Principală  —  IMPORTANTE   —   „Reședința de la Condrița trebuie…

„Reședința de la Condrița trebuie să fie transmisă compozitorului Eugen Doga”. Ex-consilierul prezidențial Constantin Oboroc anunță că va candida independent la funcția de președinte al R. Moldova

Constantin Oboroc a anunțat vineri, 4 septembrie, că acceptă propunerea grupului care a inițiat ideea ca acesta să candideze la funcția de președinte al R. Moldova, precizând că va candida independent pentru a începe acțiuni concrete „ca noi să ne simțim oameni”.

Fostul consilier prezidențial a subliniat că el cunoaște munca de președinte „nu de la televizor” și nu va candida ca să ajungă în funcția de președinte de stat și să exercite doar obligațiunile „mai mult onorifice”, care are foarte puține pârghii ca să influențeze direct viața cetățenilor, ci pentru a iniția acțiuni exacte și concrete „ca noi să ne ridicăm din genunchi, să ne simțim oameni și să nu ne mai simțim ca niște cârlani vânduți, cumpărați, trădați, mințiți, așa cum suntem astăzi”.

Totodată, el a declarat că Reședința de la Condrița trebuie să fie transmisă compozitorului Eugen Doga, „acolo trebuie să fie festivaluri, concerte, să fie știută La Condrița lui Doga”.

În vârstă de 69 de ani, Constantin Oboroc a fost deputat în ultimul Parlament al URSS (1989-1991), prim-viceprim-ministru în Guvernele Druc și Muravschi (1990-1992), precum și consilier al primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Joi, 3 septembrie, au fost înregistrate grupurile de inițiativă propuse de șapte candidați desemnați pentru a participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie –  Tudor Deliu (PLDM), Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN), Andrian Candu („Pro Moldova”) și Dorin Chirtoacă (Blocul electoral UNIREA), iar cele ale lui Ion Costaș (independent) și Aleksandr Kalinin (Partidul Regiunilor din Moldova) au fost respinse.

Conform prevederilor Codului electoral, pentru a fi înregistraţi de CEC, toţi candidaţii la funcţia de preşedinte al R. Moldova depun liste de subscripţie, care conţin semnăturile a cel puţin 15000 şi nu mai mult de 25000 de alegători din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova. Se consideră conforme cu această prevedere unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi ale R. Moldova în care au fost colectate nu mai puţin de 600 de semnături.

Alegerile prezidențiale sunt programate pentru 1 noiembrie. Perioada de desemnare și colectare a semnăturilor susținătorilor candidaților la alegerile pentru funcția de președinte al R. Moldova este 1 septembrie – 1 octombrie.