Procesul de votare în cele 10 localități, unde astăzi au fost organizate alegeri locale, s-a încheiat. CEC anunță câți alegători și-au exercitat dreptul la vot
Procesul de votare în toate cele 10 localități, unde duminică, 29 mai, au fost organizate alegeri locale noi pentru funcția de primar și consilieri locali, s-a încheiat la ora 21:00, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).
Birourile electorale ale secțiilor de votare vor începe, în curând, numărarea voturilor și după întocmirea proceselor-verbale, CEC va prezenta rezultatele preliminare ale scrutinului de astăzi.
În baza informațiilor deținute de CEC, la închiderea secțiilor de votare, și-au exercitat dreptul la vot 8722 de alegători:
- satul Hagimus, raionul Căușeni – 909 alegători (42,22%)
- satul Moara de Piatră, raionul Drochia – 529 alegători (49,72%);
- satul Glinjeni, raionul Fălești – 1172 alegători (44,34%);
- comuna Ghetlova, raionul Orhei – 952 alegători (47,98%);
- comuna Horodiște, raionul Rezina – 466 alegători (47,35%);
- satul Zăicani, raionul Râșcani – 908 alegători (41,53%);
- satul Zastânca, raionul Soroca – 801 alegători (41,20%);
- satul Tătărești, raionul Strășeni – 599 alegători (47,71%).
- comuna Bobeica, raionul Hâncești – 876 alegători (36,27%);
- comuna Lozova, raionul Strășeni – 1510 alegători (27,38%).
Duminică, 29 mai, s-au desfășurat alegeri locale noi în 10 localități din țară. Pentru scrutinul de astăzi au fost organizate 18 secții de votare.
În 8 localități a fost ales primarul: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia; satul Tătărești, raionul Strășeni; satul Glinjeni, raionul Fălești; satul Zăicani, raionul Râșcani și satul Hagimus, raionul Căușeni.