Principală  —  IMPORTANTE   —   Comisia securitate națională, apărare și…

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a avizat pozitiv proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură

sursa: Parlamentul R. Moldova

La funcția de procuror general și procuror-șef în procuraturile specializate vor putea accede candidații care au experiență profesională în domeniul dreptului, obținută activând în R. Moldova sau peste hotare.

Proiectul elaborat în acest scop, care prevede modificarea Legii cu privire la Procuratură, a fost avizat pozitiv în cadrul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

Documentul prevede ajustarea cadrului normativ, astfel încât la funcția de procuror general și procuror-șef în procuraturile specializate să poată accede persoanele care întrunesc condițiile legii, au o experiență de cel puțin zece ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin patru ani au activat  în calitate de procuror, judecător sau avocat.

O altă prevedere se referă la instituirea unei comisii de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate. Comisia va fi constituită din cinci membri, propuși de președinta țării, ministerul Justiției și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Totodată, se propune ca mandatul procurorului general interimar să nu poată fi prelungit, acesta urmând să nu depășească termenul de 12 luni.

În aceeași ordine de idei, documentul prevede posibilitatea CSP de a propune președintelui țării să dispună încetarea interimatului funcției de procuror general.

Noile reglementări vizează și mecanismele de încadrare a procurorilor  în anumite funcții prin transfer, dar și numirile procurorilor în funcții vacante.

Raportul, pentru prima lectură, la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură urmează să fie aprobat de Comisia juridică, numiri și imunități. Ulterior proiectul va fi supus dezbaterilor în ședința plenară a Parlamentului.

Președinta Comisiei juridică, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate a anunțat pe 10 noiembrie curent că a înregistrat un proiect pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură. DETALII