Ministrul Afacerilor Externe al Irlandei, la Chișinău: „Statutul de țară candidată la UE face ca R. Moldova să fie privită cu încredere de către companiile și investitorii europeni”
Obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană schimbă modul în care R. Moldova este percepută de partenerii externi. Acest statut dă un semnal clar companiilor și investitorilor europeni despre calea R. Moldova, care va fi din ce în ce mai aproape de UE, până când va deveni membru deplin. Astfel, R. Moldova este privită cu încredere drept un loc în care să se facă investiții, a declarat ministrul Afacerilor Externe și al Apărării al Irlandei, Simon Coveney, în cadrul unei conferințe comune de presă cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu ocazia vizitei sale la Chișinău.
„Cred că obținerea statutului de țară candidată la aderea la UE schimbă foarte multe lucruri, dar cel mai mult schimbă modul în care R. Moldova este văzută de restul țărilor membre. Acum este privită ca un partener care este pe cale de a deveni membru, iar r acest lucru dă un semnat companiilor și investitorilor europeni”, potrivit ministrului Simon Coveney.
Aceasta este prima vizită a unui ministru de Externe irlandez din ultimii 19 ani, potrivit ministrului Nicu Popescu. Oficialul de la Chișinău a menționat că această primă vizită a ministrului Simon Coveney va dinamiza relațiile bilaterale moldo-irlandeze, care au avut o „o fază mai lentă de interacțiune” în ultimii ani.
„Experiența Irlandei în UE a fost transformatoare. Acum 50 de ani irlandezii au decis în cadrul unui referendum să adere la UE. Iar în acest timp, Iranda s-a schimbat în bine în foarte multe moduri: în privința oportunităților economice, stabilității politice, a procesului de stabilire a păcii și cel mai important, calitatea vieții s-a îmbunătățit considerabil. Credem că R. Moldova poate avea aceeași experiență, doar că mult mai rapid și de aceea vrem să vă sprijinim în privința reformelor”, a spus ministrul Afacerilor Externe și al Apărării al Irlandei.
Totodată, diplomatul irlandez și-a exprimat solidaritatea cu R. Moldova, în contextul impactului pe care îl are războiul din Ucraina asupra țării noastre.
„Agresiunea și brutalitatea Rusiei și războiul ilegal pe care îl duce schimbă fundamental continentul European. Până acum în Irlanda au ajuns 42 de mii de refugiați ucraineni, dar știm că R. Moldova s-a confruntat cu un număr mult mai mare. Știm, de asemenea, că există și alte dificultăți privind asigurarea cu energie, securitatea frontierelor cât și planurile pentru viitor și vrem să vă ajutăm în aceste privințe”, a spus Simon Coveney.
„Abia aștept ziua când Chișinăul va deveni o capitală europeană, așa cum este Dublinul, acesta fiind deja un vis foarte realizabil. Dar, între timp, în crizele cu care se confruntă Europa și R. Moldova, cauzate de agresiunea rusă, vom continua să lucrăm împreună pentru a le gestiona”, a mai declarat ministrul irlandez.
Potrivit ministrului Nicu Popescu, cele două state ar putea semna în viitorul apropiat mai multe acorduri, printre care acorduri privind protecția socială, conversiunea permiselor de conducere, liberalizarea roamingului, recunoașterea diplomelor de studii, protecția reciprocă a investițiilor și cooperarea în domeniul turismului.
„Discuțiile noastre s-au axat pe modalitățile de a beneficia de acest nou statut oferit R. Moldova și de a accelera parcursul nostru de aderare, inclusiv prin eforturi comune moldo-irlandeze (…) Am evocat interesul nostru pentru semnarea mai multor acorduri cu Republica Irlandeză, care ar fi foarte importante pentru diaspora noastră. De asemenea am evocat interesul nostru pentru a avansa spre facilitarea călătoriilor dintre R. Moldova și Irlanda prin mai multe modalități și eventuale acorduri, a conversiunii automate a permiselor de conducere, spre semnarea unui acord în domeniul social”, a menționat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene.