încearcă să facă este să provoace daune sau prejudicii în ținta vizată, pentru a-și putea promova propriile interese.
— Dacă e să vorbim la nivel global, care sunt principalii actori care recurg la astfel de tehnici de influență?
— Foarte multe state și țări fac acest lucru. Dar, în ceea ce privește activitățile asupra cărora avem vizibilitate, știm că există anumite țări care au investit în mod deosebit în astfel de activități, ca parte a diplomației lor de secol XXI, în special Rusia, China și Iranul. Alte state o fac și ele, se implică în propagandă și activități similare, dar ceea ce ne interesează în mod particular este ceea ce eu numesc cele „trei D-uri”: dezinformare, distorsionare și disimulare a originii mesajului.
— Ce risc real prezintă acest fenomen pentru statele democratice?
— Întrebarea legată de risc este una foarte bună, pentru că trebuie să diferențiem între riscurile pe termen scurt și cele pe termen lung. Multă vreme, cercetarea s-a concentrat mai ales pe riscurile și amenințările pe termen scurt, de exemplu, dacă aceste tehnici pot schimba rezultatul unor alegeri. Ceea ce am încercat eu să fac în munca mea este, pe de o parte, să studiez aceste evenimente pe termen scurt, dar și să reflectez la consecințele mai ample, strategice, care apar atunci când asemenea acțiuni se desfășoară constant, în mod repetat. Și este firesc ca multă cercetare să se concentreze pe cazuri specifice, ce interferențe sau tentative de manipulare au avut loc în jurul unei anumite alegeri, al unui anumit eveniment etc. Dar apare un alt set de întrebări atunci când te întrebi: care sunt consecințele pe termen lung dacă aceste lucruri se întâmplă tot timpul? Pentru mine, acolo se află adevărata amenințare. În acest efect de „picătură chinezească”, care, în timp, duce la concluzia că „nu mai pot avea încredere în nimic din ce citesc online, nu pot avea încredere în mass-media, nu pot avea încredere în instituțiile guvernamentale”. Acesta cred că este aspectul de care ar trebui să fim cu adevărat îngrijorați.
— Cât de gravă considerați că este această amenințare pentru țări vulnerabile sau mici, cum este Republica Moldova?
— Împreună cu echipa mea de cercetare urmărim ceea ce se întâmplă în Moldova de aproximativ șase ani. Și ceea ce putem observa este, practic, un fel de „cursă a înarmării informaționale”, în care adversarul și actorii amenințători vin cu un nou tip de inovație, iar societatea civilă, presa și guvernul din Moldova răspund. Apoi apare altceva, și totul se intensifică din ce în ce mai mult. Cred că este o dinamică foarte importantă pe care trebuie să o înțelegem și să lucrăm cu ea. Putem vedea deja cum aceste procese schimbă societatea, iar asta este esențial pentru a înțelege care ar putea fi efectele și impactul pe termen lung. Dar, în același timp, este destul de clar, judecând după rezultatele alegerilor recente, că societatea civilă și cetățenii Republicii Moldova au făcut o treabă foarte bună în a apăra țara împotriva unei campanii de lungă durată, coordonate pe multiple direcții, care urmărea să influențeze rezultatul scrutinului. Deci cred că sunt multe lucruri de învățat de la Moldova în acest moment. Faptul că aproape fiecare truc pe care l-am văzut folosit în alte părți a fost aplicat simultan în Moldova, și totuși nu pare să fi funcționat, ridică o întrebare interesantă: ce a reușit să facă Moldova astfel încât aceste tactici să nu aibă un impact serios?
— Care credeți că sunt motivele pentru care, în cele din urmă, această strategie nu și-a atins scopul?
— Ei bine, cred că acesta e una dintre întrebările pe care vreau să le cercetez, pentru că avem multe de învățat din ce s-a întâmplat în Moldova și nu cred că era în mod necesar garantat că vă veți putea apăra și rezista având în vedere contextul în care s-a întâmplat. Cred că un efect important a fost că oamenii au fost cu adevărat uniți și că au depus eforturi semnificative pentru a demasca ceea ce se petrecea. Cu siguranță, cred că munca care s-a făcut pentru a expune încercările de a mitui oameni în schimbul voturilor și lucruri de acest gen a fost foarte importantă. Pentru mine, asta a început să transmită mesajul că nu este doar o campanie online cu câțiva troli care stau într-o altă țară și dau din degete pe tastatură. E ceva mult mai sistematic, implica bani și nu se limita doar la ce vezi online sau pe rețelele sociale. Așadar, cred că expunerea tuturor acelor lucruri a fost importantă pentru a arăta oamenilor cu ce ne confruntăm. Știi, cred că în situații electorale dreptul oamenilor de a alege trebuie respectat. Dar dacă există încercări de a interveni și manipula, atunci ei ar trebui să cunoască despre acest lucru. Ei pot să aleagă în continuare, dar ar trebui să știe ce se petrece în culise.
— În acest sens, putem vorbi despre Republica Moldova ca despre un „teren de testare” al strategiilor hibride ale Kremlinului?
— Da, cred că e corect spus. Urmărind evoluțiile de-a lungul anilor, pot spune cu siguranță că am văzut lucruri care au apărut mai întâi în Moldova și abia apoi au fost replicate în alte locuri. Și putem înțelege de ce. Moldova este o țară relativ mică, cu zone urbane și rurale distincte. Cred că rușii consideră că înțeleg destul de bine Moldova, au o idee clară despre mesajele care ar prinde la public și despre ce să includă în campaniile lor. În plus, există legături vechi și strânse între anumiți indivizi din ambele țări. Deci da, această idee rezonează cu mine.
— Dacă e să vorbim despre operațiunile de influență informațională sau dezinformarea rusă, cum se leagă ceea ce vedem astăzi de principiile și doctrinele de bază elaborate în era sovietică? Cum au fost actualizate acestea?
— Este o întrebare foarte bună pe care oamenii nu o pun suficient. Una dintre cărțile mele preferate pe această temă este un memoriu scris de Ladislav Bittman, care a condus departamentul de dezinformare al Cehoslovaciei la mijlocul anilor 1960. După ce a dezertat în Statele Unite, a scris un memoriu. Este foarte interesant de citit, pentru că el a fost responsabil de conducerea campaniilor de dezinformare și a consemnat despre cum făceau acest lucru. În memoriul său, el vorbește despre trei principii de bază. Primul este de a încerca să faci ținta să se auto-vătămeze. Așadar, nu trebuie neapărat să inventezi o mulțime de lucruri, ci poți folosi nemulțumirile și resentimentele care circulă în societate, pe care încerci să le manipulezi. Al doilea principiu – ar trebui să existe un sâmbure de adevăr în ceea ce spui, lucru pe care îl vedem din nou și din nou, și este foarte important. Iar al treilea principiu pe care îl expune, și cred că acesta e cel mai important, este că oamenii care proiectează aceste campanii nu se așteaptă ca o singură campanie să producă un rezultat. Ei se așteaptă ca, în timp, aceste tipuri diverse de manipulare informațională să aibă un efect și să schimbe înțelegerea publică și decizia politică. Așadar, cred că acea carte și alte lucrări istorice sunt foarte importante pentru că ne spun exact ce încearcă să facă și cum se așteaptă să funcționeze.
Apoi, cred că urmează întrebarea: cum sunt actualizate aceste principii? Evgheni Prigojin (fostul lider al grupului rus de mercenari – Wagner, n.r.) și Agenția sa de Cercetare pe Internet (cunoscută ca fabrica de troli a Kremlinului, n.r.) sunt foarte importante în această privință, pentru că Prigojin și agenția sa au devenit cunoscuți public pentru eforturile lor de interferență în alegerile prezidențiale din SUA din 2016, dar știm că, de fapt, ei operau încă din jurul anilor 2011–2012 în Rusia. Așadar, au început cu gestionarea opiniei publice interne, adică controlul informației în interiorul Rusiei, apoi, treptat, au început să folosească aceste instrumente ca politică externă. A început să devină, practic, o modalitate prin care Rusia putea să își crească influența în lume fără a se angaja într-un război deschis. Invazia din Crimeea și ceea ce a urmat au reprezentat momente-cheie în aplicarea acestei strategii.
— În ultimele două decenii, fenomenul dezinformării a cunoscut o expansiune accelerată la nivel global. Care sunt principalii factori care au contribuit la această evoluție?
