Principală  —  IMPORTANTE   —   Problema parcărilor, rezolvată prin promisiuni:…

Problema parcărilor, rezolvată prin promisiuni: „Aceasta este o chestiune nepopulară și asta poate să afecteze imaginea primarului, a Primăriei”

Colaj ZdG

„Am nevoie de patru ani, cel mult, pentru ca toată problema parcărilor să fie rezolvată”, promitea Ion Ceban în 2019, atunci când era candidat la funcția de primar al capitalei din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova. 

La final de 2025, după șase ani în fotoliul de primar, problema parcărilor din Chișinău nu a fost rezolvată: trotuare ocupate, străzi blocate, curți sufocate de mașini și o criză a parcărilor pe care unii șoferi o consideră mai gravă ca oricând. 

În timp ce unii experți afirmă că Primăria are toate pârghiile legale necesare pentru a amenaja parcări și a introduce un sistem de plată, edilul invocă „lipsa unor reglementări clare”.

De la promisiuni cu parcări multietajate în fiecare sector la „acest segment trebuie reglementat de lege”

În toamna anului 2019, Ion Ceban, candidat la funcția de primar al capitalei din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), făcea o serie de promisiuni privind soluționarea problemei parcărilor din Chișinău, menționând că are nevoie de „patru ani, cel mult, pentru ca toată problema parcărilor să fie rezolvată”. 

Sursa: privesc.eu

Potrivit programului său electoral de atunci, în primii trei ani, în municipiul Chișinău trebuiau să existe deja parcări la toate intrările în oraș, cu acces la transportul public, iar în termen de patru ani, urmau să fie construite parcări multietajate în fiecare sector al orașului. Pe lângă acestea, Ceban promitea crearea unor parcări municipale în zonele aglomerate ale Chișinăului, precum și o întreprindere municipală pentru gestionarea acestora. De asemenea, edilul promitea construcția a 4000 de locuri de parcare anual și lansarea unei aplicații care să arate în timp real locurile libere.

În 2023, când a candidat pentru un al doilea mandat, Ion Ceban declara într-o conferință de presă că „există necesitate de reglementări suplimentare atât la nivelul legislativului local, cât și a legislativului central, adică a Parlamentului R. Moldova.”

„Chișinăul arată ca o parcare, fiecare se parchează unde își dorește, pe spațiul verde sau în alte părți, inclusiv în cele în care în mod normal nu ar trebui să fie admise”, recunoștea Ceban în 2023, după patru ani de mandat în care a promis rezolvarea acestei probleme.

Sursa: youtube / Ion Ceban public

Totodată, în programul electoral din 2023, edilul a formulat promisiuni mai „realiste”. Nu mai erau menționate parcările multietajate, însă acesta își menținea poziția privind crearea parcărilor mari la intrările în oraș, precum și construcția „altor parcări pe străzile reparate recent și în preajma zonelor de agrement”.

În noiembrie 2025, la șase ani după primele promisiuni și la scurt timp după ce membrii Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), al cărui președinte este Ion Ceban, au ajuns în Parlament în cadrul blocului politic „Alternativa”, primarul a anunțat că va înregistra un proiect de lege „care va reglementa organizarea și funcționarea parcărilor”.

„Noi considerăm că acest segment trebuie reglementat de lege, astfel încât să fie stabilit, pe de o parte, statutul, cadrul juridic, principiile, misiunea, atribuțiile, drepturile, obligațiile, modul de organizare, amenajare, funcționare, administrarea și utilizarea parcărilor și parcajelor auto”, a argumentat Ion Ceban.

Găsirea unui loc de parcare – veșnica problemă a chișinăuienilor 

În Chișinăul anului 2025, găsirea unui loc de parcare este o adevărată provocare pentru locuitori, dar și pentru oaspeții capitalei. 

Lipsa locurilor de parcare contribuie suplimentar la crearea ambuteiajelor: mașinile sunt parcate pe ambele părți ale carosabilului, lăsând disponibilă o singură bandă de circulație. 

Pe lângă dificultatea de a găsi un loc de parcare în apropierea locului de muncă, cetățenii se confruntă cu aceeași problemă și atunci când caută un loc de parcare lângă locuință. Multe curți de bloc sunt supraaglomerate, mașinile fiind parcate peste tot unde există un spațiu liber, cu riscul de a bloca accesul pentru ambulanțe sau pompieri. 

