Unirea R. Moldova cu România: între „planul B” și „o formă de presiune diplomatică”

De la începutul anului 2026, subiectul unei eventuale uniri a R. Moldova cu România a reapărut constant pe agenda publică, fiind abordat aproape lunar în declarațiile liderilor politici de pe ambele maluri ale Prutului, în interviuri internaționale, poziționări oficiale și sondaje de opinie.

Analistul Laurențiu Pleșca, doctor în științe politice și expert asociat în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, consideră că ceea ce este numit în spațiul public „planul B” nu indică o resemnare în fața eșecului integrării europene, ci o formă de presiune diplomatică, prin care Republica Moldova își ajustează poziția de negociere în raport cu Uniunea Europeană și contextul regional de securitate.

România: între prudență instituțională și deschideri politice punctuale

Ianuarie – accent pe suveranitate

La începutul anului, președintele României, Nicușor Dan, a subliniat că R. Moldova este un stat suveran, iar orice decizie privind viitorul acestuia aparține exclusiv cetățenilor săi. Declarația a fost făcută după participarea la Consiliul European informal de la Bruxelles. Răspunzând unei întrebări privind eventuala unire a României cu R. Moldova, șeful statului a subliniat că în prezent, majoritatea cetățenilor moldoveni susțin integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv pe care România îl sprijină pe deplin.

Martie – disponibilitate condiționată

Ulterior, același mesaj a fost reiterat într-un interviu internațional, unde Nicușor Dan a afirmat că România ar fi pregătită pentru o eventuală unire, însă numai în condițiile în care aceasta ar reprezenta voința clar exprimată a cetățenilor R. Moldova.

Aprilie – reafirmarea „ferestrei deschise”

În aprilie, la finele Summitului Inițiativei celor Trei Mări, Nicușor Dan a reiterat că România rămâne deschisă „în orice moment” în care cetățenii de peste Prut ar decide un asemenea parcurs: „Din partea României, cred că nu s-a schimbat nimic față de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, care a spus că România este pregătită în orice moment în care cetățenii din R. Moldova o vor dori. Acum, depinde de aspirațiile, dorințele democratice ale cetățenilor R. Moldova, pe care evident că le respectăm. Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata.”

În aceeași perioadă, și ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a abordat subiectul unirii într-un interviu acordat pentru TVR. Întrebată despre poziția sa față de eventualitatea unirii dintre Republica Moldova și România, șefa diplomației române a făcut trimitere la poziția constantă a statului român, exprimată inclusiv prin votul Parlamentului României din 2018, reiterat recent de președintele Nicușor Dan.

Totodată, Oana Țoiu a subliniat că prioritatea imediată a Bucureștiului este susținerea parcursului european al Republicii Moldova și deschiderea clusterelor de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Referindu-se la tema unirii, ministra a declarat că „cea mai simplă variantă și mai bună și pentru România, și pentru Moldova este unirea în interiorul UE, cu o piață unică și drepturi comune”, argumentând că integrarea europeană oferă deja cadrul instituțional și juridic necesar pentru apropierea celor două state.

Anterior, în ianuarie, la începutul acestui an, în cadrul Forumului economic mondial de la Davos, Oana Țoiu declara că pentru ca unificarea României cu Republica Moldova să se realizeze, aceasta trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor ambelor țări: „Poziția României este ca apropierea celor două țări să se facă prin integrarea în Uniunea Europeană. Și suntem susținători fermi ai extinderii Uniunii Europene. În același timp aceasta nu este o decizie a guvernelor noastre, ci este o decizie a cetățenilor.  Atât președinta Maia Sandu cât și președintele Nicușor Dan au vorbit despre acest lucru. Ei au făcut referire la voința poporului. Prin urmare, orice pas înainte în această chestiune va depinde de opiniile cetățenilor din România și Republica Moldova”.

Mai – declarații politice mai directe

Una dintre cele mai comentate declarații a fost cea a premierului demis între timp, Ilie Bolojan, care a afirmat că ar susține ideea unirii dacă ar depinde de votul său personal, subliniind în același timp prioritatea integrării europene a R. Moldova. 

