Principală  —  IMPORTANTE   —   CEC a acreditat mai mulți…

CEC a acreditat mai mulți observatori naționali și internaționali în vederea monitorizării turului al doilea al alegerilor locale noi

Imagine-simbol

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au acreditat în ședința de luni, 29 noiembrie, observatorii naționali din partea Asociației obștești „Centrul pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului” în vederea monitorizării turului al doilea al alegerilor locale noi din 5 decembrie curent.

„Se propune de a acredita în calitate de observatori internaționali 75 de persoane din partea Asociației Obștești „Centrul pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului”, în vederea monitorizării turului doi al alegerilor locale noi din 5 decembrie 2021(…)”, a declarat Sergiu Gurduza, membru al CEC.

Tot în cadrul ședinței de luni, membrii CEC au acreditat mai mulți observatori internaționali din partea Ambasadei Republicii Turcia în vederea monitorizării turului al doilea al alegerilor locale noi din 5 decembrie.

„Se propune de a acredita în calitate de observatori internaționali trei persoane din partea Ambasadei Republicii Turcia în R. Moldova în vederea monitorizării turului doi al alegerilor locale noi din 5 decembrie”, a declarat Gurduza.

Pe 5 decembrie curent, va avea loc turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în 6 localități: municipiul Bălți, satul Opaci, raionul Căușeni, comuna Hârtop, raionul Cimișlia, orașul Cupcini, raionul Edineț, satul Bălceana, raionul Hâncești și comuna Cneazevca, raionul Leova.

Potrivit CEC, în buletinele de vot vor fi înscriși primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021. Înscrierea în buletin a celor doi candidați se va face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin. Dacă unul din cei doi candidați se retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfășura cu participarea candidatului rămas și a următorului candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur.

Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur de scrutin.

Urmare desfășurării alegerilor locale noi de duminică, 21 noiembrie, au fost aleși primarii în 9 localități din țară.