Curte de bloc din sectorul Ciocana

Aproape un milion de lei pentru studii: „Nu au făcut absolut nimic”

În 2021, Primăria Chișinău plătea 500 de mii de lei pentru elaborarea unui „Studiu de oportunitate privind implementarea sistemului de management al parcărilor din mun. Chișinău”. După trei ani, perioadă în care, potrivit fostului viceprimar al capitalei, Victor Chironda, „nu au făcut absolut nimic din prevederile acelui studiu”, Primăria a mai cheltuit încă 400 de mii de lei pentru actualizarea acestuia.

Scopul documentului a fost elaborarea unui plan pe termen lung pentru crearea unui sistem real și eficient de parcare în capitală. În studiu se menționa că „autoritățile publice ale municipiului Chișinău dispun de acele mijloace minime necesare pentru organizarea unui sistem de management al parcărilor publice de pe teritoriul municipiului.” Potrivit lui Chironda, „noi nu vedem la moment nicio acțiune din acel studiu, nici măcar o primă etapă.” 

„Cu excepția la două-trei cazuri, noi locuri de parcare în Chișinău nu au apărut”

În pofida existenței unor planuri și studii de management al parcărilor, în ultimii șase ani, în capitală, locuri de parcare noi au apărut doar sporadic, autoritățile publice locale concentrându-se pe amenajarea unor locuri de parcare care erau și anterior utilizate de șoferi pentru staționarea mașinilor. În acest sens, în ultimii ani, au fost organizate mai multe licitații pentru construcția și amenajarea locurilor de parcare, în special în centrul capitalei.

Am mers pe mai multe străzi din centrul istoric al orașului și am constatat că, în unele cazuri, parcările „amenajate” de Primărie nu au marcaje sau indicatoare care să ateste că e un loc de parcare regulamentar. Totodată, trotuarele și carosabilul erau pline cu mașini parcate, la fel cum se întâmplă de ani de zile.

Fostul viceprimar Victor Chironda afirmă că, „în special în centrul istoric, majoritatea așa-ziselor parcări amenajate sunt aceleași trotuare, care până acum parcarea era ilegală acolo, iar acum a devenit legală, dar locuri de parcare mai multe nu au apărut. Aceste parcări foarte des nu corespund normativelor – nu au dimensiunile necesare și unele din ele rămân, în continuare, a fi nesemnalizate. Adică, fizic, loc este, dar juridic, cu semnalizare și marcaj, nu este. Din păcate, Primăria, foarte multe locuri de genul le-a transformat în parcări care chipurile există, dar în realitate nu există. Cu excepția la două-trei cazuri, noi locuri de parcare în Chișinău nu au apărut – aceleași locuri, aceleași străzi, aceleași trotuare. Pur și simplu, s-a investit în pavarea și amenajarea lor un pic mai frumos”, remarcă Chironda. 

Unele proiecte – începute, dar nefinalizate sau „eșuate”

Printre noile parcări apărute în Chișinău se numără cea din preajma parcului „Dendrariu”, de pe strada Ion Creangă, unde, potrivit Primăriei, au fost amenajate 140 de locuri de parcare. A fost deschisă și o parcare pe strada Ismail, cu o capacitate de 80 de locuri, pe un teren care anterior era utilizat ilegal pentru parcare, potrivit lui Ion Ceban.

Totodată, a fost inițiată construcția unei parcări de tip Park&Ride (amenajată la intrarea în oraș, unde șoferii își lasă mașina și continuă deplasarea cu transportul public, n.r.) pe strada Ghidighici, în sectorul Buiucani. Deși în iulie 2022 Primăria a publicat imagini cu lucrările, la peste trei ani distanță, parcarea arată practic la fel, iar șoferii parchează în continuare pe pietriș. Pe 9 decembrie, în jurul orei 10:30, am găsit parcarea aproape goală, majoritatea mașinilor aparținând persoanelor venite la antrenamentele de fotbal din apropiere.

A fost construită și prima parcare multietajată automatizată din Chișinău, lansarea fiind anunțată pentru 14 octombrie 2021, dar fiind finalizată abia în 2023. Proiectul a fost sprijinit de Primărie și realizat de compania „Top Parking”, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Capacitatea parcării este de 39 de locuri. Pe 3 decembrie, la ora 11:00, am constatat că parcarea era mai mult de jumătate goală, cu 24 de locuri libere. Parcarea este una cu plată, în timpul zilei tariful fiind de 50 de lei pentru o oră. 

