• DOC/ Detalii oficiale din dosarul mitei de 1,5 milioane de lei pentru doi procurori şi trei poliţişti

    DOC/ Detalii oficiale din dosarul mitei de 1,5 milioane de lei pentru doi procurori şi trei poliţişti
    26 decembrie 2018 | 07:53

    Condamnarea la amendă penală a şefului adjunct al Direcţiei crimă organizată din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii aduce în evidenţă noi detalii din dosarul penal în care procurorii Procuraturii Chişinău, oficiul Ciocana, Roman Clim şi Eufen Tifoi, dar şi trei poliţişti au cerut de la reprezentanţii unei companii 200 de mii de euro, primind, ulterior, conform informaţiilor făcute publice de Procuratura Anticorupţie, 70 de mii de euro şi 6 mii de USD, echivalentul a aproximativ 1,5 milioane de lei.

    Valentin Samoil, şef adjunct al Direcţiei nr. 2 Crimă Organizată a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, a fost condamnat la o amendă penală în valoare de 90 de mii de lei, după ce şi-a recunoscut vinovăţia în dosarul în care era judecat pentru trafic de influenţă. Samoil, împreună cu procurorii Eugeniu Tifoi şi Roman Clim, de la Procuratura Chişinău, oficiul Ciocana, şi alte două persoane au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar ulterior, trimişi în arest pentru 30 de zile, pe 18 ianuarie 2018, fiind acuzaţi că ar fi estorcat 200 de mii de euro de la trei oameni de afaceri şi ar fi primit aproximativ 1,5 milioane de lei.

    Declaraţiile învinuitului care şi-a recunoscut vina: „Am vrut să-i susţin moral”

    Dosarul pe numele lui Valentin Samoil a fost disjuns din dosarul de bază, după ce „omul legii” şi-a recunoscut vina, încheind cu procurorul anticorupţie care gestiona cazul un acord de recunoaştere a vinovăţiei. În instanţa de judecată, cauza a fost examinată în procedură specială, după 8 şedinţe. Conform sentinţei emise de judecătorul Ghenadie Plămădeală, Samoil a fost învinuit că ar fi cerut 200 de mii de euro, echivalentul a 4,2 milioane de lei.

    În schimbul banilor, acesta urma să influenţeze ofiţerii de investigaţie şi procurorii Procuraturii Chişinău, oficiul Ciocana, care efectuau urmărirea penală într-o cauză penală în care erau reţinute trei persoane care gestionau compania SC „Radeva-Grup” SRL, Anatolie Braşoveanu, Oleg Braşoveanu şi Vitalie Todoroglo, cei trei fiind bănuiţi de evaziuni fiscale. Conform învinuirii, Samoil urma să asigure eliberarea acestora din detenţie cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală şi clasare a cauzei penale.

    Fiind audiat în instanţa de judecată, Valentin Samoil a declarat că era prieten cu familia Braşoveanu şi că, doar a încercat să-i ajute pe aceştia şi să-i „susţină moral”. Samoil a recunoscut că a aflat despre faptul că dosarul penal în care cei trei erau vizaţi era gestionat de Octavian Busuioc, ofiţer de investigaţie în secţia nr.3 a Inspectoratului General al Poliţiei şi că a convenit să se vadă cu acesta în parcarea Centrului Comercial „Grand Hall”.

    Motivând că cele trei persoane reţinute erau prieteni de familie, l-a rugat pe Busuioc să-i comunice detalii despre cauza penală în care aceia erau vizaţi. Totodată, Samoil a declarat că l-a rugat pe Busuioc să „identifice o soluţie”, pentru a ajuta familia Braşoveanu, iar ofiţerul i-a zis că nu poate, pentru că dosarul era instrumentat de oficiul Ciocana al Procuraturii Chişinău.

    Ulterior, Valentin Samoil a dezvăluit că soţia sa, Antonina, a invitat-o la ei acasă pe Radmila Idricean, partenera uneia dintre cele trei persoane reţinute în dosarul evaziunilor fiscale, iar acolo i-ar fi comunicat „să caute căi de soluţionare a situaţiei create la Procuratura Ciocana şi anume, de a achita careva sume băneşti, fără a specifica suma”.

    Samoil i-ar mai fi comunicat Radmilei că va fi necesar să achite bani procurorului cu scopul de a fi eliberate persoanele din detenţie şi ar fi confirmat că s-a înţeles cu aceasta că, în cazul în care ea nu va reuşi să soluţioneze problema, el se va oferi să transmită 200 de mii de euro pentru rezolvarea „problemelor”.

    Valentin și Antonina Samoil

    Martor: „Anume cu aceşti patru procurori trebuie să stabilească o înţelegere”

    Unul dintre martorii cheie din dosar a relatat diferit faptele. Radmila Idricean a declarat în faţa instanţei că ar fi înţeles, într-un anumit moment, că soţii Samoil erau implicaţi în dosar chiar de la început. Martora a declarat că, la întâlnirile pe care le-a avut, „Antonina şi Valentin i-au comunicat să hotărască foarte repede pentru ca Oleg (unul dintre cei reţinuţi, n.r.) să fie eliberat şi să nu fie arestat pentru 30 zile”, dar şi că dosarul penal este „gestionat de patru procurori din sect. Ciocana şi că anume cu aceşti patru procurori trebuie să stabilească o înţelegere şi mai ales cu procurorul Tifoi Evghenii”.

    Totodată, Samoil ar fi încercat insistent s-o convingă să achite suma de 200 de mii de euro, „în caz contrar Oleg ar putea fi închis pe 30 de zile şi o să înceapă să piardă clienţi, iar când el va ieşi din închisoare, întreprinderea nu va mai funcţiona şi ei nu-şi vor mai putea reveni pe piaţă deloc”.

