Principală  —  IMPORTANTE   —   Dodon anunță ce se va…

Dodon anunță ce se va întâmpla în cazul în care va fi votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

Președintele R. Moldova susține că, cel mai probabil, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu, va avea aceeași soarta ca și moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul sănătății și nu va fi susținută în plenul Parlamentului de la Chișinău.

În cazul în care, totuși, moțiunea de cenzură va fi votată, Dodon susține că R. Moldova va avea Guvern interimar, Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu, până, cel puțin, la alegerile prezidențiale din toamnă. Declarațiile au fost făcute vineri, 17 iulie, de către Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

„Coaliția Candu-Sandu- Plaha-Șor, această alianță neoficială devine tot mai clară și mai evidentă. Chiar dacă sunt unele greșeli, dacă este pandemie, acest guvern face față. Pandemie este în toată lumea, avem creșterea cazurilor în toate țările lumii. Guvernul se isprăvește. Procuratura se mișcă destul de bine pe subiectul ce ține de miliardul furat. Vedem că lucrurile merg, însă alianța încearcă să distabilizeze situația. Maia Sandu a nimerit acum în capcană, nu credeam că Maia Sandu este atât de naivă. Doamna Maia Sandu, sunteți atât de naivă încât ați căzut presiunilor. Tot ceea ce ați făcut ieri și ceea ce urmează, de câștigat au toți bandiții în afară de dumneavoastră. Candu și Șor au de câștigat, pentru că dumneavoastră o să votați împreună cu Șor și Candu săptămâna viitoare pentru demisia guvernului. Năstase are de câștigat. În sfârșit Năstase va impus să mergeți pe agenda lui. Năstase i-a pus ultimatum Maiei Sandu.

Eu cred că cel mai probabil va fi ca și în cazul moțiunii pe problemele Sănătății, cel mai probabil nu vor fi voturi pentru moțiunea de cenzură. Dacă dați jos Guvernul, responsabilitatea este a dumneavoastră și să nu fie întrebări față de noi. Noi ne-am îndeplinit toate angajamentele, iar dacă îl dați jos asumați-vă responsabilitatea și guvernarea cu Plahotniuc. Lui Candu și Șor le este important să caute încă doi deputați. Doamna Sandu îi încurajați pe cei doi să mai găsească doi deputați de la Partidul Democrat. O să vedem cu ce candidatură o să veniți, cu ce candidatură o să veniți la mine, voi o să trebuiască să-mi spuneți dacă aveți majoritate parlamentară, eu nu am de gând să înaintez Guvern din transfugi. Eu nu accept guvern din bandiți. Dumneavoastră o să veniți la mine și o să spuneți haideți să facem coaliție largă cu socialiștii, o să veniți la mine, o să vedeți.

Dacă va fi votată această moțiune, cel mai probabil, noi vom avea guvern interimar, Guvernul Chicu, până la alegerile prezidențiale și toate riscurile și pierderile în urma crizei politice vor fi pe umerii lui Andrei Năstase și Maia Sandu. Dacă se va întâmpla asta voi face tot posibilul ca acest Parlament să fie dizolvat. Unica soluție este că acest Parlament să fie dizolvat, unica soluție este să mergem la alegeri parlamentare anticipate. Păcat că Curtea Constituțională nu ne-a permis să facem alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Dodon.

Joi, 16 iulie, deputații fracțiunii parlamentare a Platformei DA au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Moțiunea a fost semnată și de deputații PAS.

Moţiunea de cenzură exprimă retragerea încrederii acordate Guvernului la învestitură.

Potrivit legii, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi.