Principală  —  IMPORTANTE   —   Promo-LEX: Deplasările de serviciu în…

Promo-LEX: Deplasările de serviciu în țară ale deputaților au rămas netransparente, iar cele în străinătate au crescut semnificativ. Top 10 parlamentari în funcție de cheltuielile pentru deplasări

Evidența deplasărilor în teritoriu ale deputaților nu s-a asigurat nici în sesiunea de toamnă 2022 și nici în cea de primăvară 2023. Concluzia aparține Asociației „Promo-LEX”m care afirmă că publicarea informațiilor despre plecările în teritoriu era cu atât mai necesară, cu cât Parlamentul a decis să-și schimbe programul de activitate și să-și extindă timpul de lucru cu cetățenii, în perioada februarie – iunie 2023.

Deplasările în teritoriu fac parte din programul de lucru prevăzut în Regulamentul legislativului, conform căruia ziua de luni e dedicată lucrului cu alegătorii (zi de audiență, deplasări în teritoriu).

„Lipsa evidenței acestora face imposibilă verificarea transparenței cheltuielilor pentru transport. În opinia Promo-LEX, din moment ce deputaților li se alocă din bugetul de stat indemnizații lunare pentru transport (6.500 de lei), în scopul asigurării transparenței acestor cheltuieli, Parlamentul trebuie să asigure contabilizarea, evidența și prezentarea informațiilor privind deplasările în teritoriu ale deputaților (…).

În ceea ce privește deplasările în străinătate ale deputaților și angajaților secretariatului Parlamentului, apreciem că informațiile despre acestea sunt publicate în continuare trimestrial pe pagina web a legislativului. Regretăm însă că respectivele date nu sunt prezentate într-un format care ar permite reutilizarea lor”, afirmă reprezentanții Asociației.

În iulie 2022 – iunie 2023, numărul deplasărilor de serviciu în străinătate a crescut semnificativ, comparativ cu perioada ianuarie 2019 – iunie 2022, în care acestea au fost puternic influențate de situația politică internă și de pandemia provocată de Covid-19.

„În perioada monitorizată, au fost emise în total 163 de dispoziții de delegare în deplasare, cu 115 mai multe decât în perioada precedentă de monitorizare (august 2021 – iunie 2022) și cu 40 mai multe decât în precedentele 42 de luni (3,5 ani).

Odată cu creșterea numărului deplasărilor s-au majorat semnificativ și cheltuielile efectuate din bugetul de stat. Astfel, în perioada monitorizată, au fost cheltuite 3,4 milioane de lei, cu 3 milioane mai mult decât în perioada precedentă de monitorizare. Precizăm că, în cazul a 33% din deplasări, costul integral și/sau parțial al acestora a fost achitat de organizatori. Prin urmare, cheltuielile totale pentru deplasările în interes de serviciu în străinătate au fost mult mai mari, doar că acestea nu au fost integral acoperite din bugetul de stat.

65% din totalul cheltuielilor au fost efectuate pentru deplasările de serviciu în străinătate ale deputaților fracțiunii PAS, 27% – pentru cele ale personalului Secretariatului Parlamentului, iar 8% – pentru deplasările deputaților din fracțiunea BCS. Similar perioadei anterioare de monitorizare, constatăm că deputații din fracțiunea PPȘ (partid care a fost declarat neconstituțional de CC, n.red.)/deputații independenți și cei neafiliați nu au avut nici o deplasare de serviciu în străinătate”, se spune într-un comunicat al Promo-LEX.

Sursa foto: Promo-LEX

Astfel, cea mai mare parte a cheltuielilor efectuate au fost pentru transport (37,6%), achitarea diurnelor persoanelor delegate (37,1%) și pentru serviciile de cazare (25%).

„Similar perioadei anterioare de monitorizare, lider la capitolele cheltuieli și număr de zile de deplasări a rămas deputatul PAS, Mihai Popșoi. În cazul acestuia, cheltuielile au crescut de două ori.

Din totalul celor 163 deplasări de serviciu în străinătate analizate, deputații fracțiunii PAS au fost delegați în 81% (132 deplasări), angajații Secretariatului Parlamentului – în 35% (57 deplasări), iar deputații fracțiunii BCS – în 12% (19 deplasări). Doar 10 deplasări (6%) au fost mixte, având drept delegați deputați din ambele fracțiuni parlamentare.

În funcție de destinația deplasărilor de serviciu în străinătate, cele mai multe au fost efectuate în România (25%), urmată de Belgia (10%), Franța (7%), Germania (7%) și SUA (6%). 55% din totalul deplasărilor au fost în scop de participare la diverse evenimente regionale/internaționale, iar 40% au fost vizite de studiu și de lucru”, subliniază Asociația.

Sursa foto: Promo-LEX

Promo-LEX precizează că a analizat aceste date în contextul elaborării celui de-al doilea Raport de monitorizare a Parlamentului în perioada 2022-2023. Raportul urmează să fie publicat în toamna acestui an.