Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Ședința Parlamentului s-a încheiat…

VIDEO Ședința Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorum. Lista proiectelor votate de deputați

Parlamentul R. Moldova se întrunește vineri, 26 martie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi sunt incluse 21 de subiecte.

13.37. Ședința Parlamentului s-a încheiat din lipsă de cvorum.

16.34. Deputații au revenit în sală. Sunt prezenți 47 de deputați.

15.30. A fost anunțată pauză până la 16.30.

14.50. Deputații analizează proiectul de lege pentru modificarea și completarea Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996. Potrivit autorilor proiectului, în urma analizei conținutului Regulamentului Parlamentului, se constată lipsa prevederilor cu privire la limba în care sunt elaborate și adoptate actele Biroului Permanent al Parlamentului. Având în vedere această lacună, autorii propun completarea Regulamentului Parlamentului prin indicarea, în mod expres, a faptului că actele Biroului Permanent al Parlamentului se prezintă în limba de stat, cu traducere în limba rusă.

14.49. Deputații au aprobat PROIECTUL de modificare a Legii privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, pentru prima lectură. Conform proiectului, urmează a fi introdusă în legislație noțiunea de voucher, „formular cu regim special, ce confirmă dreptul beneficiarului de lucrări necalificate de a procura forță de muncă necalificată și efectuarea plății pentru numărul de zile notificate în el”. Beneficiarul de lucrări va putea opta pentru procurarea unui număr de vouchere de la Inspectoratul de Stat al Muncii, egal cu numărul de angajați necesar executării muncilor necalificate și va efectua plata pentru numărul de zile notificate. Angajatorul va putea utiliza munca bazată pe vouchere dacă numărul de zilieri necesari pentru executarea lucrărilor necalificate depășește 50 de oameni pe perioada de angajare. Autorul proiectului propune ca prețul unui voucher să fie determinat în funcție de domeniul agricol: agricultura ecologică și turism rural – 6 lei/voucher, agricultura de valoare înaltă – 8 lei/voucher, agricultura convențională – 10 lei/voucher. Angajatorii care vor angaja persoane cu dizabilități ar putea beneficia de o reducere de 25% din prețul voucherului. O altă prevedere a proiectului este majorarea numărului limită de zile pentru care poate fi angajat un zilier, de la 90 de zile la 120 de zile. De asemenea, pentru a face mai atractivă munca bazată pe vouchere, autorul inițiativei legislate propune scutirea zilierilor de impozitul pe venit.

14.47. Cadrul normativ care reglementează gestionarea, protecţia şi folosirea eficientă a tuturor obiectivelor acvatice va fi ajustat. Deputații au votat astăzi, în prima lectură, un proiect de modificare a Legii apelor și Legii privind administrația publică locală care are ca obiectiv prevenirea degradării obiectivelor acvatice, restabilirea mediului acvatic, precum şi conformarea acestora la directivele Uniunii  Europene. Potrivit autorilor, un grup de deputați ai Platformei DA, Blocul ACUM,  în urma aprobării proiectului de lege, statul nu va mai putea să întreprindă nici un fel de acţiuni sau măsuri ce ar putea avea consecinţe negative pentru mediul acvatic şi pentru mediu, în general. De asemenea, noile modificări  prevăd raționalizarea folosirii resurselor de apă, a terenurilor  și terenului din fondul acvaticapelor şi a apelor pentru piscicultură.

12.30. A fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior – art.3, 211; Codul contravențional al RM nr.218/2008 – art.273, 414).

12.20.Este examinat proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea nr.231/2010 cu privire la comerțul interior – art.3, 211; Codul contravențional al RM nr.218/2008 – art.273, 414).

Principalele prevederi ale proiectului

  1. Completarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comertul interior cu astfel de notiuni ca: „ „proces de productie”, „reglementari in domeniul alimentar”, „siguranta alimentelor”. Definirea notiunilor respective va permite evitarea situatiilor de confuzii (interpretare multipla) la aplicarea legislatiei.
  2. Plafonarea reducerilor de pret oferit comerciantului.
  3. Stabilirea termenului limita de 60 de zile per produs destinat desfasurarii actiunilor/activitatilor de marketing si publicitate.
  4. Responsabilizarea respectarii acestor norme prin introducerea in Codul Contraventional a normelor privind raspunderea contraventionala in cazul nerespectarii normelor juridice cu referinta la plafonarea reducerilor de pret oferit comerciantului si a termenului limita stabilit de 60 de zile per produs destinat desfasurarii actiunilor/activitatilor de marketing si publicitate, conform prevederilor legii nr.231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comertul interior.

