Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputatul Radu Marian susține că…

Deputatul Radu Marian susține că șeful ASP ar pune presiune pe subalterni să finalizeze procedura de achiziție a blanchetelor, insistând să fie desemnată câștigătoare o companie, „care nici pe departe nu are cea mai bună ofertă”. ASP infirmă însă afirmațiile

sursa: ASP

Deputatul fracțiunii parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) Radu Marian susține că a primit informații din mai multe surse precum că șeful Agenției Servicii Publice (ASP), Vladislav Zara „pune presiune maximă pe lângă subalterni să finalizeze licitația de jumătate de miliard de lei pentru achiziționarea blanchetelor”.

„Din câte cunoaștem, Zara ar insista ca în calitate de câștigător să fie desemnată o companie care nici pe departe nu are cea mai bună ofertă. Sper să nu fie adevărat. Pe această cale, solicit public ASP-ului să vină cu clarificări urgente cu privire la această licitație și în spiritul unei tranziții pașnice de putere, să nu ia decizii abuzive care ar afecta activitatea viitoarei conduceri ASP. Atenționez conducerea acestei instituții să nu participe la fărădelegi. Abuzul de putere, furtul banilor publici și trucarea licitațiilor se pedepsește inclusiv cu închisoarea”, menționează deputatul.

ASP infirmă însă afirmațiile deputatului privind orice presiune asupra membrilor Grupului de lucru pentru achiziții publice din cadrul agenției.

Unii deputați continuă să speculeze informații neverificate sau cu zvonuri.

Potrivit ASP, la procedura de licitație privind achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, deschisă pe 24 iunie curent, au depus ofertele trei operatori economici.

Certsign din România a venit cu oferta de 168 057 708,45 lei, ANY BiztonsagiNyomdaNyrt din Ungaria – oferta 353 005 790,70 lei și Garsu Pasaulis din Lituania – oferta 480 443 266,41 lei. Acum, ASP se află la etapa de examinare și evaluare a ofertei tehnice a companiei SA „Certsign”, care a propus oferta cu preţul cel mai scăzut.

ASP a anunțat la sfârșitul lunii aprilie o licitație, în valoare de 498 356 865 lei pentru procurarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Responsabilii din cadrul ASP menționează că licitația are loc în termenii stabiliți de legislația în vigoare.