Întrebat dacă susține unirea României cu Republica Moldova, Bolojan a răspuns: „Dacă ar depinde de votul meu, da. Cred că cel mai important lucru pentru Moldova este să-i fie deschise negocierile pentru intrarea în Uniunea Europeană. E foarte important acest lucru pentru frații noștri, pentru că dacă nu se leagă economic mai puternic de o zonă care poate să-i trateze economic, dacă nu beneficiază de transfer de tehnologie și de bunăstare într-o zonă din asta la limita de lumi, nu este foarte ușor să reziști”, declara Bolojan.

Anterior, și premierul desemnat al României, Eugen Tomac, se pronunța în favoarea unirii. „Eu cred că este un obiectiv realist, pe care trebuie să-l privim cu responsabilitate. Dar nu trebuie forțate lucrurile mai mult decât pot fi făcute în contextul actual. În R. Moldova, 50 % dintre cetățeni sunt deja cetățeni ai României, pentru că așa au optat ei, statul român oferindu-le posibilitatea de a redobândi cetățenia”, declara Eugen Tomac în toamna anului trecut. El sublinia că unirea României cu R. Moldova ar trebui să aibă loc după integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și că alternativa „în afara Uniunii Europene este ca Rusia să-și atingă obiectivul de a transforma din nou Republica Moldova într-o gubernie a sa, pentru că obiectivul Rusiei e de a reface URSS”. Recent, Tomac a declarat că deține și cetățenia R. Moldova pe lângă cea a României. 

R. Moldova: între integrarea europeană și ipotezele despre unire

Ianuarie – deschidere condiționată în discursul prezidențial

În R. Moldova, la începutul anului 2026, președinta Maia Sandu a abordat subiectul într-un interviu internațional: „Dacă ar fi un referendum, aș vota pentru unirea cu România”, a răspuns președinta în cadrul podcastului realizat de jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, la sediul președinției de la Chișinău, în care au fost abordate subiecte legate de situația geopolitică a R. Moldova, relația cu România și parcursul european al țării.

Ea a declarat atunci că „devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca R. Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație, ca țară suverană.” Anterior, Maia Sandu a menționat că unirea cu România nu este sprijinită de majoritatea cetățenilor, însă nu și-a expus public opinia proprie la acest subiect.

După ce discuția privind unirea a fost lansată în spațiul public de președinta Maia Sandu, și premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat opțiunea personală pozitivă pentru unire: „Ca decizie personală, eu, Alexandru Munteanu, aș vota «pentru». Ca prim-ministru al R. Moldova, care este un manager și trebuie să îndeplinească voința majorității populației, care a decis că obiectivul nostru este integrarea europeană, am să fac tot ce este în posibilitățile mele ca să obținem acest obiectiv”, a declarat Munteanu pentru portalul „Observatorul de Nord”. Aceeași poziție a avut-o de mai multe ori și speakerul Parlamentului, Igor Grosu, care a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. 

Aprilie – integrarea europeană și referințele la scenariul unirii

În aprilie, președinta Maia Sandu a pledat pentru accelerarea integrării europene a R. Moldova, Ucrainei și statelor din Balcanii de Vest, argumentând că extinderea Uniunii Europene este esențială pentru consolidarea rezilienței în fața presiunii ruse. Într-un interviu acordat cotidianului francez „Le Monde”, șefa statului a evocat, din nou, scenariul unei eventuale reunificări a R. Moldova cu România, pe care l-a descris ca o posibilitate discutată în contextul geopolitic actual și al ritmului procesului de aderare la Uniunea Europeană. Declarația a fost încadrată însă în logica mai largă a parcursului european, pe care Chișinăul îl consideră prioritar.

Mai – integrarea europeană rămâne prioritară

La conferința „Lennart Meri”, un eveniment dedicat politicii externe și de securitate, desfășurată anual la Tallinn, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a fost întrebată de fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, de ce nu înfăptuiește unirea R. Moldova cu România. „Avem acum mai mult sprijin popular pentru integrarea în UE și aceasta este calea pe care o urmăm”, a răspuns șefa statului, „dar asta nu înseamnă că nu putem avea mai mult sprijin popular pentru unificarea cu România dacă, la un moment dat, cetățenii din R. Moldova vor vedea că UE nu se mișcă destul de repede.”

Ulterior, a intervenit Jakov Milatović, președintele Muntenegrului, vorbitor în cadrul panelului de discuții, care a spus că Maia Sandu poate „va deveni într-o zi președinta României”, menționând că aceasta ar fi „un președinte grozav, indiferent de țară”. În ultimele luni, fiind întrebată, Sandu a vorbit de mai multe ori despre Unirea cu România ca fiind „un plan B” în cazul tergiversării procesului de aderare la UE. 

Iunie – discuții despre „planul B”

La începutul lunii iunie, tema unirii a căpătat o nouă dimensiune după ce viceprim-ministrul Eugen Osmochescu a sugerat că în cazul unui blocaj al procesului de aderare la UE, scenariul unei eventuale apropieri de România ar putea deveni o opțiune secundară.

În paralel, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat, cu referire la ideea Unirii dintre R. Moldova și România, că locul Moldovei este în UE și doar cetățenii sunt cei care vor decide în ce mod se va produce aderarea. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru TVR Moldova, în ajunul vizitei de trei zile a Martei Kos la Chișinău. Marta Kos s-a referit la ideea autorităților de la Chișinău de a menține R. Moldova în zona democratică prin unirea cu România în cazul în care integrarea europeană va dura, iar agresiunea Rusiei se va accentua. „Există un loc pentru R. Moldova în interiorul Uniunii Europene și nu există nicio îndoială în această privință. Cum se va întâmpla acest lucru vor decide cetățenii R. Moldova”, a adăugat Marta Kos.

Opinie: „planul B” – între presiune diplomatică și strategie de negociere

Analistul Laurențiu Pleșca, doctor în științe politice și expert asociat în cadrul Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, interpretează dezbaterea privind posibila unire a R. Moldova cu România într-un context mai larg de negociere geopolitică și presiune diplomatică.

Referindu-se la afirmațiile vicepremierului Eugen Osmochescu, potrivit cărora unirea cu România ar putea deveni „planul B” în cazul unui blocaj al aderării la Uniunea Europeană după 2028, Pleșca respinge lectura pesimistă a acestui scenariu. El susține că interpretarea „ușoară” este aceea că R. Moldova s-ar pregăti pentru un eșec al parcursului european, însă consideră că această concluzie este greșită. „Lanțul cauzal este clar, dar Moldova nu stă la capătul lui ca victimă. Riscul de blocaj la Bruxelles este cauza, iar „planul B” este răspunsul – unul asertiv”, afirmă Pleșca.

În viziunea sa, un stat mic nu reacționează pasiv la incertitudini, ci își construiește poziționări strategice. Astfel, menționarea unui scenariu alternativ nu ar indica resemnarea, ci  încercarea de a transforma o vulnerabilitate într-o formă de influență în negocieri. „O țară mică ia o poziție în care părea condamnată să aștepte și o transformă într-o pârghie de negociere”, consideră analistul.

Aderarea la UE și logica „timpului geopolitic”

Analistul leagă această dezbatere pe subiectul unirii de ritmul procesului de aderare la Uniunea Europeană, despre care spune că rămâne incert și dependent de mai mulți factori externi. El amintește că R. Moldova așteaptă deschiderea primului cluster de negocieri și că este inclusă în același pachet de extindere cu Ucraina, ale cărei dificultăți de parcurs influențează direct calendarul european al Chișinăului.

În acest context, Pleșca afirmă că prelungirea procesului de aderare generează o formă de presiune strategică asupra R. Moldova, care nu își poate permite o poziție de așteptare nelimitată.

„Contextul așază clar veriga de pornire. Chișinăul așteaptă deschiderea primului cluster de negocieri în jurul datei de 16 iunie și e legat în pachet de Ucraina, al cărei dosar are propriile blocaje, inclusiv vetouri și calcule geopolitice ce țin atât de performanța reformelor, cât și, mai ales, de cea de pe câmpul de luptă. A durat un an și jumătate deschiderea unui singur cluster, iar dacă va dura și mai mult închiderea tuturor, Chișinăul nu poate continua să aștepte în afara unui spațiu de securitate pe care apartenența la UE l-ar putea oferi, chiar dacă Uniunea nu e o alianță militară. Până atunci, Moldova nu are armata Ucrainei, nici greutatea ei la masa negocierilor. Logica firească ar fi resemnarea în cazul în care procesul de aderare s-ar prelungi la nesfârșit. În loc de asta, Chișinăul își construiește o pârghie tocmai din poziția sa de actor perceput ca mic pe scena internațională. A spune răspicat că  dacă procesul stagnează, există o ieșire prin România, care e deja în UE și în NATO, mută costul de partea cealaltă. Mesajul către capitalele europene e că stagnarea transformă problema extinderii Uniunii într-o chestiune de graniță românească și, prin urmare, într-o problemă internă a UE”, susține Laurențiu Pleșca.

„O mutare, nu o capitulare”

În opinia sa, ideea unui „plan B” trebuie înțeleasă ca un instrument de repoziționare geopolitică, nu ca o renunțare la obiectivul european. „Nu spun că unirea e un bluf, ci că în forma în care a fost lansată – verbal, condiționat, prin interviuri pentru audiențe occidentale, funcționează, în primul rând, ca instrument de presiune. Nu e cinism, e diplomație asertivă, dar merită numită corect, fiindcă altfel confundăm o mutare calculată cu o capitulare anunțată”, subliniază Pleșca. El avertizează că interpretarea literală a acestor declarații poate duce la concluzii eronate, confundând o strategie de negociere cu o schimbare reală de direcție politică.

„Pentru o parte a publicului, unirea e o datorie istorică”

7 din 10 români ar vota „DA” în cadrul unui referendum pentru unirea dintre România și R. Moldova, potrivit sondajului de opinie „Percepția românilor cu privire la R. Moldova”, realizat în cadrul proiectului „Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, publicat la începutul lunii mai, la o zi după ce s-au împlinit 36 de ani de la primul „Pod de Flori” peste Prut, moment istoric în care, pentru prima oară după al Doilea Război Mondial, granița dintre cele două țări a fost deschisă.

„Pentru o parte a publicului, unirea e o datorie istorică, reparația unei rupturi din 1940, o chestiune de identitate. Sondajul INSCOP arată că aproape 72 % dintre români ar vota „DA” și că aproape trei sferturi văd unirea ca pe o datorie istorică. E un combustibil emoțional uriaș”, susține Pleșca.

Discursul de la Chișinău: pragmatic, nu romantic

Analistul Laurențiu Pleșca califică discursul public de la Chișinău privind o eventuală unire cu România drept „demonstrativ pragmatic, nu romantic”. În opinia sa, dezbaterea nu este construită pe registrul identitar al „fraților despărțiți”, ci pe elemente concrete de statalitate și securitate.

Pleșca arată că discuția este ancorată în realități precum cetățenia – aproximativ 850 de mii de cetățeni ai R. Moldova dețin deja pașapoarte românești, dar și în considerații de securitate, inclusiv referiri la umbrela NATO și la costurile economice și instituționale ale unui eventual scenariu de unificare.

Analistul amintește că președinta Maia Sandu a încadrat ideea unei eventuale apropieri de România drept o „strategie de supraviețuire ca stat democratic” într-o formulare care, în lectura sa, confirmă caracterul calculat al dezbaterii.

Pleșca subliniază că un astfel de proiect nu este tratat ca obiectiv politic imediat, ci ca o opțiune condiționată de evoluții geopolitice și de securitate.„Un proiect identitar nu se condiționează de termene-limită, pe când unul tactic – da”, sugerează el, potrivit interpretării sale a discursului public.

Susținerea publică: decalaj între cele două maluri ale Prutului

În ceea ce privește dimensiunea socială, analistul arată că majoritatea românilor din România susțin ideea unirii, însă acest fapt nu modifică decisiv ecuația politică. Decizia, subliniază el, aparține în mod democratic cetățenilor R. Moldova, unde nivelul de susținere pentru un asemenea scenariu este estimat la cel mult 40 %.

„Faptul că majoritatea românilor din România vor unirea nu schimbă prea multe, fiindcă, prin orice scenariu serios, decizia se ia democratic dincolo de Prut, iar la Chișinău susținerea e de cel mult 40 %. Sandu a recunoscut public că nu există majoritate. Spre deosebire de 1918, astăzi, unirea n-ar putea fi votată doar de parlamente, ci ar cere referendum cel puțin în Republica Moldova, iar unul cu sprijin sub 50 % nu se câștigă. Tocmai de aceea, mutarea funcționează acum ca presiune, nu ca foaie de parcurs, fiindcă forța ei stă în amenințarea credibilă, nu în execuția imediată”, precizează Pleșca.

Din această perspectivă, el consideră că discuția despre unire funcționează mai degrabă ca instrument de presiune și poziționare strategică, nu ca foaie de parcurs imediată. Pe de altă parte, Pleșca observă că reapariția periodică a temei generează în România reacții divergente, de la entuziasm unionist până la analize prudente privind costurile. Datele sondajelor arată că aproape jumătate dintre români cred că o eventuală unire ar aduce beneficii economice, în timp ce o proporție semnificativă exprimă rezerve legate de impactul financiar.

În opinia sa, integrarea administrativă, juridică și economică a R. Moldova ar reprezenta un proces de durată, estimat la cel puțin un deceniu, iar comparațiile cu reunificarea Germaniei sunt considerate imperfecte, având în vedere diferențele economice dintre cele două state.

Transnistria: „variabila pe care toată lumea o evită”

Un alt element esențial în analiza lui Pleșca este problema Transnistriei, pe care o descrie drept o variabilă inevitabilă în orice scenariu politic. Regiunea, unde sunt staționate trupe ruse, reprezintă un risc major de securitate și un obstacol structural atât pentru integrarea europeană deplină, cât și pentru eventualele scenarii de unificare.

Analistul amintește că a fost discutată varianta aderării la UE fără Transnistria, însă acest model este controversat la nivel european și respins în mod explicit în alte contexte similare.

„Chișinăul a vehiculat deja varianta aderării la UE fără Transnistria, cu reîntregirea ca primă opțiune, iar Bruxelles-ul a exclus public un model de tip Cipru. Dacă vorbim de unire cu România, întrebarea devine și mai spinoasă, fiindcă orice răspuns referitor la includerea sau excluderea regiunii transnistrene deschide o problemă de securitate pe care Moscova abia o așteaptă. Pentru Kremlin, unirea ar fi un dezastru simbolic, ar scoate definitiv o fostă republică sovietică din orbita sa și ar transmite un semnal toxic întregului spațiu pe care încearcă să-l recontroleze. Nu întâmplător, până și Lukașenka a comentat tema. Iar asta întărește caracterul de pârghie al gestului, tocmai fiindcă ideea îl irită atât de tare pe Putin.  Ea apasă în ambele direcții, atât spre Moscova, cât și spre un Bruxelles pe care îl forțează să aleagă între a accelera extinderea sau a accepta riscul ca un stat-tampon să o ia pe alt drum”, argumentează Pleșca.

„Întrebarea reală nu e dacă Moldova vrea să se unească, ci dacă Uniunea Europeană citește corect mutarea și se mișcă destul de repede pe „planul A”, încât „planul B” să rămână, ca până acum, doar teoretic. Deschiderea acestei dezbateri contează și pentru alt motiv, și anume că subiectul poate fi acum articulat și controlat de forțele proeuropene de la Chișinău, nu doar de pro-ruși sau unioniști falși, cum s-a întâmplat până acum. Și totuși, ar trebui să revenim mereu la o întrebare incomodă, aceea de ce la Chișinău nu există niciun partid parlamentar asumat unionist când mai bine de o treime dintre moldoveni se declară unioniști”, concluzionează Laurențiu Pleșca.