— Chiar și în ultimul an, am văzut o nouă accelerare a fenomenului, permisă de inteligența artificială (IA), pe de o parte, dar și de îngrijorarea tot mai mare a rețelelor sociale de a nu fi percepute ca încălcând libertatea de exprimare. Deci avem două lucruri care se întâmplă în paralel: pe de o parte, o tendință tehnologică ce accelerează tot acest proces, iar pe de altă parte, platforme tot mai reticente în a interveni sau bloca astfel de activități. Însă există o diferență atunci când cetățenii obișnuiți răspândesc informații false, și e cu totul altceva când există o încercare organizată, coordonată, a unui stat de a influența un altul. În acel moment se depășește o linie clară, iar acest lucru devine un domeniu legitim de studiu.
Deci există un consens că noile tehnologii cresc viteza, acoperirea și scala operațiunilor. Așadar, ei iau principiile pe care le-a enunțat Bittman și spun: putem folosi tehnologia pentru a face asta mai repede, pe mai multe subiecte și mai rapid decât înainte.
În ultima perioadă ne-am concentrat atenția asupra Agenției de design social (companie IT rusească conectată la puterea politică din Rusia, n.r.), cunoscută pentru campania lor de tip „Doppelganger”. Anul trecut, jurnaliștii de investigație au publicat o mulțime de scurgeri de documente din interiorul Agenției, în care se vorbește destul de detaliat despre cum își concep și proiectează diversele campanii. Astfel, putem vedea cum principiile lui Bittman sunt transpuse în campanii contemporane și observăm că vorbesc despre planuri pentru fiecare țară. Încep prin a cerceta acea țară: urmăresc ce s-a scris în media, ce rapoarte de guvern există, apoi transformă acestea în ceea ce ei numesc „puncte dureroase”, adică ariile unde cred că pot obține un anumit avantaj, unde pot interveni și apoi proiectează campaniile în jurul acestor puncte. De asemenea, folosesc indicatori de performanță ale acestora. Un lucru important pe care-l putem remarca din aceste documente este scara industrială la care funcționează aceste lucruri, deci ei pompează astfel de materiale în cantități masive și nu se așteaptă ca totul să fie eficient, dar poate o parte suficientă din ele va ajunge la destui oameni încât să-i convingă sau producă efect.
— Într-adevăr combaterea dezinformării și a operațiunilor informaționale ridică dileme importante legate de echilibrul dintre securitatea informațională și libertatea de exprimare. Cum credeți că ar trebui gestionat acest echilibru într-un mod eficient și responsabil?
— Da, este într-adevăr complicat. Trebuie să fim conștienți de limitele acțiunilor legitime și democratice și să ne concentrăm resursele în momente‑cheie (de exemplu, înaintea și imediat după alegeri), pentru că nu poți apăra totul, tot timpul. Din experiența mea în contra‑terorism am învățat că perturbările la nivel de rețea, adică lovind mai mulți membri simultan, sunt mult mai eficiente decât intervențiile punctuale. Aplicată la amenințările informaționale statale, logica devine: nu doar să expunem o operațiune, ci să coordonăm expuneri, investigații media, arestări sau măsuri împotriva actorilor complice, într‑un interval scurt, pentru un efect destabilizator mai mare. În același timp, trebuie să studiem consecințele neintenționate ale intervențiilor noastre. Un studiu pe care l‑am făcut în timpul pandemiei de COVID arată că eliminarea unor conturi poate crește vizibilitatea teoriei conspirației, pentru că susținătorii interpretează sancțiunea ca pe o legitimizare. Trebuie să putem construi un fel de „fișă de echilibru”, care să ne spună: „efectul net al acestei intervenții este pozitiv” sau, dimpotrivă, „poate că ne-a afectat propriile interese”. Și să nu uităm ce spunea Bittman: una dintre ideile-cheie este „Cum faci ca ținta să se autodistrugă?”. Asta e esențial.
— Cum a schimbat IA dezinformarea sau operațiunile informaționale – în special cele rusești?
