Ministrul de Externe a participat la recepția găzduită de soții Biden în cinstea șefilor de delegații care au luat parte la Adunarea Generală a ONU
Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a participat la recepția găzduită de președintele SUA Joe Biden și prima doamnă a SUA, Jill Biden, în cinstea șefilor delegațiilor naționale cu prilejul segmentului înalt al Adunării Generale a ONU.
„(…) Vom continua să muncim împreună pentru fortificarea continuă a relației strategice, de prietenie cu Statele Unite ale Americii”, a spus ministrul într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Segmentul înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite este cea mai importantă reuniune a ONU în cadrul căreia liderii mondiali discută provocările și trasează prioritățile pe agenda organizației. În fiecare an șefi de state, șefi de guverne sau delegații ministeriale reprezintă statele membre.
Anterior, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunța că, în cadrul vizitei de lucru la New York, la segmentul înalt al sesiunii a 77-a a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, a avut întrevederi bilaterale cu Nikos Dendias, ministrul afacerilor externe al Greciei, Nikola Selaković, ministrul afacerilor externe al Serbiei, Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul afacerilor externe al Turciei, Ayman Al Safadi, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și expatriaților al Iordaniei, Subrahmanyam Jaishankar, ministrul afacerilor externe al Indiei și Rania Al-Mashat, ministra cooperării internaționale a Republicii Arabe Egipt, șefa diplomației islandeze Thórdís Kolbrún Reykfjörd Gylfadóttir și ministrul de externe austriac Alexander Schallenberg.