„Problemele de parcare se rezolvă prin scăderea dependenței de mașină”

Potrivit Agenției Servicii Publice (ASP), în municipiul Chișinău sunt înregistrate în anul 2025 aproximativ 396 de mii de vehicule, dintre care 281 de mii sunt autoturisme, numărul acestora fiind în continuă creștere față de anii precedenți. Studiul din 2024, realizat la cererea Primăriei, arată că pentru aceste mașini existau, în total, 51 905 locuri de parcare în cele cinci sectoare ale orașului, dintre care doar 21 368 erau autorizate.

Reieșind din aceste date, numărul de mașini care circulă zilnic în Chișinău este de aproape șase ori mai mare decât numărul parcărilor disponibile. Deși soluția pare a fi crearea mai multor parcări, potrivit experților, acest lucru nu va rezolva problema.

Victor Stratulat, expert în urbanism la Asociația Obștească „Salvați Chișinăul”, constată că „deficitul de parcare nu se rezolvă prin a crea mai multe locuri noi, ci prin reducerea cererii, iar cererea scade doar dacă oferi alternative. Problemele de parcare se rezolvă prin scăderea dependenței de mașină.” Potrivit expertului, „oamenii nu înțeleg că spațiul public este o resursă limitată, dacă vrei să-l folosești, e corect să plătești pentru asta.”

Sursa: facebook / Victor Stratulat

Conceptul parcărilor cu plată: în 2017 – dosar penal, în 2025 – promisiuni

Despre conceptul parcărilor cu plată în capitală se discută de mai bine de un deceniu. În 2017, Dorin Chirtoacă, primarul de atunci al capitalei, a fost reținut într-un dosar penal deschis pentru faptul că ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze contractul cu firma „EME PARKLEITSYSTEM GmbH” fără avizul Consiliului municipal. În acest dosar au mai fost vizați viceprimarul Nistor Grozavu, omul de afaceri Alexandr Pincevschi, dar și Igor Gamrețchi, șeful Direcției Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţii. Ulterior, după ani de procese, Chirtoacă, Grozavu și Pincevschi au fost achitați de prima instanță, fiind condamnat doar Igor Gamrețchi la închisoare cu suspendare. Proiectul parcărilor cu plată a rămas blocat. 

În iulie 2024, Ion Ceban anunța că Primăria a elaborat „de mult timp” un regulament prin care se vor stabili parcări cu plată, în primul rând, în zona istorică a municipiului și ulterior, în celelalte sectoare ale capitalei. Regulamentul viza 5 zone stabilite, cu același tip de servicii și abonamente, dar cu prețuri diferite. Au avut loc atât audieri, cât și consultări publice în acest sens, însă proiectul Primăriei, după un an și jumătate de la acel anunț, încă nu a ajuns să fie dezbătut în Consiliul Municipal Chișinău (CMC). 

De ce încă nu avem un sistem de parcări cu plată în Chișinău? 

Expertul Victor Stratulat este de părere că Chișinăul nu are un sistem de parcări cu plată pentru că, „odată ajuns la Primărie, Ion Ceban a realizat că problema parcărilor nu se reduce la «a găsi niște terenuri libere».” 

„Parcările sunt parte dintr-o problemă mult mai complexă de mobilitate urbană, iar soluționarea ar însemna investiții majore în transport public, elaborarea unor documente strategice și, inevitabil, măsuri nepopulare pe termen scurt. În loc să intre în aceste reforme, Primăria a preferat proiecte mai vizibile și imediate – pavaje, decoruri, evenimente”, a remarcat expertul.

Victor Chironda consideră și el că Primăria nu a pus în practică prevederile din studiile de oportunitate pentru că „aceasta este o chestiune nepopulară și asta poate să afecteze imaginea primarului, a Primăriei, și de asta ei fac tot posibilul ca să amâne acest lucru. Pe de altă parte, este un sistem destul de complicat. Ai nevoie de oameni care pricep să facă asta, ai nevoie de oameni care știu să gestioneze un astfel de sistem. La moment, Primăria municipiului Chișinău nu are așa capacitate.”

Expertul afirmă că sunt trei pași care trebuie să fie realizați pentru a crea sistemul de parcări cu plată în municipiul Chișinău și care sunt prevăzuți în studiile de oportunitate.  

„În primul rând, trebuie să fie creată această structură municipală care să se ocupe de amenajarea parcărilor, evidența locurilor de parcare cu plată și aplicarea legii.

În al doilea rând, trebuie să fie adoptat acel regulament local, pentru că asta intră în competența autorității publice locale. CMC adoptă acest regulament și deja acesta devine ca o lege locală, pe care toți oamenii trebuie să o respecte și autoritățile locale au dreptul să pună amenzi dacă acest regulament este încălcat. 

Trei – trebuie să fie amenajate propriu-zis aceste locuri, parcaje în stradă. Deci, ele trebuie să fie cu marcaje, cu semnul corespunzător, cu tăblița care indică taxa, regimul de parcare și modalitatea de plată. 

Aceste lucruri sunt primordial importante pentru implementarea sistemului. Dacă nu sunt făcute aceste trei lucruri, noi nu putem să vorbim mai departe despre un sistem. Mai departe deja urmează introducerea sistemelor informaționale, de management, în care să avem o bază de date cu locurile de parcare, camere de supraveghere, sistem de evidență și sistem de evacuare în cazul încălcării regimului de parcare”, constată fostul viceprimar al capitalei.

„Toate capitalele europene au sistem de parcare cu plată”

Victor Chironda spune că „toate capitalele europene au sistem de parcare cu plată. Multe orașe care nu sunt capitale, adică de rangul doi, centre de județ și din România, au sistem de parcare cu plată.” 

De exemplu, în municipiul Cluj-Napoca, România, sunt instituite mai multe tipuri de parcări, majoritatea oferind posibilitatea achitării prin abonament anual. Acestea sunt construite din fondurile municipalității, sunt marcate, numerotate și semnalizate corespunzător.

Există atât parcări amplasate în cartierele orașului, cât și garaje sau copertine care sunt disponibile în regim de contracte anuale de închiriere a terenului, fiind edificate de cetățeni în baza autorizațiilor de construire. De asemenea, funcționează și parcări cu plată orară, situate în special în zona centrală a municipiului. Există parcări atât multietajate/subterane, cât și locuri special amenajate cu o capacitate mai mare, în diferite sectoare ale orașului. 

Sursa: cluj.com

Primăria municipiului Cluj-Napoca a dezvoltat și o aplicație mobilă prin intermediul căreia pot fi găsite parcările amenajate, precum și numărul de locuri disponibile în timp real. Tarifele stabilite de administrația locală sunt chiar mai mici decât cele întâlnite în Chișinău. În funcție de zonă, în medie, parcarea pentru o oră costă între 6 și 8 lei românești, adică aproximativ 23–31 de lei moldovenești, iar în anumite zone pot fi găsite și tarife mai mici.

Ceban, despre promisiunile neonorate: „Au fost mai multe circumstanțe”

Luni, 15 decembrie, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, am încercat să discutăm cu Dorin Ciornîi, șeful interimar al Direcției Generale Mobilitate Urbană, cel care se ocupă de gestionarea proiectului parcărilor din capitală. Acesta ne-a spus că va reveni „în cinci minute” pentru a răspunde la întrebări, dar nu s-a ținut de cuvânt. Ion Ceban, primarul capitalei, a acceptat să răspundă la câteva întrebări. 

În discuția cu ZdG, primarul Ceban a admis că problema parcărilor este una „gravă” și că își dorește să atragă atenția asupra faptului că „lipsește la scară națională  legislația necesară pentru a interveni în acest sens, așa cum se face în alte state”. El susține necesitatea adoptării proiectului propus de colegii săi de partid în Parlament, pentru că „nu este clar cine, în ce condiții (…) ridică mașina, unde sunt taxele și cum pleacă, cum se întorc înapoi și în care buget”.

El a promis că „la una din următoarele ședințe”, regulamentul parcărilor cu plată „urmează să fie prezentat”, dar afirmă: „Dacă este să parcurgem această distanță birocratică în mod corect, ar fi nevoie de acea lege care să fie aprobată și adoptată în Parlament, regulamentul care să fie aprobat în Consiliul Municipal Chișinău și Planul de Mobilitate Urbană.” 