    Procurorul Evgheni Tifoi a declarat presei, în timp ce era escortat în fața judecătorului de instrucție, că nu a obținut niciun beneficiu din cei 1,5 milioane de lei de lei

    Radmila Idricean a mai relatat că, pe 12 februarie 2017, în sediul procuraturii s-a apropiat de Anatolie şi de Oleg şi le-a spus despre discuţia cu Valentin Samoil, fără a-i da numele.

    „După mai multe discuţii între soţul ei şi Anatolie, conţinutul cărora nu l-a auzit, Anatolie s-a apropiat de dânsa şi i-a spus să intre în birou la procurori şi să semneze că primeşte banii şi anume, cei 10 mii de euro şi 6 mii de USD ridicaţi în cadrul efectuării percheziţiei la ea acasă. Anatolie, apropiindu-se de dânsa, i-a cerut să aducă cei 60 de mii de euro pe care i-a ridicat cu o zi înainte de la bancă. Astfel că s-a întors acasă, a luat banii, care erau toate cu valoarea nominală de 500 de euro, i-a împachetat într-un săculeţ obişnuit, alb, şi l-a transmis lui Anatolie care i-a luat, apoi s-a apropiat de Busuioc Octavian, după care a intrat cu pachetul în biroul procurorilor. După aceasta, Oleg împreună cu Anatol s-au apropiat de dânsa şi Oleg i-a spus că s-au înţeles să mai stea o noapte în izolator. Luni, a doua zi, la 13 februarie 2017, s-a petrecut şedinţa de judecată şi toţi trei au fost eliberaţi sub control judiciar”, a relatat Radmila Idricean.

    Ulterior, a spus aceasta, ea şi soţul s-au întâlnit cu familia Samoi, iar în timpul discuţiilor şi-a dat seama că aceştia cunoşteau detalii intime din viaţa lor, care nu puteau fi cunoscute decât de persoana care interceptase discuţiile telefonice. Astfel, a ajuns la concluzia că familia Samoil era implicată şi în dosarul penal în care compania soţului său era cercetată pentru evaziune fiscală.

    Vedeți AICI sentința integrală și toate declarațiile persoanelor vizate

    Amendă de 90 de mii de lei, fără interdicţia de a ocupa funcţii publice

    Roman Clim

    În şedinţă s-au examinat şi alte probe, inclusiv convorbiri telefonice cu implicarea persoanelor vizate, fapte pentru care instanţa de judecată a ajuns la concluzia că vina lui Valentin Samoil a fost demonstrată. Totodată, ţinând cont de faptul că acesta „s-a căit sincer” judecătorul a dispus aplicarea unei pedepse non-privative de libertate pentru inculpat, o amendă în valoare totală de 90 de mii de lei „aducând un venit real în bugetul de Stat”.

    Pe numele lui Samoil nu au fost aplicate interdicţii de a ocupa funcţii publice, astfel că acesta poate reveni în organele de drept. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău, iar după ce va deveni definitivă, Samoil va putea achita jumătate din amendă în 72 de ore, adică 45 de mii de lei. Avocatul acestuia nu a dorit să discute despre dosar, în timp ce Valentin Samoil nu a răspuns la apelurile repetate ale ZdG.

    Dosarul penal de bază, în care figurează procurorii Evghenii Tifoi şi Roman Clim, încă nu a fost trimis în judecată. „Urmărirea penală pe cauza respectivă a fost finalizată, fiind necesară prezentarea materialelor părţilor, examinarea eventualelor cereri şi demersuri, precum şi întocmirea rechizitoriului”, a declarat recent pentru ZdG, Anastasia Mihălceanu, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Anticorupţie.

    Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. “Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Fratele lui Alexei Navalny a fost reținut într-o anchetă privind încălcarea „normelor sanitare”

    Poliţia rusă l-a reţinut miercuri, 27 ianuarie, pe Oleg, fratele lui Alexei Navalny, după ce a efectuat percheziţii la apartamentul din Moscova al disidentului, relatează Digi 24. Potrivit sursei citate, poliţi…
    Fratele lui Alexei Navalny a fost reținut într-o anchetă privind încălcarea „normelor sanitare”

    VIDEO/ Poliția R. Moldova anunță că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale

    Poliția R. Moldova anunță miercuri, 27 ianuarie, că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale, din cauza condițiilor meteo nefavorabile caracterizate de ninsoare și depune…
    VIDEO/ Poliția R. Moldova anunță că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale

    Pe drumurile din țară se circulă cu dificultate. În raioanele din sudul Moldovei au fost convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale

    Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI (IGSU) a anunțat miercuri, 27 ianuarie, că odată cu instalarea condițiilor meteo nefavorabile caracterizate de ninsoare și depuneri de zăpadă, pe parcursu…
    Pe drumurile din țară se circulă cu dificultate. În raioanele din sudul Moldovei au fost convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale

    Citiți joi în ZdG

    Din ediția Ziarului de Gardă din 28 ianuarie cititorii vor afla detalii despre concursul pentru funcția de judecător la CEDO din partea Republicii Moldova. Care sunt legăturile dintre candidați și membrii comis…
    Citiți joi în ZdG

    Șeful suspendat al PA, Viorel Morari – rămâne în libertate. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor

    Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins miercuri, 27 ianuarie, demersul procurorilor privind aplicarea arestului în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Astfel, Morari…
    Șeful suspendat al PA, Viorel Morari – rămâne în libertate. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor