Principală  —  IMPORTANTE   —   Marina Tauber, în conferință de…

Marina Tauber, în conferință de presă: „Stimați bălțeni, mâine aveți de ales între Marina Tauber și Nicolai Grigorișin, alte posibilități nu sunt. Buletinele de vot sunt deja tipărite”

Candidata partidului Politic „ȘOR” Marina Tauber pentru primăria Bălți, care printr-o Hotărâre a Judecătoriei Bălți a fost exclusă din cel de-al doilea scrutin pentru funcția de primar al municipiului Bălți programat pentru duminică, 5 decembrie, califică acțiunile magistraților drept ilegale, comparând situația ei cu cea a ex-liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr Andrei Năstase din anul 2018, atunci când printr-o decizie a judecătorilor a fost exclus din cursa electorală pentru Primăria Chișinău, ulterior această decizie fiind declarată nulă.

Într-o conferință de presă, Marina Tauber a declarat că ea nu a fost exclusă din cursa electorală pentru Primăria Bălți și că la această etapă nu poate fi operată nicio modificare în legătură cu desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor de la Bălți.

„Este o decizie ilegală. Toți, toate partidele, s-au expus cu privire la ceea ce se întâmpla, doar Maia Sandu nu a declara nimic. Toți trebuie sa înțeleagă ca noi vom utiliza toată căile legale pentru a face dreptate. Numele Marina Tauber este deja tipărit in buletinele de vot pentru duminica și toți trebuie sa înțeleagă acest lucru. Este foarte important ca sa înțelegeți. Eu nu am fost exclusă nici din cursa, nici din alegeri și nici din buletinele de vot. Nu mai poate fi făcută nicio modificare. Buletinele de vot au fost tipărite deja. Stimați bălțeni, mâine aveți de ales între Marina Tauber și Nicolai Grigorișin, alte posibilități nu sunt. Nu uitați că totul poate, extrem de repede, să fie modificat”, a declarat Marina Tauber.

Cu câteva ore înainte de desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți nu există o claritate în legătură cu desfășurarea scrutinului, după ce Judecătoria Bălți a decis excluderea candidatei Partidului Politic „ȘOR” Marina Tauber din cursa electorală.

În context, într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă responsabilii de la Comisia Electorală Centrală ne-au comunicat că CEC a formulat și expediat un document către Curtea de Apel prin care au solicitat instanței de apel să explice termenul de executare a deciziei Judecătoriei Bălți privind excluderea candidatei „Șor” Marina Tauber din cursa electorală.

Incertitudine privind desfășurarea turului doi al alegerilor de la Bălți. CEC cere Curții de Apel să explice termenul de executare a deciziei instanței de fond privind excluderea candidatei „Șor” Marina Tauber din cursă

La Curtea de Apel a început ședința de judecată în acest sens.