Întrebat de ce nu și-a onorat promisiunile făcute în campaniile electorale din 2019 și 2023 privind parcările, Ceban a zis că „au fost mai multe circumstanțe în această privință, a fost o altă guvernare. La nivelul discuțiilor pe care le-am purtat exista înțelegerea că aceste lucruri trebuiau să fie făcute atât la Guvern, cât și la Parlament, exact ca și drumul de centură. Nu s-a întâmplat în patru ani de zile. Sper că acum, lăsând la o parte «rânza» politică… Noi suntem gata să aprobăm regulamentul în CMC, desigur, dacă va exista voință politică și nu va fi blocat, așa cum a fost bugetul – scos de pe ordinea de zi sau respins – alături de Planul de Mobilitate Urbană. (…) În ceea ce privește anul viitor, sunt planificate mai multe parcări la intrările din oraș. Sper să nu fie blocat bugetul din nou. Invit consilierii PAS și pe cei de la socialiști să vină la ședințele CMC și să nu facă neapărat politică din asta.” Întrebat despre cei 900 de mii de lei cheltuiți de municipalitate pentru elaborarea studiilor de oportunitate privind crearea unui sistem de management al parcărilor, Ceban a făcut referire, din nou, la faptul că legea nu ar fi clară: „Eu vreau să vă întreb un singur lucru: cine ridică astăzi mașinile parcate neregulamentar? Unde sunt duse aceste mașini? De cine sunt percepute amenzile? Unde ajung aceste amenzi?”

Primarul afirmă că trebuie „să ne unim eforturile, nu să arătăm cu degetul. Este o parcare mare pentru că fiecare se parchează unde vrea, iar cei care trebuie să aplice sancțiuni nu le aplică. Haideți să mergem împreună pe strada Veronica Micle să vedeți ce se întâmplă acolo. Cine, eu trebuie să merg acolo să-i fugăresc? Sau agentul constatator? Sau colegul dvs. trebuie să intervină? Dvs. trebuie să interveniți în acest sens? Este efectiv blocată strada. Cine trebuie să intervină? Ce să facă? Să vină să tragă de roți? Ce să facă?” acuză edilul capitalei. 

„Primăria Chișinău are toate atribuțiile legale”

În aceeași zi în care am discutat cu Ion Ceban, consiliera PAS în CMC, Anetta Dabija, declara că problema parcărilor din capitală nu ține de lipsa cadrului legal, ci de organizarea și asumarea politică la nivelul Primăriei Chișinău.

Dabija a precizat că există două documente: regulamentul din 2024 și Planul de Mobilitate Urbană (PMUD), care pot crea un sistem funcțional și asemănător altor orașe europene. Consiliera a menționat că ambele documente au fost propuse de ea de mai multe ori pentru a fi incluse pe ordinea de zi a ședințelor CMC, însă acestea nu au ajuns niciodată să fie discutate.

„Este neclar pentru noi, consilierii, de ce primarul Ion Ceban nu își asumă cele două politici primordiale pentru rezolvarea problemelor din oraș, dacă vorbim de parcări și de transport public, și în loc să le prezinte la CMC pentru aprobare, alege să meargă în Parlament. Nici Guvernul, nici Parlamentul și nicio lege nouă nu pot înlocui cele două documente”, a punctat consiliera. 

Potrivit ei, „fără un sistem integrat de gestionare a parcărilor, care ar include mai multe soluții, pe care doar primăria îl poate elabora și implementa, lucrurile nu se vor schimba.” Ea a adăugat că „Primăria Chișinău are toate atribuțiile legale, tehnice și administrative pentru a implementa un sistem modern de parcări și pentru a face reguli în acest domeniu.”

Pe 19 decembrie, la câteva zile după ce ZdG a discutat cu Ion Ceban, a fost înaintată nota informativă privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană de către Dorin Ciornîi, șeful DGMU, în cadrul ședinței CMC. 

Potrivit acestuia, implementarea Planului „se va realiza etapizat, cu identificarea proiectelor prioritare pentru fiecare etapă”. Ciornîi a menționat că Proiectul a fost audiat și consultat public, iar comisiile responsabile au votat favorabil pentru implementarea acestuia. 

Parcările cu plată din oraș. 50 de lei pentru o oră este „exagerat de mult”?

În capitală există mai multe parcări cu plată, acestea fiind dezvoltate de mediul privat. La unele, tariful începe de la 20 de lei pentru o oră, dar la majoritatea parcărilor private tariful este de peste 50 de lei pentru o oră de staționare pe timp de zi. Șoferii consideră însă tarifele „exagerate”. 

Un șofer, întrebat de ZdG în timp ce căuta loc de parcare pe porțiunea istorică de caldarâm, localizată pe aceeași stradă care a devenit „parcare” pentru șoferii capitalei, a afirmat că tariful parcării multietajate de 50 de lei pentru o oră este „exagerat de mult”. Alți șoferi au spus că sunt parcări și de 100 de lei pe oră. Câțiva dintre ei au menționat că un tarif optim pentru ei ar fi cel de 20 de lei pe oră.