Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Sinteza ZdG: Retrospectiva celor…

VIDEO Sinteza ZdG: Retrospectiva celor mai importante evenimente ale săptămânii. Ediția din 3 iulie 2021

În această săptămână, R. Moldova a fost adăugată pe lista țărilor, ai căror cetățeni pot intra fără restricții pe teritoriul UE, prezentând dovada vaccinării cu un vaccin recunoscut în UE sau un test negativ la COVID-19. Pentru a fi admisă în așa-zisa „zonă verde”, fiecare țară a fost analizată minuțios, pe prim-plan fiind puși atât indicii sanitari și epidemiologici, cât și măsurile luate pentru a ține sub control virusul. 

Tot în această săptămână, R. Moldova și Georgia au convenit recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, Georgia este a treia țară, după Ungaria și Ucraina, cu care țara noastră a convenit despre recunoașterea actelor de imunizare. 

Pandemia de coronavirus a afectat grav turismul din R. Moldova. După un an în care domeniul a fost restricționat, cetățenii moldoveni au început să-și planifice din nou vacanțe în străinătate. Puteți călători în Turcia, Bulgaria sau Egipt în baza pașaportului biometric, iar în Grecia pot ajunge doar moldovenii care dețin și cetățenie română. 

La întoarcerea în țară, moldovenii trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test COVID făcut înainte cu 72 de ore sau certificatul de imunizare care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 cu ambele doze. Sunt și alte condiții, pe care le găsiți pe zdg.md. 

În dezbaterile electorale nu toți candidații au un comportament…adecvat. spre exemplu, Alexandr Kalinin, candidat la funcția de deputat pe listele Partidului Regiunilor, a avut o cădere nervoasă, urmată de replici acide, insulte și un comportament deviant, la emisiunea de dezbatere de luni seara de la Pro TV.

Partidul Alternative și Șanse va fi trecut în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie fără simbol electoral. Abreviat, denumirea partidului este PAȘ, adică seamănă cu cel al PAS – Partidului Acțiune și Solidaritate. 

Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze simbolul acestui partid, întrucât în buletinul de vot nu se admite identitatea de semne sau de simboluri electorale identice. Reprezentanții partidului s-au adresat în instanță, însă au pierdut în fața Comisiei Electorale Centrale. 

Reprezentanții și simpatizanții Partidului AUR au petrecut noaptea de marți spre miercuri în corturi, în fața sediului Serviciului de Informații și Securitate. Protestul a avut loc după ce SIS-ul s-a adresat Comisiei Electorale Centrale cu o scrisoare în care se arată că liderul formațiunii Vlad Bilețchi ar fi declarat la o conferință de presă despre faptul că în cadrul staff-ului electoral al partidului activează cetățeni din România, care prestează servicii de consultanță și expertiză în materie de campanie electorală, nereflectate în raportul privind finanțarea campaniei. 

Tot Serviciul de Informații și Securitate susține că controversatul om de afaceri Veaceslav Platon este beneficiarul unei companii offshore implicată în perioada 2010-2013 în schema de spălare a banilor „Laundromat”. Solicitat de ZdG pentru o reacție, Veaceslav Platon a respins toate acuzațiile, menționând că firma nu-i aparține, dar a declarat că prin intermediul acestei companii a făcut transferuri bănești.

Iar primarul orașului Căușeni Anatolie Donțu riscă să-și piardă mandatul și să primească o amendă de 10 mii de lei, după ce Autoritatea Națională de Integritate a constatat că s-a aflat în conflict de interese, atunci când o a repartizat Aparatului Primăriei spre soluționare o petiție în care se semnala despre pretinse nereguli admise de către tatăl său.

Pe zdg.md la rubrica reportaje găsiți un articol despre o familie de medici care acuză alți medici de malpraxis. Familii de medici a ajuns să acuze sistemul medical, după ce copilul lor a decedat la scurt timp după naștere, după un lanț dezastruos de circumstanțe.

Tot în această săptămână, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a condamnat Federația Rusă în dosarul lui Ion Manole și Alexandru Postica, victime ale detenției ilegale comise de către soldații ruși aflați la unul dintre posturile amplasate peste Nistru. Astfel, Curtea a dispus achitarea din contul Federației Ruse în beneficiul reclamanților a câte 3000 de euro cu titlu de prejudicii morale și a sumei de 1500 euro în calitate de costuri și cheltuieli.

Iar deputatul PRO Moldova, fost democrat, ex-ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

Urmărirea penală în privința lui Cebotari a fost inițiată în septembrie 2019, după ce Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității, deputatul fiind învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor Aeroportului.

Anchetatorii susțin că Cebotari a acționat în limitele atribuțiilor legal acordate, astfel l-a scos de sub urmărire penală. 

Ziarul de Gardă a continuat în această săptămână să publice cele mai importante detalii din carierele celor care în această campanie electorală vă cer votul și vă promit că, dacă vor ajunge în Parlament, vă vor reprezenta interesele și vor munci doar pentru binele țării. 

Analiza ZdG a fost făcută în ordinea cronologică înscrierii candidaților în buletinele de vot. 

