Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale…

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a aprobat cerințele pentru navele antrenate în voiaje internaționale care vor face escale în porturile și cheiurile din R. Moldova

sursa: MIDR

Cerințele pentru navele antrenate în voiaje internaționale care vor face escale în porturile și cheiurile din Republica Moldova, formularele de notificare a sosirii/plecării din port, dar și formularul pentru lista echipajului și formularul pentru lista pasagerilor au fost aprobate printr-un ordin al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Prin implementarea acestui ordin, R. Moldova se aliniază efortului comun al zonei prioritare 1A din Strategia Europeană pentru regiunea Dunării, care se preocupă de dezvoltarea căilor navigabile prin consolidarea cooperării transnaționale.

Potrivit MIDR, vor fi instituie un șir de cerințe și măsuri obligatorii pentru agenții portuari, armatorii/proprietarii/căpitanii navelor care doresc să facă escală în portul Giurgiulești sau alt port sau chei situat pe căile navigabile interne. De asemenea, ordinul presupune facilitarea și îmbunătățirea proceselor de control, în special în domeniul controalelor la frontieră.

Totodată, prin ordinul MIDR vor intra în vigoare formularele de raportare tipizate la nivel european, care vor simplifica procesul de avizare/coordonare și acceptare a navelor care doresc să facă escală în porturile Republicii Moldova. Agenții portuari, armatorii/proprietarii/căpitanii navelor indicate vor avea posibilitatea să genereze formularele de raportare tipizate pe un portal specializat al formularelor.