Principală  —  IMPORTANTE   —   Peste o mie de rapoarte,…

Peste o mie de rapoarte, corapoarte și avize au fost prezentate de comisiile parlamentare permanente de la începutul legislaturii

Comisiile parlamentare constituite în cadrul Parlamentului de legislatura a XI-a s-au întrunit, până în prezent, în 249 de ședințe.  În această perioadă, comisiile permanente ale Legislativului au prezentat 274 de rapoarte, 47 de corapoarte și 794 de avize.

În cadrul Parlamentului de legislatura a XI-a activează 11 comisii permanente.

Fracțiunea Parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” deține președinția în următoarele comisii: Comisia juridică, numiri şi imunităţi – Olesea Stamate; Comisia economie, buget şi finanţe – Dumitru Alaiba; Comisia politică externă şi integrare europeană – Doina Gherman; Comisia agricultură şi industrie alimentară – Vladimir Bolea; Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică – Lilian Carp; Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media – Liliana Nicolaescu-Onofrei; Comisia protecţie socială, sănătate şi familie – Dan Perciun; Comisia administrație publică – Larisa Voloh.

Fracțiunea Parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor deține președinția în cadrul Comisiei de control al finanțelor publice – Tatiana Cunețchi; Comisiei mediu și dezvoltare regională – Elena Bodnarenco; Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice – Grigore Novac.

Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte ţinîndu-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament.

Totodată, în legislatura curentă a Parlamentului au fost create șase comisii speciale, comisii de anchetă și grupuri de lucru.

Deputații au adoptat mai mult de 60 la sută din toate proiectele de acte normative înaintate de la începutul legislaturii a XI-a a Parlamentului.

Potrivit datelor statistice preliminare privind activitatea parlamentară în 2021, în perioada sus-menționată au fost înaintate 272 de proiecte de acte normative, inclusiv trei care nu au intrat în procedura legislativă. Din numărul total al proiectelor de acte normative înaintate, au fost adoptate 170 de acte normative. 

Totodată, deputații au înaintat 200 de amendamente.               

Pe parcursul sesiunii de toamnă – perioada 1 septembrie – 24 decembrie curent – în plen au fost înaintate două moțiuni, ambele fiind respinse. 

În perioada de raportare, deputații au adresat 20 de întrebări în cadrul ședințelor plenare ale Legislativului și au făcut opt declarații politice.  

Potrivit Constituţiei, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

Din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a, deputații s-au întrunit în 25 de ședințe în plen.