Principală  —  IMPORTANTE   —   Președintele Germaniei, după întrevederea cu…

Președintele Germaniei, după întrevederea cu președinta Maia Sandu: „Observăm o polarizare puternică la nivel de societate. Situația din R. Moldova nu este una normală”

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier a declarat după întrevederea cu președinta R.Moldova Maia Sandu că există „o polarizare puternică la nivel de societate, iar situația din R. Moldova nu este una normală”.

„Avem multe de făcut. Doamna președintă ne-a impresionat cu programul de reforme pe care l-a prezentat”, a menționat președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.

„Cursul reformator curajos pe care l-ați ales evidențiază faptul că relațiile noastre, dintre Germania și R.Moldova, pot deveni și mai strânse în anii ce vor urma”, a mai spus președintele Republicii Federale Germania.

„Două decizii recente ale Curții Constituționale din R.Moldova au netezit calea către alegerile anticipate, o piatră de hotar pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea statului. Din nefericire, multor actori politici din țara dumneavoastră le lipsește respectul față de Constituție și instituțiile constituționale ale țării.

Președintele Republicii Federale Germania a vorbit și despre regiunea transnistreană.

„Țara dumneavostră, doamna președintă, nu este într-o situație politică tocmai facilă. În regiunea transnistreană, R.Moldova încearcă să obțină suveranitate și integritate teritorială și ce înseamnă lucrul acesta pentru cetățenii țării dumneavoastră, în viața cotidiană, știe cel care a fost cel puțin o dată de la Chișinău la Tiraspol și înapoi, cel care își aduce aminte de acele obstacole de-a lungul unei astfel de călătorii. Sperăm ca mai ales după alegerile parlamentare din R.Moldova să existe posibilitatea de a ne apropia unii de ceilalți. Formatul 5+2, organizațiile internaționale au încercat de-a lungul timpului să obțină astfel de apropieri, din păcate nu au existat însă progrese palpabile”, a menționat șeful statului german.

Președinta R.Moldova, Maia Sandu efectuează în perioada 19-20 mai o vizită oficială la Berlin, la invitația președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.