Principală  —  IMPORTANTE   —   Secretarul general adjunct al NATO,…

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană: Alianța își intensifică sprijinul pentru partenerii aflați în pericol din cauza agresiunii rusești

Alianţa Nord-Atlantică îşi intensifică sprijinul pentru partenerii aflaţi în pericol din cauza agresiunii ruseşti, a afirmat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un discurs susţinut în deschiderea lucrărilor Adunării Parlamentare a NATO, care se desfăşoară la Luxemburg, scrie Agerpres.

„Sprijinim Georgia, R. Moldova şi Bosnia şi Herţegovina în domenii precum cel cibernetic, gestionarea crizelor şi comunicaţii sigure. Partenerii noştri din sud se confruntă cu provocări complexe şi mai ample, inclusiv deteriorarea situaţiei de securitate, prezenţa grupurilor teroriste, migraţia nereglementată şi influenţa malignă. Consolidarea capacităţilor de apărare contribuie la consolidarea rezilienţei partenerilor noştri şi, prin urmare, consolidează, de asemenea, securitatea Alianţei”, a declarat Mircea Geoană, citat într-un comunicat de presă difuzat de biroul său.

Potrivit acestuia, este nevoie ca aliaţii să intensifice finanţarea în acest domeniu pentru a realiza proiectele solicitate de partenerii NATO, întrucât există în continuare importante lacune de finanţare, iar ambiţia ar trebui să fie de a le închide până la summitul NATO din 11 – 12 iulie de la Vilnius.

„Una dintre lecţiile învăţate din Ucraina este importanţa acordării de sprijin partenerilor cât mai curând, decât mai târziu”, a insistat secretarul general adjunct al NATO. 

R. Moldova nu este în pericol acum pentru că războiul pornit de Rusia este dincolo de graniță, spune președintele țării, Maia Sandu. Într-un interviu acordat la Chișinău jurnaliștilor străini, șefa statului a vorbit despre tentativele de destabilizare și despre acțiunile Rusiei pe teritoriul național.

Întrebată de Euronews România dacă președintele Federației Ruse Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar veni în R. Moldova, în contextul mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI), Sandu a spus afirmat că „da, R. Moldova este semnatar al acordului Curții Penale, iar Moldova va respecta decizia Curții”.

Totodată, fiind întrebată despre „agenții de influență rusească”, șefa statului „este clar că o parte din Biserică lucrează sau sprijină în mare măsură Rusia, din nefericire unii dintre ei sprijină chiar războiul”.