Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Principalele prevederi ale proiectului…

DOC Principalele prevederi ale proiectului privind pilotarea votului prin corespondență. Care sunt costurile pentru serviciile poștale în SUA și Canada

Sursa foto: Gettyimages

Pe site-ul Parlamentului a fost publicat proiectul cu privire la pilotarea votului prin corespondență, care inițial va fi aplicat pentru moldovenii din SUA și Canada. Conform documentului, înregistrarea pentru exercitarea votului prin corespondență este obligatorie, expedierea buletinelor de vot are loc prin intermediul poștei diplomatice sau serviciilor poștale obișnuite prestate de prestatorii de servicii poștale autorizați în țările în care plicul urmează să ajungă la destinație, iar cheltuielile suportate vor depinde de serviciul poștal ales.

Ziarul de Gardă a analizat prevederile inițiativei legislative și vă prezintă cele mai importante informații.

Perioada de exercitare a votului prin corespondență

Proiectul prevede că prin derogare de la art. 8 alin. (1) din Codul electoral nr. 325/2022, votul prin corespondență se exercită anticipat, înainte de ziua alegerilor. Procedurile electorale detaliate privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Sistemul organelor electorale pentru exercitarea votului prin corespondență

Comisia Electorală Centrală, care este organul electoral ierarhic superior responsabil de organizarea exercitării votului prin corespondență, va elabora și va aproba regulamente și instrucțiuni menite să reglementeze procedurile electorale pentru exercitarea votului prin corespondență; va elabora și va aproba acte normative privind funcționarea subsistemelor informatice privind înregistrarea prealabilă și evidența persoanelor incluse în listele electorale pentru votul prin corespondență, evidența alegătorilor care și-au exercitat votul prin corespondență, părți integrante ale acestuia, se spune în proiect.

De asemenea, Consiliul electoral de circumscripție de nivelul al doilea și birourile electorale ale secțiilor de votare pentru organizarea votului prin corespondență – se constituie și activează în perioada electorală.

„(…) Consiliul electoral de circumscripție pentru exercitarea votului prin corespondență va asigura implementarea verificării digitale sau, dupa caz, verificării umane a identității alegătorilor, care s-au înregistrat prealabil pentru exercitarea votului prin corespondență, va introduce datele despre acești alegători în listele electorale pentru votul prin corespondență, va asigura păstrarea, expedierea și recepționarea plicurilor cu buletine de vot și alte materiale pentru exercitarea votului prin corespondență.

Birourile electorale dedicate exercitării votului prin corespondență, în afară de atribuțiile stabilite la art. 41 din Codul electoral nr. 325/2022, vor expedia materialele electorale, vor recepționa și păstra plicurile exterioare, sigiliile autocolante și alte materiale electorale pentru asigurarea exercitării votului prin corespondență, precum și vor examina solicitările în legătură cu erorile din listele electorale pentru votul prin corespondență”, arată proiectul.

Înregistrarea pentru exercitarea votului prin corespondență

Potrivit proiectului, înregistrarea pentru exercitarea votului prin corespondență este obligatorie. Alegătorul are dreptul, în cazul în care renunță la intenția de a exercita votul prin corespondență, să anuleze înregistrarea efectuată anterior.

Prin urmare, conform documentului, procedura de înregistrare se va considera completă doar atunci când solicitantul a recepționat de la Comisia Electorală Centrală notificarea privind finalizarea procedurii de înregistrare pentru exercitarea votului prin corespondență.

„(…) Prin finalizarea procedurii de înregistrare pentru exercitarea votului prin corespondență, alegătorul își exprimă voința de a participa la alegerile pentru care este activată aplicația, includerea sa în listele electorale pentru exercitarea votului prin corespondență și excluderea sa din listele electorale de bază”, menționează autorii inițiativei legislative.

Tipărirea buletinelor de vot sigiliilor autocolante pentru exercitarea votului prin corespondență

Tipărirea buletinelor de vot pentru exercitarea votului prin corespondență și tipărirea sigiliilor autocolante pentru exercitarea votului prin corespondență se asigură de către Comisia Electorală Centrală într-o cantitate corespunzătoare numărului de alegători.

Expedierea buletinele de vot

Expedierea buletinelor de vot are loc prin intermediul poștei diplomatice sau serviciilor poștale obișnuite prestate de prestatorii de servicii poștale autorizați în țările în care plicul urmează să ajungă la destinație.

„Pentru cel de-al doilea tur de scrutin, modelul și textul buletinului de vot se expediază de către consiliul electoral de circumscripție, electronic, cu cel târziu 10 zile înainte de ziua turului II de scrutin. Buletinul de vot se expediază la adresa electronică indicată de alegător. Alegătorul imprimă personal buletinul de vot pentru turul II de scrutin”, arată documentul.

Cheltuielile suportate vor depinde de serviciul poștal ales.

Costurile serviciilor poștale pentru Statele Unite ale Americii sunt următoarele:

Costurile pentru serviciile poștale în Canada sunt următoarele:

Pe 28 februarie 2024, președinta Maia Sandu a afirmat că proiectul ar urma să îmbunătățească Codul electoral și speră că în acest an să fie pus în aplicare.

„(…) Cred că Parlamentul trebuie să grăbească finalizarea proiectului de lege pe votul prin corespondență, așa încât măcar pentru câteva țări să putem să folosim această modalitate a votului prin corespondență. Sigur că ne-am dori să se întâmple peste tot, dar la prima etapă cred că putem să încercăm în câteva țări și mă gândesc că ar trebuie să se încerce acest vot prin corespondență, în special în țările cu suprafață mai mare unde este greu de ajuns la secțiile de votare (…)”, a subliniat șefa statului la emisiunea Cabinetul din umbră de la postul de televiziune Jurnal TV.

Anunțul șefei statului privind pilotarea votului prin corespondență, la fel ca și organizarea unui referendum în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, a fost criticat de comuniști și socialiști.

Inițiativă legislativă: În două țări, moldovenii ar putea să voteze prin corespondență