Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Guvernul susține proiectul de…

DOC Guvernul susține proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, însă vine cu recomandări

Sursa foto: Gettyimages

Moldovenii din SUA și Canada ar putea să voteze prin corespondență. Cabientul de miniștri a aprobat în ședința de miercuri, 20 martie, un aviz la proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, prin care a venit cu mai multe propuneri de îmbunătățire.

Din moment ce autorul nu a prevăzut în proiectul supus avizării răspunderea pentru alegătorul care nu respectă obligativitatea de a păstra secretul votului, modificările corespunzătoare care ar stabili răspunderea în cauză urmează a fi promovate concomitent cu proiectul legii examinate, se spune în document.

Cu referire la art. 19 alin. (3) din proiect, care prevede verificarea listelor electorale pentru exercitarea votului prin corespondență, se propune a fi descris mecanismul asigurării verificării acesteia de către alegători, mai exact unde vor fi plasate aceste liste pentru verificare și care ar fi perioada de verificare.

„(…) În context, introducerea alternativei de vot are drept scop scutirea cetățeanului de a parcurge distanțe mari până la secțiile de votare, iar proiectul de lege nu-i oferă alegătorului posibilitatea verificării listei menționate de la distanță (…). Suplimentar, se menționează că nu este clară necesitatea listelor electorale la o distanță de 2 zile de alegeri, în condițiile în care alegătorii sunt validați în registrele electronice pentru votarea prin corespondență cu 20 de zile înainte de alegeri.

(…) De asemenea, termenul „de cel târziu 21 de zile”, prevăzut la art. 22 alin. (1), este unul care creează premise pentru apariția riscurilor de tergiversare a procesului de livrare a plicurilor în adresa alegătorilor înregistrați pentru votul prin corespondență. Dacă din varii motive obiective, tipărirea buletinelor de vot prin corespondență va fi cu 21 zile înaintea alegerilor, persistă riscul ca acestea să ajungă în misiunile diplomatice sau oficiile consulare cu 15-16 zile până la data sufragiului. Aici trebuie să se ia în calcul durata de 4-5 zile pentru livrarea poștei diplomatice cu rechizitoriul electoral în adresa misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare (mențiune aplicabilă și pentru art. 23 din proiectul de lege) (…)”, se spune în document.

„Guvernul trebuie să creeze oportunități de vot pentru diasporă, ca să avem posibilitatea unei participări cât mai ușoare în procesele democratice care sunt fundamentale pentru stat (…)”, a declarat premierul Dorin Recean.

Înregistrarea pentru exercitarea votului prin corespondență

Potrivit proiectului privind pilotarea votului prin corespondență, înregistrarea pentru exercitarea votului prin corespondență este obligatorie. Alegătorul are dreptul, în cazul în care renunță la intenția de a exercita votul prin corespondență, să anuleze înregistrarea efectuată anterior.

Prin urmare, conform documentului, procedura de înregistrare se va considera completă doar atunci când solicitantul a recepționat de la Comisia Electorală Centrală notificarea privind finalizarea procedurii de înregistrare pentru exercitarea votului prin corespondență.

„(…) Prin finalizarea procedurii de înregistrare pentru exercitarea votului prin corespondență, alegătorul își exprimă voința de a participa la alegerile pentru care este activată aplicația, includerea sa în listele electorale pentru exercitarea votului prin corespondență și excluderea sa din listele electorale de bază”, menționează autorii inițiativei legislative.

Tipărirea buletinelor de vot sigiliilor autocolante pentru exercitarea votului prin corespondență

Tipărirea buletinelor de vot pentru exercitarea votului prin corespondență și tipărirea sigiliilor autocolante pentru exercitarea votului prin corespondență se asigură de către Comisia Electorală Centrală într-o cantitate corespunzătoare numărului de alegători.