Principală  —  IMPORTANTE   —   ANTICIPATE 2021. Constatările Rețelei Europene…

ANTICIPATE 2021. Constatările Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor: „campania electorală a fost competitivă, dar afectată de o serie de presupuse încălcări, inclusiv utilizarea abuzivă a resurselor administrative, finanțarea ilegală și cumpărarea voturilor”

Procesul electoral, inclusiv ziua alegerilor parlamentare anticipate s-a desfășurat în mare parte în conformitate cu standardele internaționale. Alegerile au fost administrate eficient și într-un mod transparent de către administrația electorală, sunt constatările reprezentanților Misiunii Internațional de Observare a Alegerilor Anticipate Parlamentare din Moldova ENEMO.

„Deși unele dintre cele mai importante decizii ale Comisiei Electorale Centrale au pus sub semnul întrebării imparțialitatea unor membri CEC campania electorală a fost competitivă, dar afectată de o serie de presupuse încălcări, inclusiv utilizarea abuzivă a resurselor administrative, finanțarea ilegală și cumpărarea voturilor, a declarat în cadrul unei conferințe șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO Zlatko Vujovic.

„Situația media polarizată și în mare parte părtinitoare, precum și distribuirea informațiilor false a limitat punctele de vedere politice, reprezentate alegătorilor de către candidații electorali. Întârzierile în soluționarea plângerilor, precum și deciziile incoerente cu privire la aspectele cheie ale procesului electoral au afectat în plus securitatea juridică”.

Constatărilor preliminare de observare a alegerilor se bazează pe concluziile ENEMO din perioada preelectorală și din ziua alegerilor. Misiunea ENEMO, formată din șapte experți ai echipei de bază și 10 observatori pe termen lung, a fost constituită la data de 1 iunie curent.