Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția președintei CC, după ce…

Reacția președintei CC, după ce socialiștii au anunțat că vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Înaltei Curți

Responsabilii din cadrul Curții Constituționale (CC) au emis vineri, 16 aprilie, o notă informativă prin care au anunțat că președinta CC, Domnica Manole a luat act de declarațiile făcute de către politicienii socialiști care au anunțat că vor solicita în Parlament demisia a trei judecători ai Înaltei Curți.

În context, președinta CC, Domnica Manole susține că exercitarea presinilor asupra magistraților Înaltei Curți este inadmisilă.

Am luat act de declarațiile unor politicieni care sugerează că majoritatea parlamentară va iniția un proiect de hotărâre privind aprobarea unei declarații referitoare la uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională și la demisia judecătorilor care au votat pentru soluția Avizului pronunțat ieri de Curte. (…) Exercitarea oricărei forme de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituționale, atât înainte de adoptarea actelor sale jurisdicționale, cât şi ca un act de răzbunare pentru soluţiile adoptate, este inadmisibilă, fiind incompatibilă cu respectarea statului de drept, a autorităţii Curţii şi a supremaţiei Constituţiei. Politicienii maturi trebuie să țină cont de implicațiile adverse, profunde și de lungă durată pentru stat al unui asemenea tip de atacuri la adresa judecătorilor constituționali”, se arată în nota emsiă de către Curtea Constituțională.

Deputații socialiști, conduși de Igor Dodon, au anunțat că vor cere demisia a trei judecători ai Curții Constituționale (CC), aceiași care anterior au luat decizii pe care socialiștii le-au salutat și invocat ca și argumente pentru susținerea acțiunilor lor, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale. Anunțul socialiștilor vine după ce joi, 15 aprilie, Curtea Constituțională (CC) a constatat existența circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de Chișinău.

Arătându-se nemulțumiți și revoltați de decizia Curții Constituționale (CC), care a decis că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat, deputații Partidului Socialiștilor îi acuză pe judecătorii contituționali Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca de „uzurparea Curții Constituționale” și menționează că vor înainta un proiect de Hotărâre al Parlamentului în acest sens.

În curând, în R. Moldova, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. După mai multe luni de incertitudine, pe scena politică a R. Moldova urmează schimbări majore. Curtea Constituțională a constatat joi, 15 aprilie, existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.

Astfel, președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

După Avizul emis de CC, șefa statului a anunțat că „în curând” va semna decretul de dizolvare a Parlamentului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate.