Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Președinta Maia Sandu, discurs…

VIDEO Președinta Maia Sandu, discurs în Parlamentul European: „Moldova este ghidată și condusă de poporul nostru care a demonstrat că putem scăpa de politicienii corupți. Vă cer ajutor în lupta împotriva corupției”. Șefa Parlamentului European: „Moldova își are locul în familia europeană”

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut miercuri, 18 mai, o alocuțiune în plenul Parlamentului European în cadrul căreia a vorbit despre despre războiul din Ucraina și consecințele acestuia, dar și despre aspirația R. Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Vă mulțumesc pentru efortul depus de țara dumneavoastră pentru a ajuta refugiații ucraineni și Ucraina la general. Trebuie să arătăm același nivel de solidaritate pentru țara voastră așa cum faceți dumneavoastră pentru Ucraina. Suntem gata să vă sprijinim acum când începeți acest proces de solicitare a statutului de țară candidat a UE pentru R. Moldova. Moldova își are locul în familia europeană”, a menționat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

Discursul președintei Maia Sandu:

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ne împinge cu un secol în trecut, în istorie. A fost cauzat din motive geopolitice. Rusia a atacat un stat vecin așa cum marele puteri a mai făcut-o în trecut. (…) Moldova simte această durere și tragedie prin care trece Ucraina. Șocul, agonia și neîncrederea în fața războiului a întâmpinat zeci de mii de refugiați care fugeau din fața bombelor. Jumătate de milion de refugiați a primit țara mea și vom continua să oferim ajutor umanitar Ucrainei. Am condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Moldova este ghidată și condusă de poporul nostru.

Lucrăm la lupta împotriva dezinformării și construim o societate civilă și o mass-media puternică. Ne află pe calea reformării justiției. Am putut să eliminăm multe scheme de corupție. Vă cer ajutor în lupta împotriva corupției. Să-i pedepsiți pe cei care au jefuit țara noastră. Trebuie să ne ajutați, să-i capturați și să-i pedepsiți pe fugarii corupți și să ne ajutați să-i aducem în fața justiției”. (…) Am fost loviți de crize care au culminat cu războiul din Ucraina. Creșterea prețului la energie a dus la o creștere istorică a inflației. (…) Moldova este o țară neutră. De aceea am cerut retragerea trupelor rusești din regiunea transnistreană. Moldova este hotărâtă să rămână parte a lumii libere. Noi facem parte din familia europeană. Valorile voastre sunt și valorile noastre. Vă cer sprijin pentru Moldova. Acordarea statutului de țară candidat Republicii Moldova este o decizie bună”, a menționat Maia Sandu.

„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va vorbi în plen despre războiul din Ucraina și consecințele acestuia. Moldova a fost lovită în mod deosebit de puternic de războiul în curs și vede tensiunile crescând în jurul regiunii transnistrene a R. Moldova susținute de ruși”, se menționează în nota informativă publicată pe site-ul Parlamentului European.

După discursul din forul european, la ora 15:30, șefa statului va susține o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președinta Legislativului UE. 

La 28 aprilie curent, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat că a invitat-o pe președinta R. Moldova, Maia Sandu, să se adreseze în Parlament Europen într-o viitoare sesiune plenară, menționând că invitația în acest sens a fost deja acceptată de șefa statului.

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: „Acest parlament a salutat întotdeauna orice țară care consideră că Europa este casa sa, că acesta ar trebui să fie pasul care se face. Așadar, noi am fost instituția care a salutat cererile din toate cele trei țări. Înțelegem dificultățile, provocările și amenințările din acele țări. De fapt, am invitat-o ​​pe președinta Maia Sandu să se adreseze Parlamentului European într-o viitoare sesiune plenară, iar ea a acceptat această invitație”.

Parlamentul European a votat joi, 5 mai curent, rezoluția prin care a cerut Consiliului European și Comisiei Europene să acorde Republicii Moldova statutul de stat candidat la Uniunea Europeană. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a menționat atunci într-un mesaj pe Facebook că „această rezoluție este cel mai ambițios document privind Republica Moldova adoptat vreodată de o instituție a Uniunii Europene”. Detalii aici

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE.

Pe 11 aprilie 2022, la Luxemburg, R. Moldova a primit chestionarul Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare a țării noastre la UE. Anunțul a fost făcut atunci de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Nicu Popescu, care a spus că va implica în acest proces „nu numai autoritățile, ci și societatea civilă, pentru că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un proiect de țară care vizează viitorul fiecăruia dintre noi”.

Pe 3 martie 2022, R. Moldova a înaintat cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Pașii de aderare la UE:

  • R. Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul Uniunii Europene (3 martie 2022);
  • Țara noastră a primit chestionarul cu privire la cererea de aderare la UE (11 aprilie 2022);
  • Răspunsurile la chestionar urmează a fi transmise Comisiei Europene în decurs de o lună;
  • În baza acestor răspunsuri, Comisia va elabora o opinie și o va transmite Consiliului pentru decizie;
  • Toate cele 27 de state membre urmează să decidă unanim de a oferi statutul de țară candidat;
  • Negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri ai Consiliului UE;
  • În timpul negocierilor, țara va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere;
  • După ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, Comisia emite o opinie privind gradul de pregătire să devenim membri;
  • În baza opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său;
  • Toate statele membre și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare. Țara devine membru al UE.