Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Un tânăr din R. Moldova…

Un tânăr din R. Moldova a fost ales să reprezinte Italia în competiții internaționale de atletism

Atletul Mihail Sârbu, originar din R. Moldova și stabilit în Italia de 8 ani, este câştigătorul mai multor medalii şi trofee atât la nivel regional, cât şi naţional la alergat. Fiindu-i decernat premiul „Atletul anului 2016” de către Federaţia Italiană de Atletism, a fost ales să reprezinte Italia în competiţiile internaţionale, împreună cu ceilalţi membri ai echipei naţionale de atletism a țării. Am discutat cu Mihail despre ce înseamnă să pleci din R. Moldova și să devii atlet în Italia.

– Cine este Mihail Sârbu? Cum ai ajuns să alergi şi de ce ai ales să faci anume acest sport ?

– Mihail Sârbu este cunoscut în Italia ca atlet, alergător pe distante lungi. M-am născut în R. Moldova, la Rezina, am 18 ani, de 8 ani sunt stabilit în provincia Belluno, regiunea Veneto. Când aveam 7 ani, mama a plecat în Italia, ca după 3 ani să ne ia şi pe noi cu ea, pe mine și pe sora mea. În Moldova, eram un copil ca toţi ceilalţi, liniştit şi fără griji. Odată ajuns în Italia, am început să practic mai multe sporturi, am vrut să încerc de toate, poate şi pentru că în Moldova nu erau atâtea, mai ales la țară. Într-un final, am ales şi m-am oprit la atletism din simplul motiv că în echipa mea era o fată drăguţă. Aveam 12 ani, fata respectivă a plecat după o vreme, iar eu am continuat, chiar dacă încă nu obţinusem rezultate bune. Încet-încet, au început să apară rezultate îmbucurătoare, iar mai apoi am mărit şi numărul antrenamentelor pe săptămână. Încurajat de performanţele obţinute, nu puteam decât să tind la mai mult, să ajung cât mai sus. Un băiat ca mine, care vine de nicăieri şi vede perspectiva unui viitor plin de posibilităţi frumoase, nu ratează pentru nimic în lume aceasta şansă. Am reuşit să ajung atât de puternic, încât să am posibilitatea să reprezint o naţiune întreagă.

– Ai fost selecţionat în echipa naţională de atletism a Italiei, noutate pe care ai aflat-o pe 25 aprilie. Urma să îmbraci pe 1 mai pentru prima dată tricoul albastru al naţionalei italiene, însă cu puţin timp înainte ai fost anunţat că nu ai dreptul, din cauză că nu deţii cetăţenia italiană. Care a fost reacţia ta?

– Mi s-a refuzat acest drept din cauza cetăţeniei, însă eu nu mă dau bătut, continui să cred în viitorul meu şi mă gândesc numai la bine. Clar că m-am întristat foarte tare, dar nu am de gând să mă opresc acum, după toate sacrificiile pe care le-am făcut ca să ajung până aici.

– Cât este de importantă cetăţenia italiană pentru un sportiv moldovean ca tine stabilit în Italia?

– Are un rol fundamental. Aş fi vrut foarte mult să reprezint Italia, însă din cauza că nu am încă cetăţenia, nu mi s-a permis s-o fac. Federaţia Italiană de Atletism nu a reuşit să mă ajute, cu toate că de nenumărate ori a menţionat că va face tot posibilul să ajute tinerii aflaţi în situaţia mea. Sponsorul meu, Devis Zasso Team Alpenlus, mă ajută mult cu tot ce ţine de echipament, transferuri şi alte necesităţi ale unui atlet. Pe lângă toate acestea, mă ajută ca să obţin cât mai curând cetăţenia italiană pentru merite sportive.

– După părerea ta, care ar fi soluţia acestei probleme?

– Cred că aici ar trebui să se ţină cont în primul rând de stilul de viaţă, din ce anturaj face parte sportivul dat. Eu am frecventat sistematic şcoala, am un comportament adecvat, lucrez şi mă antrenez. Deci, toţi cei care merită cetăţenia şi fac eforturi ca s-o obțină ar trebui să primească o mână de ajutor, pentru a li se demonstra că ceea ce fac este apreciat.

– Care e secretul reuşitei tale, Mihail?

– În realitate, sunt mai multe. Unul din ele e antrenorul meu, Denis Viel, o persoană fantastică, care ştie să scoată din mine ce e mai bun. Ştie cum să mă înveţe să-mi cunosc extremele și cum să-mi adun puterile atunci când pare că nu le mai am. Mă ajută mereu şi mă face să apreciez fiecare strop de sudoare, și deci să lupt şi să merg doar înainte. Prietenii şi rudele mele mă susţin şi mă ajută, iar eu ştiu că toţi îşi pun speranţele în mine şi fac totul ca să nu-i dezamăgesc. Sunt competitiv, îmi place să mă pun la noi încercări şi îmi propun cu antrenorul meu ca la fiecare antrenament să mă autodepăşesc, pentru a-mi demonstra iar şi iar că pot şi mai repede, chiar dacă am dat totul pe parcurs. Un alt exemplu e prietena mea, Arianna. Când încă nu eram împreună, îmi plăcea să fac pariuri cu ea. La fiecare competiţie, dacă reuşeam să mă clasific printre primii 3, îmi dădea un sărut. Pare un lucru de nimic, dar dacă ţii mult la asta, şi pentru un sărut lupţi şi câştigi. Or, noi suntem cei care decidem ce importanţă dăm lucrurilor şi cât trebuie să luptăm ca să le avem.

Ana Covrig, Italia
Foto: Ilaria Fedeli