Principală  —  IMPORTANTE   —   Unul dintre viceprimarii municipiului Bălți…

Unul dintre viceprimarii municipiului Bălți va asigura interimatul funcției de primar după ce acum o lună Renato Usatîi a anunțat că renunță la mandat

Viceprimarul municipiului Bălți Nicolai Grogorișin va asigura interimatul funcției de primar după ce acum o lună Renato Usatîi a anunțat că renunță la mandat.

„Până pe 1 septembrie voi fi primar interimar al municipiului Bălți. Continui să soluționez problemele bălțenilor. Mâine voi organiza o întâlnire cu reprezentanții serviciilor municipale”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicolai Grogorișin.

„În scopul examinării și soluționării operative a problemelor, cu care se confruntă bălțenii, primarul interimar al municipiului Bălți Nicolai Grigorișin reia audiența cetățenilor din municipiu, în fiecare zi de luni, între orele 14.00 – 19.00, în bir. 117 din primărie”, se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Bălți.

Nicolai Grigorișin a fost primar al municipiului Bălți din iunie 2018 și până în noiembrie 2019, atunci când primar al municipiului a devenit Renato Usatîi.

Renato Usatîi a anunțat pe 12 iulie că renunța la mandatul de primar al municipiului Bălți, menționînd că „nu-i place să facă politică, astfel că-și va găsi o altă ocupație”.

Declarația a fost făcută a doua zi după alegerile parlamentare anticipate, la care Blocul electoral al lui Renato Usatîi nu a trecut pragul electoral de pentru a accede în Parlament, obținând un scor de 4,10% din sufragii.

La Bălți, Blocul lui Renato Usatîi a fost pe locul trei după numărul de voturi obținute. Cele mai multe voturi le-a obținut Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 40,17%, fiind urmat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – 27,34%.