— Știm că mai multe dintre aceste operațiuni folosesc modele de limbaj mari – LLM, deci știm că au folosit ChatGPT și alte instrumente similare. Vedem că sunt folosite pentru a genera conturi false și pentru a crea conținut. Asta înseamnă că pot face mult mai mult, mult mai ieftin și mult mai ușor decât înainte, și asta s-a întâmplat deja. Există însă și alte lucruri care se întâmplă, despre care s-a vorbit mai puțin public, dar care, pe termen lung, ar putea fi mai importante. Mă refer la folosirea acestor modele pentru a crea ceea ce, în lipsa unui termen mai bun, am putea numi „chatboți de propagandă” sau „chatboți ideologici”. De exemplu, știm că ele au fost folosite pentru a crea chatboți care „întruchipează” figuri politice ruse celebre, decedate. Aceștia sunt, în principal, destinați publicului rus, dar ideea este că oamenii pot intra în conversație cu aceste personaje și pot întreba: „Ce ar fi spus acest faimos propagandist despre războiul din Ucraina?”. Și, desigur, răspunsul va fi că este o idee excelentă. Cred că acești chatboți ideologici, acest tip de interacțiune mai directă, sunt un fenomen îngrijorător. Cred că în următorii câțiva ani vom vedea tot mai mult din acest tip de dezvoltare.
— Care sunt riscurile pe care le asociați cu aceste evoluții? Ce putem face pentru a le atenua?
— Riscurile sunt semnificative, pentru că interacțiunile cu astfel de chatboți sunt mai personale și mai interactive, deci funcționează diferit psihologic. Oamenii pot dezvolta relații cu ei, crescându‑le influența. Din cercetările despre radicalizarea violentă știm că procesul pornește prin angajare persoanei în conversație, apoi, treptat, se preia controlul asupra fluxului de informații la care are acces, se face totul exclusivist, și astfel persoana este deplasată într-un ciclu de radicalizare. Același mecanism se poate repeta în domeniul ideologic sau geopolitic. Majoritatea nu vor fi afectați, dar persoanele marginalizate sau dezamăgite sunt vulnerabile și pot fi radicalizate. Iar asta contează, pentru că trăim un moment politic în care tot mai mulți oameni se simt marginalizați și dezamăgiți. Deci potențialul ca aceste instrumente să îi influențeze pe cei vulnerabili și să-i determine să acționeze în favoarea adversarilor noștri mi se pare un risc real.
Soluțiile cer mai mult decât blocarea boților. Trebuie să devenim mai buni la a identifica aceste lucruri și să limităm vizibilitatea și capacitatea de interacțiune a acestor instrumente. În esență, e nevoie de instrumente de monitorizare și contramăsuri adaptate, pentru că aceste tehnologii pot deveni mijloace de influență mai puternice decât orice am văzut până acum.
— Credeți că este necesară o reglementare a IA și a platformelor digitale în contextul dezinformării online, sau o astfel de intervenție ar putea compromite libertatea de exprimare și alte drepturi civile?
— Înainte să lucrez în acest domeniu, am fost criminolog. Și în criminologie există un concept interesant de „responsabilizare”. E un principiu bine cunoscut: nu trebuie neapărat să reglementezi direct. Guvernul nu trebuie să impună direct reguli unui furnizor, dar poate stabili standarde și așteptări în ceea ce privește furnizarea unui serviciu cum este, de exemplu IA, atunci când cineva obține profit din acel serviciu. Pentru mine, acesta pare un model potrivit pentru a începe să gândim cum putem introduce o anumită formă de control sau reglementare asupra modului în care sunt folosite modelele IA, fie într-un mod legitim, fie într-un mod ilegitim. Pentru că, în esență, aceste companii beneficiază de pe urma cunoștințelor și informațiilor colective, pe care noi toți le-am pus în circulație, și eu cred că ar trebui să existe un contract social care vine la pachet cu acest beneficiu. Trebuie să existe un set clar de limite, un fel de „garduri de protecție”, care să asigure că aceste tehnologii nu sunt utilizate pentru a produce daune sociale. Așadar, cred că putem împrumuta principii și abordări din alte domenii, care să ne ajute să gestionăm aceste lucruri mai bine decât o facem acum.
— Fact-checking-ul (verificarea faptelor) și educația media sunt printre cele mai invocate soluții împotriva dezinformării. Cât de eficiente le considerați în crearea unei reziliențe colective?
— Aș spune că eficiența acestor măsuri este limitată. Nu înseamnă că trebuie abandonate, ci că trebuie înțelese în raport cu ceea ce pot, realist, să facă. Avem dovezi solide pentru eficiența teoriei inoculării și a fact-checking‑ului în condiții de laborator, dar în lumea reală, unde oamenii navighează un spațiu informațional haotic și polarizant, lucrurile sunt mult mai complicate. Fact-checking-ul și educația media au un rol important, dar nu sunt suficiente în fața operațiunilor sofisticate de influență, concepute să lovească direct în emoții. Astfel de conținut ocolește gândirea rațională, mai ales în contexte de criză, și activează reacții instinctive. Acolo este impactul real.
— Ce altceva am putea face pentru a spori rezilienţa colectivă la dezinformare? Ce recomandări aveţi pentru societăţile vulnerabile, în special cea din Moldova?
— Chiar cred că avem destule lucruri de învățat de la Moldova. Acest moment ne oferă ocazia să ne uităm și să ne întrebăm: „Bine, ce s-a întâmplat aici?”. Iar asta ne oferă și speranță. Ne arată că nu este un drum cu sens unic, că lucrurile nu merg inevitabil într-o direcție negativă. Chiar cred cu sinceritate acest lucru. Sunt lecții importante de învățat de aici. Totodată, cred că începem să înțelegem că putem folosi educația media și verificarea faptelor într-o măsură limitată. Știm, de asemenea, că există și instrumente tehnice de atac pe care le putem utiliza, de exemplu, să închidem servere, să perturbăm infrastructuri, să descurajăm anumite activități prin reacții directe. Ceea ce nu am reușit încă să facem este să stabilim o ierarhie de priorități. Dacă va trebui să trăim cu dezinformarea, și dacă acceptăm că, din ce în ce mai mult, aceste operațiuni informaționale devin o metodă prin care statele își exercită puterea și influența, atunci trebuie să ne întrebăm: care sunt criteriile pe baza cărora decidem că această situație justifică o reacție fermă din partea statului, și care sunt acele lucruri pe care, poate, putem să le acceptăm ca parte din „zgomotul” epocii informaționale? Așadar, trebuie să învățăm să prioritizăm, să identificăm acele probleme clare care justifică intervenția statului, în contrast cu lucrurile care fac parte din „normalul” acestei epoci.
De exemplu, știm că Rusia are cam zece mari operațiuni informaționale recurente care rulează constant. Cred că ne concentrăm prea mult pe a le urmări pe acestea și pe activitatea lor vizibilă și nu suficient pe lucrurile mai personalizate, mai greu de detectat, care se întâmplă în paralel. Și, revenind la Moldova, cred că asta face parte din poveste: da, au folosit aceste instrumente online, dar inovația reală a fost în ceea ce au făcut offline, prin intermediul Bisericii Ortodoxe, prin mituirea oamenilor, prin promovarea unor candidați noi. Alte modalități creative prin care pot menține un mecanism de influență activ. Totuși, partea creativă, nișată, inovatoare, acolo cred că înțelegem și reacționăm mai puțin bine.
— Având în vedere tot ce am discutat, sunteți optimist că, la nivel global, vom deveni mai rezilienți în fața operațiunilor de influență și că democrațiile vor reuși să facă față acestor provocări? Sau vedeți viitorul într-o notă mai pesimistă?
— Cred că este foarte greu să fii optimist în acest moment, cel puțin pe termen scurt. Pentru că, așa cum vedem, războiul din Ucraina nu dă semne reale că s-ar apropia de final și cred că acest lucru contează enorm. Modul în care se va încheia acest conflict va influența semnificativ ceea ce urmează. Un lucru pentru care ne pregătim este că, indiferent cum se va termina în războiul din Ucraina, operațiunile informaționale nu se vor opri. Cel mult, se va schimba forma lor. Și cred că trebuie să acceptăm că trecem dintr-un „secol american” către o lume multipolară, în care China, Rusia, India, toți acești actori, vor avea un rol tot mai important. Nu spun că acest lucru este cauzat direct de operațiunile informaționale despre care am discutat, dar ca efect colateral, aceste practici vor continua să fie folosite, pentru că diferitele centre de putere vor încerca, în mod constant, să-și crească influența în această nouă ordine mondială.
— Vă mulțumim.
