• PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

    PAS va semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu
    de
    vizualizări
    16 iulie 2020 | 09:16

    Fracțiunea parlamentară PAS a decis să semneze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, formulată de Platforma DA. Anunțul a fost făcut de către lidera formațiunii, Maia Sandu, care a îndemnat PDM să sprijine demiterea Cabinetului de miniștri.

    Și grupul parlamentar „Pro Moldova” a anunțat că va semna și va vota moțiunea de cenzură.

    Deputații din Platforma DA, care sunt și autorii moțiunii, au semnat-o marți, 14 iulie. Reprezentanții acestei formațiuni politice au declarat de mai multe ori că sunt pregătiți să-și asume guvernarea. Printre potențialii candidați la funcția de premier sunt Andrei Năstase, Alexandr Slusari și Igor Munteanu.

    Moțiunea a mai fost semnată și de către Octavian Țîcu, deputat neafiliat.

    Conform Constituției, Parlamentul, la propunerea a cel puţin o pătrime din deputaţi, îşi poate exprima neîncrederea în Guvern, cu votul majorităţii deputaţilor. Iniţiativa de exprimare a neîncrederii se examinează după 3 zile de la data prezentării în Parlament.

    Actualmente, fracțiunea parlamentară a PSRM are 37 de mandate, PDM – 13, PAS – 15, Platforma DA – 11, Grupul parlamentar „Pro Moldova” – 14, Partidul „Șor” – 9, însă, de facto, opt, pentru că Ilan Șor nu vine la ședințe, un deputat independent și unul neafiliat.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Italia înregistrează un nou record zilnic de infectări: 16 079 de cazuri în 24 de ore

    Italia a înregistrat 16.079 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, a declarat joi, 22 octombrie, Ministerul Sănătății, cel mai mare număr zilnic de la începutul focarului din peninsulă, depășind re…
    Italia înregistrează un nou record zilnic de infectări: 16 079 de cazuri în 24 de ore

    Mercenarii pleacă la război

    Novaya gazeta a aflat care este mecanismul de recrutare și traseul de expediere a mercenarilor din Siria în Nagorno-Karabah…
    Mercenarii pleacă la război

    Vladimir Putin speră că moldovenii vor aprecia eforturile lui Igor Dodon de a se apropia de Moscova și spune că economia Moldovei e dependentă de cea rusă. Ce spun statisticile oficiale

    Liderul de la Kremlin speră că Igor Dodon va fi reales în funcția de șef al statului și afirmă că economia Republicii Moldova este dependentă de cea a Rusiei. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui forum de…
    Vladimir Putin speră că moldovenii vor aprecia eforturile lui Igor Dodon de a se apropia de Moscova și spune că economia Moldovei e dependentă de cea rusă. Ce spun statisticile oficiale

    Avocatul poporului condamnă atacurile la adresa societății civile din R. Moldova și reafirmă rolul acesteia într-un stat democratic și de drept

    Avocatul Poporului,  Mihail Cororobai, condamnă orice tentative de denigrare și de intimidare a  reprezentanților sectorului asociativ din Republica Moldova. Potrivit ombudsmanului, chiar dacă argumentele invoc…
    Avocatul poporului condamnă atacurile la adresa societății civile din R. Moldova și reafirmă rolul acesteia într-un stat democratic și de drept

    Coronavirus: Spitalele olandeze debordate vor începe să trimită pacienţi cu COVID-19 în Germania în câteva zile

    Sistemul spitalicesc olandez este supus unei presiuni tot mai mari din cauza internărilor în contextul în care numărul zilnic de cazuri de noul coronavirus a ajuns la un nou record şi ar urma să înceapă să tran…
    Coronavirus: Spitalele olandeze debordate vor începe să trimită pacienţi cu COVID-19 în Germania în câteva zile

    La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie vor fi utilizate 240 de scanere pentru identificarea alegătorilor

    240 de scanere vor fi utilizate la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, pentru a facilita procedura de identificare și înregistrare a alegătorilor în Sistemul Informațional Automatizat de Stat „Alegeri…
    La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie vor fi utilizate 240 de scanere pentru identificarea alegătorilor