Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția ANI, după ce a…

Reacția ANI, după ce a fost pronunțată decizia CC: „Autoritatea se va abține în a formula careva aprecieri de ordin juridic”

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) anunță vineri, 9 iulie, că a luat act de decizia Curții Constituționale (CC). Potrivit reprezentanților instituției, din motiv că decizia vizată se referă, tangențial, la o procedură de control aflată în derulare la unul din inspectorii de integritate, pentru a nu admite ingerințe sau influențe în decizia inspectorului de integritate de caz, ANI se va abține în a formula careva aprecieri de ordin juridic.

„Totodată, cu titlu de precizare pentru opinia publică, referitor la alocuțiunea autorului sesizării depuse la Curtea Constituțională, expuse în fața Înaltei Curți, ANI se vede obligată să facă concretizările de rigoare și să citeze norma art. 15 alin. (3) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale și anume:

Articolul 15. Efectul juridic al actelor emise, adoptate sau încheiate cu încălcarea dispozițiilor privind conflictul de interese(1) Actele administrative emise/adoptate sau actele juridice încheiate personal sau prin intermediul unei persoane terțe într-o situaţie de conflict de interese real sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazului în care anularea acestora ar aduce daune interesului public. (2) Autoritatea Națională de Integritate adresează instanţei de judecată cereri privind constatarea nulității absolute a actelor administrative emise/adoptate sau actelor juridice încheiate, direct sau prin intermediul unei persoane terțe, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese în condițiile Legii nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate. Cererea privind constatarea nulității absolute poate fi depusă și de către persoanele care se consideră lezate în drepturi ca urmare a unui conflict de interese.(3) Prezentul articol nu se aplică actelor normative și judiciare”, se arată în nota informativă a instituției.

Conform ANI, actele normative și judiciare, adoptate/emise cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, „nu sunt lovite de nulitate absolută, iar Autoritatea nu este în drept să ceară anularea acestora”.

Curtea Constituțională (CC) a declarat vineri, 9 iulie, neconstituțională prevederea Articolul 19 (1) lit. (e) din Legea cu privire la CC și astfel a admis sesizarea deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco, depusă după ce ANI a inițiat un control în privința președintei CC, Domnica Manole.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a sesizat CC, pe 25 iunie curent, după ce ANI a inițiat un control în privința Domnicăi Manole, președinta CC.

Inspectorii ANI au anunțat că vor verifica dacă președinta CC, Domnica Manole, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese atunci când Înalta Curte a declarat neconstituțională hotărârea aprobată de PSRM-ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole.

O sesizare în acest sens a fost făcută în luna mai curent de către deputatul socialist Grigore Novac, tot el publicând la 9 iunie și răspunsul primit de la ANI prin care a fost informat despre inițierea controlului în privința președintei CC.

În replică, tot pe 9 iunie, curent, CC a emis o notă în care a menționat că ANI nu deține competența constituțională și legală de a verifica participarea judecătorilor constituționali la judecarea cauzelor de pe rolul CC.

Curtea a notat atunci că „actele emise în cadrul competențelor constituționale exclusive ale CC nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nicio autoritate publică, inclusiv de instanța de judecată în procedură de contencios administrativ. Astfel, Constituția nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a CC și să o considere ca fiind neconstituțională sau ilegală”.