Luni am publicat profilul candidaților la funcția de deputat din partea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor. Cap de listă al blocului este Vladimir Voronin, urmat de socialiștii Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Vlad Bătrîncea – toți discipoli ai lui Voronin. 

Familia Voronin a avut, în ultimii doi ani, venituri de circa 1,4 milioane de lei de la banca fiului, iar în conturile familiei Dodon au intrat câteva sute de mii de lei de la o firmă cercetată penal. Pensionarul Oleg Reidman indică venituri modeste, dar și-a cumpărat un bolid de lux, în timp ce socialistul Vladimir Odnostalco stă cu chirie și se plimbă cu mașina mamei.

Dacă vă așteptați ca pe primele zece poziții în lista blocului să se regăsească socialiști vocali precum Vasile Bolea, Grigore Novac, Corneliu Furculiță sau Vladimir Odnostalco nu a fost să fie. În schimb, în fruntea listei este Alla Dolință, deputata care în octombrie anul trecut a apărut la ședința unei comisii parlamentare, care s-a desfășurat online, într-un restaurant în timp ce mânca zeama, dar și Alla Pilipețcaia, cea care le-a urat localnicilor din Soroca „Fericiun crecit!”.

Detalii despre primii 40 de candidați ai comuniștilor și socialiștilor găsiți pe zdg.md. 

I-am analizat și pe democrați. Pavel Filip, Alexandru Jizdan și Monica Babuc ocupă primele trei poziții în lista partidului. Numele celor trei încă este legat de dosarul privind uzurparea puterii în stat, inițiat după retragerea PDM de la putere. Reprezentanții PCCOCS au comunicat pentru ZdG că urmărirea penală în acel dosar este în derulare.

Pavel Filip se mai judecă și cu foști colegi democrați, precum Andrian Candu și Eugeniu Nichiforciuc pentru apărarea onoarei, demnităţii și reputaţiei profesionale. Iar Alexandru Jizdan a avut, între timp, un litigiul pentru o datorie, creată accidental, după cum spune el, de 13 mii de lei la energie termică. 

A urmat analiza pretendenților la funcția de deputat din partea Platformei Demnitate și Adevăr, cinci actuali deputați fiind primii în lista formațiunii conduse de Andrei Năstase – Alexandru Slusari, Igor Munteanu, Dinu Plîngău, Inga Grigoriu și Liviu Vovc. 

Am verificat și candidații de pe lista Partidului Unității Naționale, condus de unionistul Octavian Țicu, care a ajuns în Parlament pe listele Blocului ACUM, însă ulterior a părăsit fracțiunea și a rămas deputat independent în cadrul blocului.

Iurie Reniță, un alt deputat care a ajuns în Parlament pe listele Blocului ACUM, dar ulterior l-a părăsit, și acum candidează pe listele Partidului Unității Naționale este Iurie Reniță. Și fost deputată liberală Ana Guțu vrea să revină în Legislativ, alături de PUN. 

Următorii candidați analizați de Ziarul de Gardă sunt cei din lista partidului lui Vasile Costiuc, el fiind cap de listă al partidului în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. 

Costiuc a fost acuzat că ar fi avut legături cu PDM-ul lui oligarhului Vladimir Plahotniuc. Are viza de reședință în casa nașului, fost primar și a cumpărat un apartament ajutat cu bani de o mătușă a soției.

Pe locul trei în lista partidului este un candidat al cărui frate este consilier PDM, iar un verișor este deputat pe listele Partidului Șor, iar pe locul cinci în listă este un candidat ai cărui părinți au fost membri ai PDM-ului din perioada lui Plahotniuc. Tatăl candidatului este reprezentantul Guvernului în Soroca. Mai multe detalii despre candidații cu care Costiuc încearcă să ajungă în Parlament găsiți pe site-ul Ziarului de Gardă. 

Iar în lista candidaților Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei se regăsesc miniștrii demisionari ai Guvernului Chicu, Ion Chicu, Viorica Dumbrăveanu și Anatol Usatîi. 

Alături de Chicu se află și un candidat cu avere de milioane de lei, care gestionează mai multe companii, una dintre ele fiind amendată în Belgia anul trecut cu aproape un milion și jumătate de euro, după ce autoritățile belgiene au găsit ascunși într-un garaj 27 de șoferi români și moldoveni, cazul fiind anchetat încă din 2014. 

Vineri am publicat analiza realizată pentru primii șase candidați ai Partidului AUR pentru alegerile din 11 iulie. Ziarul de Gardă a reușit să intre în posesia unui document care arată că, anterior, actualul politician cunoscut cu numele de Vlad Bilețchi, cu patronimicul Ruslan, la naștere era, într-adevăr, Vladimir Doboș, după familia tatălui său, fostul director financiar adjunct al companiei de asigurări „Asito”, Ruslan Doboș, un personaj apropiat de Veaceslav Platon, condamnat anterior la 12 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și spălare de bani. Ulterior pedeapsa lui Doboș i-a fost redusă, acesta fiind eliberat din închisoare în 2018.

Tot în analiza AUR vedeți în câte dosare figurează numele lui Dorin Chirtoacă și cum firma lui Valeriu Munteanu a câștigat pe parcursul anului trecut milioane de lei, de la stat.