Principală  —  IMPORTANTE   —   Socialiștii anunță când vor solicita…

Socialiștii anunță când vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Curții Constituționale

Socialiștii vor înainta Parlamentului săptămână viitoare un proiect prin care vor cere demisia a trei judecători constituționali. Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM Corneliu Furculiță se declară sigur că „vor fi suficienți deputați” cară se voteze pentru demisia magistraților Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca.

În cadrul unei emisiuni televizate, Furculiță a declarat că proiectul este la etapa de elaborare, însă va fi gata spre înregistrare și examinare la Parlament săptămâna viitoare.

„Proiectul este la etapa de lucru. Săptămâna viitoare va fi prezentat plenului Permanentului și vor fi deputați suficienți care să voteze pentru el. Mai apoi, urmează pașii juridici. Noi vom demonstra că dreptul constituțional există în R. Moldova și Parlamentul poate să îl apere de trei persoane care, după părerea noastră, au uzurpat puterea de stat”, a declarat Furculiță în cadrul unei emisiuni de la REN TV Moldova.

Deputații socialiști, conduși de Igor Dodon, au anunțat vineri că vor cere demisia a trei judecători ai Curții Constituționale (CC), aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat și invocat ca și argumente pentru susținerea acțiunilor lor, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale.

Arătându-se nemulțumiți și revoltați de decizia Curții Constituționale (CC), care a decis că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat, deputații Partidului Socialiștilor îi acuză pe judecătorii constituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca de „uzurparea Curții Constituționale” și menționează că vor înainta un proiect de Hotărâre al Parlamentului în acest sens.

Reacția președintei CC, după ce socialiștii au anunțat că vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Înaltei Curți

În replică, președinta CC, Domnica Manole a spus că exercitarea presiunilor asupra magistraților Înaltei Curți este inadmisibilă.

Am luat act de declarațiile unor politicieni care sugerează că majoritatea parlamentară va iniția un proiect de hotărâre privind aprobarea unei declarații referitoare la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și la demisia judecătorilor care au votat pentru soluția Avizului pronunțat ieri de Curte. (…Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei. Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali”, se arată în nota emsiă de către Curtea Constituțională.

După mai multe luni de incertitudine, pe scena politică a R. Moldova urmează schimbări majore. Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.

Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

După Avizul emis de CC, șefa statului a anunțat că „în curând” va semna decretul de dizolvare a Parlamentului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.