Șefa statului, întrevedere cu asistenta adjunctă a secretarului de stat al SUA pentru Europa Centrală și de Est: „R. Moldova își dorește să aprofundeze dialogul strategic cu SUA”
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit luni, 4 octombrie, la Președinție, cu asistenta adjunctă a secretarului de stat al SUA pentru Europa Centrală și de Est, Robin Dunnigan.
În cadrul întrevederii, potrivit Președinției, s-a discutat despre problemele cu care se confruntă cetățenii R. Moldova și despre agenda de dezvoltare a țării noastre, promovată de actuala guvernare.
„Am primit asigurările doamnei Dunnigan de susținerea Statelor Unite pentru realizarea acestei agende”, a declarat președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a discutat cu oficiala de la Washington despre relațiile bilaterale moldo-americane, inclusiv programele de asistență pentru dezvoltare, finanțate de SUA în R. Moldova.
„Am mulțumit pentru sprijinul generos oferit de Statele Unite ale Americii pentru dezvoltarea comunităților noastre și a mai multor industrii locale, și pentru ajutorul de solidaritate pe care l-am primit în lupta cu pandemia. Am subliniat, în context, că R. Moldova își dorește să aprofundeze dialogul strategic cu SUA, unul dintre principalii noștri parteneri de dezvoltare”, a spus Maia Sandu.
Robin Dunnigan, asistentă adjunctă pentru Europa Centrală și de Est a secretarului de stat al SUA, efectuează în perioada 4-5 octombrie o vizită la Chișinău.
Solicitată de Ziarul de Gardă, reprezentanta serviciului de presă al Ambasadei SUA în R. Moldova, Carolina Istrati, a declarat că asistenta adjunctă pentru Europa Centrală și de Est a secretarului de stat al SUA are programate întrevederi inclusiv cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, prim-ministra, Natalia Gavrilița, dar și cu Vladislav Kulminski, viceprim-ministru pentru Reintegrare. Detalii aici.
Potrivit Departamentului de Stat al SUA, în perioada iulie 2018-iulie 2021, Robin Dunnigan a ocupat funcția de însărcinat cu afaceri și șef adjunct al misiunii Ambasadei SUA în Austria. Din august 2014 și până în august 2017, Dunnigan a fost secretar adjunct în cadrul Biroului resurselor energetice al Departamentului de Stat al SUA.
De asemenea, Robin Dunnigan a activat și în cadrul ambasadelor SUA din Vietnam, Chile, Turcia, Cuba și El Salvador, lucrând intens pe probleme de comerț, investiții și sancțiuni.
Dunnigan este absolventă distinsă a Colegiului Național de Război, unde a obținut un master în strategie de securitate națională. Totodată, aceasta deține un master în domeniul serviciilor externe, Universitatea Georgetown, precum și o licență în administrarea afacerilor.