12.18. Proiectul de hotărâre pentru modificarea articolului 2 din Hotărârea nr.213 din 27.11.2020 cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătorilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, aprobat.

12. 25. Proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului nr.57/2006, aprobat cu votul a 74 de deputați.

12.02. Deputații analizează proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului nr.57/2006.

11.59. Cu 54 de voturi Declarației cu privire la dezcordul dizolvării Parlamentului a fost aprobată. Pentru proiect au votat deputații Partidului „ȘOR”, PSRM, „Pentru Moldova” și Pro Moldova.

Bătrâncea: „Nu este necesar să vă agitați așa tare. Este clar deja că nimeni nu vă dă Guvernul”.

Azi noi o să ne ducem la aceste consultări lansate de președinta Sandu. Fără aceste declarații, mă adresez președintei Sandu că nu este târziu să vedem cum să învestim un Guvern responsabil, suntem gata să discutăm cu forțele politice acest lucru. Din câte se vede nu se dorește. Păcat”, a declarat Slusari.

„Asistăm la un nou spectacol de prost gust. Noi nu vom susține acestă declarație. Aceasta va dăuna acelorlalte declarații. Rămânem pe poziția că R. Moldova are nevoie de un Guvern funcțional, dar nu în orice condiții”, a declarat deputatul PDM, Nicolae Ciubuc.

„Singura cale pentru a depăși criza politică sunt alegerile anticipate. Nu mai putem avea în Parlament aceată coaliție între PSRM și Șor”, a menționat deputatul Mihail Popșoi.

„Vă schimbați părerea la fiecare două săptămâni. Cum puteți să vorbiți despre criza pandemică dacă voi ați dus la așa stare?” a menționat deputatul PAS Radu Marian.

„PSRM cu șor vor să conducă R. Moldova. Solicit președintei Maia Sandu să dizolve de urgență acest Parlament. Acest Parlament trebuie să dispară”, a declarat deputatul Octavian Țîcu.

„Prin această declarație anulați competențele Curții Consituționale. Nu vă pare că exagerați. Care este sensul acestei declarații? Aceată declarație imi aduce aminte de acea declarație care condamnă traseismul politic”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvineco.

10.07. Socialistul Vasile Bolea dă citire declarației cu privire la dezcordul dizolvării Parlamentului.

10.36. A fost anunțată pauză. Deputații urmează să revină în plen la ora 11.00.

10.36. Deputații Platformei DA au solicitat pauză pentru a analiza subiectul propus de socialiști.

10.35. Greceanîi: A parvenit o solicitare privind un proiect de declarație cu privire la dezcordul dizolvării Parlamentului.

Deputații socialiști au cerut includerea subiectului pe ordinea de zi a ședinței.

10.31. Cu 59 de voturi proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr.258/2020 a fost abrobat în a doua lectură.

10.25. Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a fost aprobat de către deputați.

10.20. Proiectul de hotărâre privind Raportul anual 2018 al Curții de Conturi asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și a patrimoniului public și Raportul anual 2019 al Curții de Conturi asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și a patrimoniului public

10.15. Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari îl invită în numele fracțiunii Platformei DA pe premierul intermar Aureliu Ciocoi dar și pe alți minștri, privind situația pandemică, macrofinanciară în contextul „în care luna aprilie este plină de cheltuieli”.

„Solicităm Președinției să modifice altă dată pentru consultări. Astăzi deputații sunt la Parlament”, a declarat Corneliu Furculiță, lederul fracțiunii socialiștilor.

„Din câte vedem ordinea de zi este plină de proiecte. Cetețenii așteaptă aprobarea proiectelor. Cu toate aceste noi deja am spus clar, majoritatea parlamentară are un candidat la funcția de premier. Aceste consultări sunt de prisos. Totodată, consultările pot fi mutate pentru o altă dată, nu în zi de lucru la deputați. Anunțăm că la ora 13 nu o să fim gata să mergem la aceste consultări. Dacă va fi anunțată o altă poate vom lua în calcul”, a menționat Tauber, deputată a Partidului „ȘOR”.

10.08. Deputații Platformei parlamentare „Pentru Moldova”, a fracțiunii Partidului „ȘOR” și ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) nu vor merge astăzi la consultările lansate de Președinție. Anunțurile au fost făcute de liderii fracțiunilor parlamentare. Aceștia solicită să se stabilească o altă dată.

10.06. La ședință sunt prezenți84 de deputați.

4.5. DEP Ord de Zi 26 Martie 2021 by Diana Severin on Scribd