Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă doi candidați pentru funcția…

Încă doi candidați pentru funcția de primar al municipiului Chișinău

Sursa foto: Colaj ZdG

Partidul „Renaștere”, afiliat fostului deputat fugar Ilan șor, și Partidul Acasă Construim Europa (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, vizat în dosarele Petic și Verbițchi, și-au anunțat luni, 4 septembrie, candidații pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Astfel, deputatul transfug Vasile Bolea este candidatura Partidului „Renaștere”, iar Constantin Butucel este noua candidatură propusă de formațiunea politică a lui Cavcaliuc.

„Vasile Bolea este un organizator competent și o persoană care nu-și schimbă opiniile politice (…). El știe cum să selecteze personal competent, să unească și să adune oamenii în jurul unor idei și obiective comune”, a declarat Natalia Parasca, lidera Partidului „Renaștere”.

Luni, 4 septembrie, reprezentanții PACE au susținut o conferință de presă în care au anunțat o nouă candidatură pentru Primăria Chișinău. Anterior, formațiunea politică și-a declarat sprijinul pentru Tatiana Bordeianu.

„Am o deosebită onoare să-l prezint pe Constantin Butucel, care este o persoană din R. Moldova, revenită recent din Olanda. În ultima perioadă, simțim nevoia ca în R. Moldova să vină la conducere persoane cu experiență (…)”, a declarat Denis Roșca, prim-vicepreședinte al PACE.

În 2019, alegerile pentru Primăria Chișinău au fost câștigate de candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Ion Ceban, care l-a învins pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, cu un avantaj de 11 294 de voturi.

Ion Ceban a devenit primul candidat al unui partid de stânga, ales primar al municipiului Chișinău. După victoria sa a promis public că se retrage din PSRM și nu va face politică, fiind primar al tuturor chișinăuienilor. În 2022, Ceban a anunțat că-și lansează „Partidul Mișcarea Alternativă Națională” și că va candida, în 2023, pentru al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău.

Pe 9 august 2023, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat lista partidelor, înregistrate de Agenția Servicii Publice, care au dreptul să participe la alegerile locale generale stabilite pentru data de 5 noiembrie 2023. Lista include 60 de formațiuni politice.

Partidul Șor, care a fost declarat neconstituțional, la 19 iunie, de către Curtea Constituțională, nu a fost inclus în listă, a precizat președinta CEC Angelica Caraman, la o întrebare pusă de un membru.

Totuși, partidele asociate în spațiul public cu fostul deputat fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare – Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Moldovenesc „Ai noștri”, Renaștere și Șansă – pot participa la următorul scrutin.

Alegerile locale generale se vor desfășura pe 5 noiembrie 2023.