Principală  —  IMPORTANTE   —   Batrâncea, după consultările cu președinta…

Batrâncea, după consultările cu președinta R. Moldova, Maia Sandu: „Am chemat președinta să susțină un candidat înaintat de Parlament”

Fracțiunea PSRM i-au cerut președintei R. Moldova, Maia Sandu să susțină candidatul la funcția de prim-ministru, înaintat de fracțiune. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrâncea, după consultările cu președinta R. Moldova, Maia Sandu.

„Am reiterat poziția că în Parlamentul R. Moldova există majoritate și este un candidat la funcția de prim-ministru, care este Vladimir Golovatiuc. Am spus că nu vom accepta poziții unilaterale, nu vom accepta presiuni. Nu am primit informații suplimentare, de la doamna președintă, referitor la ce urmează să întreprindă. Poziția noastră a fost foarte clară, alegerile anticipate urmează să aibă loc doar după stabilizarea situației pandemice, social-economice, cu un Guvern capabil să administreze lucrurile în țară”, a spus deputatul fracțiunii PSRM, Vlad Batrâncea.

Vineri, 26 martie, deputații PSRM, „Șor” și cei din platforma „Pentru Moldova” au refuzat să participe la consultările anunțate la Președinție.

După discuțiile cu fracțiunile parlamentare Pro Moldova, PDM, Platforma DA și PAS, privind dizolvarea Parlamentului, Președinția a emis o notă informativă, prin care a invitat repetat la consultări, luni, 9 martie, deputații PSRM și deputații fracțiunii „ȘOR”.

Vineri, 26 martie, deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Partidului politic „SOR”, Platformei „Pentru Moldova” și cei ai grupului Pro Moldova, în total 54 la număr, au votat pentru adoptarea Declarației socialiștilor privind dezacordul dizolvării Parlamentului”.