Principală  —  IMPORTANTE   —   11 ani și jumătate: drumul…

11 ani și jumătate: drumul României către Uniunea Europeană. După 15 ani de la aderare, PIB-ul României aproape s-a triplat, dar lupta cu corupția încă nu s-a încheiat

României i-a luat 11 ani și jumătate până în punctul în care s-a putut numi, oficial, stat membru al Uniunii Europene. Drumul Moldovei și Ucrainei până la integrarea în Uniunea Europeană va fi poate la fel de lung și de complicat ca al României – un proces de durată, care a inclus multe reforme.

La mai bine de 15 ani de la aderare, PIB-ul României aproape s-a triplat, dar lupta cu corupția încă nu s-a încheiat, se arată într-o cronologie a aderării României la UE făcută de Euronews România.

Primii pași făcuți de România către aderare

Acum aproape 30 de ani, România își coagula toate forțele politice cu scopul aderării.

Povestea europeană a României a început, oficial, pe 1 februarie 1993, atunci când statul român și țările membre UE au semnat „Acordul European”.

Intrat în vigoare la 1 februarie 1995, acesta recunoștea obiectivul României de a se alătura Uniunii Europene şi prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea UE.

Pe 21 iulie 1995, era semnată Declarația de la Snagov, care reprezenta angajamentul tuturor forțelor politice pentru îndeplinirea obiectivului de aderare la UE.

La o zi distanță de la semnarea Declarației de la Snagov, ministrul de Externe Teodor Meleșcanu depunea, la Paris, cererea României de aderare la Uniunea Europeană. Franța deținea atunci președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. 

Noiembrie 1998: Comisia Europeană publica primul Raport de Țară privind procesul de aderare a României la UE.

Iunie 1999: România adopta „Planul Național de Aderare la UE”

Decembrie 1999: Consiliul European decidea începerea negocierilor de aderare cu România și alte șase state candidate.

Februarie 2000: După 4 ani și aproape 7 luni de la cererea de aderare, Consiliul Uniunii Europene deschidea, în mod oficial, negocierile cu România.

13 noiembrie 2002: Comisia Europeană adopta „Foaia de parcurs” pentru România.

20 noiembrie 2002: Parlamentul European lua în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată-țintă pentru aderarea României.

În primăvara lui 2003, Comisia Europeană prezenta ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România, iar în decembrie 2004, România primea confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Finalul procesului aderării României la UE a fost consemnat, în Luxemburg, de către președintele Traian Băsescu, care a semnat, în aprilie 2005, Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană.

La 11 ani și șase luni de la depunerea candidaturii la UE, România devenea stat membru al Uniunii Europene, alături de Bulgaria. Data: 1 ianuarie 2007.

Efectele aderării

România a primit dreptul la liberă circulație în spațiul Uniunii, dar pentru accesul complet pe piața muncii, România a avut de așteptat până în 2014.

La un deceniu și jumătate de la aderarea la Uniunea Europeană, România este încă mult în urmă în ceea ce privește incluziunea sau intermedierea financiară. De la momentul aderării europene, România a beneficiat de o creștere economică remarcabilă, pornind de la un Produs Intern Brut de circa 100 de miliarde de euro în 2006, până la aproape 270 de miliarde de euro anul acesta.

De la aderare, aproape trei sferturi din exporturile României merg către țări din spațiul comunitar. Cele mai multe, către Germania și Italia. Aceleași țări sunt pe primul loc în clasamentul importurilor în România.

După aderare, cea mai mare oportunitate de dezvoltare pentru România a fost oferită de fondurile europene. Până astăzi, însă, nivelul de absorbție este de doar 61.48%. Chiar și așa, calculele arată că până la 30 septembrie 2020, diferența dintre contribuția României la bugetul Uniunii și banii primiți este în favoarea României.

În continuare, România are probleme cu corupția, așa că Mecanismul de Cooperare și Verificare a reformei judiciare, impus în 2007 și considerat tranzitoriu, este încă în vigoare, mai notează Euronews România.